Filmele iţi spun ce să gandeşti. O carte bună te lasă să-ţi alegi singur o parte din ganduri., nota scriitoarea Karen Marie Moning. Iar dacă vorbimdespre relaţia dintre un roman, o nuvelă, o povestire şi filmele care sunt realizate ulterior pornind de la ele, afirmaţia devine mult mai puternică.
Şi totuşi, astăzi, pentru generaţiile educate intr-o cultură a vizualului şi multi-taskingului, in care informaţiile se succed intr-un ritm ce nu lasă preamult timp de reflecţie, o cultură care se construieşte ca un prezentul continuu, filmul a devenit, n percepţia spectatorului, aproape o manifestare apriori cărţii pe care o conţine.
In dorinţa de a reaşeza ordinea firească ntre arta scrisului şi cea a filmului, punctnd aspectele care le apropie, dar şi pe cele care le diferenţiază, MDV AUDIO STUDIO, mpreună cu Asociaţia CineCultura continuă şi anul acesta un proiect educaţional care se adresează n special elevilorde gimnaziu, liceenilor şi studenţilor: Caravana filmului romnesc Cartea şi filmul.
Programul filmelor prezentate este dedicat unei palier larg de vrstă, de la copiii care se bucură de ntlnirea cu Veronica sau cu Lizuca din Dumbrava minunată, la adolescenţii şi tinerii care incearcă să inţeleagă realitatea din jur, pentru a putea să se poziţioneze n ea, apelnd şi lamodelele culturale ale societăţii romneşti şi la memoria sa istorică, dacă ne gndim la filme ca Ion: Blestemul pămntului, Blestemul iubirii, dupăLiviu Rebreanu sau Cel mai iubit dintre pămnteni, după Marin Preda.
Sunt producţii din cinematografia romnească clasică ale căror scenarii au ca sursă de inspiraţie romane celebre, nuvele şi povestiri din programaşcolară sau din bibliografia opţională a elevilor, de asemenea opera unor autori romani. Sunt filme care, acum cteva decenii, au marcat şi bucurat copilăria şi tinereţea multor generaţii, ce au crescut şi s-au maturizat avnd alături personaje din aceste filme celebre.
Aşadar, vrand să puncteze faptul că filmul este, de fapt, o carte citită ALTFEL debutul in Bucureşti al proiectului va avea loc n cadrulsăptămnii Şcoala ALTFEL. Să ştii mai multe, să fii mai bun!, prin proiecţiile prezentate, in perioada 9 11 aprilie 2014, orele 10.00 17.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti (Calea Plevnei nr. 61).
Proiectul va continua la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti şi n fiecare marţi a lunii mai 2014.
Programul proiecţiilor de la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti il puteţi consulta aici.
La toate proiecţiile intrarea este liberă.
Pentru curioşi : www.caravanafilm.ro, www.ccs.ro şi paginile de facebook (Caravana filmului romanesc si Casa de Cultura aStudentilor Bucuresti)