10 filme de pe Netflix pe care TREBUIE să le vizionezi de Crăciun

0
872

Ca în fiecare an, spiritul Crăciunului se resimte chiar și cu o lună înainte, iar reclamele de la televizor, care parcă te introduc într-o lume de poveste, înfățișează magia și căldura acestei sărbători iubite de toată lumea. Ca să nu mai vorbim de mirosul de cozonac, scorțișoară, vin fiert sau mandarine, toate acestea ne trimit cu gândul la cele mai frumoase momente petrecute cu cei dragi.

Este lesne de înțeles că deja nu mai există Crăciun fără trilogia ,,Singur Acasă”, care este difuzată an de an și care de fiecare dată reușește să ne amuze și să ne binedispună. În fiecare an, cei care vor să vizioneze și altceva în afară de poznele lui Kevin atunci când familia sa îl uită acasă de sărbători, pot alege producții apărute recent sau pot alege să vizioneze filme celebre și premiate la festivaluri internaționale de-a lungul timpului.

Anul acesta, platforma Netflix este mai generoasă ca niciodată în ceea ce privește producția filmelor de Crăciun, dar și pentru că a adunat de-a lungul timpului filme care sunt demne de urmărit.

Astfel, vă propunem o listă cu cele mai apreciate producții pentru fanii filmelor de Crăciun, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru o seară de filme în familie:

  1. Cronicile Crăciunului (Partea întâi)

Apărut în anul 2018, acest film plin de aventură transmite sentimentul că magia de Crăciun există. După ce sania Moșului (rol jucat de Kurt Russell) este accidentată din greșeală, Kate și fratele său, Teddy Pierce, muncesc toată noaptea ca să salveze Crăciunul, alături de un Sf. Nicolae bine informat și foarte direct. Iar când o vei cunoaște și pe Crăciunița, vei fi sigur că acest film reușit te va capta și îți va insufla magia sărbătorilor de iarnă. Urmărește trailer-ul pentru a afla mai multe detalii!

2. Cronicile Crăciunului (Partea a doua)

Cei doi frați revin în forță doi ani mai târziu, după ce au salvat Crăciunul. Între timp, adolescenta Kate se maturizează și nu este mulțumită de relația pe care mama sa o are cu noul iubit. În acest sens, Kate decide să fugă de acasă și ajunge la Polul Nord, unde Belsnickel, un spiriduș neastâmpărat, are în plan să distrugă Polul Nord și, implicit, să desființeze pentru totdeauna Crăciunul. Astfel, filmul urmărește firul aventurii neașteptate a lui Kate cu Moș Crăciun.

3.  Un schimb regal 1 și 2

Prima parte a seriei, apărută în anul 2018, care o are ca protagonistă pe Vanessa Hudgens, prezintă întâlnirea întâmplătoare dintre o patiseră modestă din Chicago și o viitoare prințesă, în urma căreia cele două plănuiesc să facă schimb de roluri cu ocazia Crăciunului.

În al doilea film, apărut anul acesta, Margaret și Stacy fac din nou schimb de roluri. Viața amoroasă a lui Margaret se complică odată cu ceremonia de încoronare de Crăciun, însă Stacy intervine pentru a o salva. Intră în joc și noua sosie, Lady Fiona, dar oare aceasta va reuși să le strice planurile de sărbători?

4. Trilogia ,,Un prinț de Crăciun”

Primul film din această trilogie a apărut în anul 2017 și prezintă povestea unei tinere jurnaliste care este trimisă în străinătate pentru a face o știre senzațională despre prinț care este pe cale să devină rege.

Continuarea primului film a apărut în 2018 și prezintă momentul în care Amber, tânăra jurnalistă, se întoarce în Aldovia pentru a pune la cale pregătirile de nuntă. Ceea ce va întâmpina Amber în organizarea nunții regale va ține de gusturile sale simpliste, care contravin protocolului regal.

Ultima parte a trilogiei, apărută în 2019, aduce în prim plan un cadou ideal de Crăciun în sânul familiei regale։ un bebe regal. Însă furtul unui artefact din interiorul palatului va genera o cursă contra-cronometru a cuplului regal, în încercarea de a-și salva atât familia, cât și regatul. Vizionează trailer-ul aici!

5. The Polar Express

Apărut în 2004, filmul urmărește povestea unui băiețel care își regăsește credința în spiritul sărbătorilor de iarnă, în urma unei călătorii cu trenul la Polul Nord, chiar în ziua de Ajunul Crăciunului. Urmărește trailer-ul pentru a face cunoștință cu o lume de basm!

6. Calendarul de Crăciun

Pentru cei care formează un cuplu, acest film reconfortant prezintă povestea unei fotografe talentate care odată cu plafonarea la locul de muncă, primește un calendar de advent care îi prezice viitorul și, implicit, calea spre iubire.  

7. Iubiți de sărbători

Sătui să fie singuri de sărbători, doi străini decid să fie perechea celuilalt la evenimentele de pe parcursul unui an. Însă povestea ia o întorsătură neașteptată, iar sentimentele adevărate nu întârzie să-și facă simțită prezența. Apărută în acest an, pelicula este perfectă pentru cei îndrăgostiți, dornici să vizioneze o comedie.

8. Klaus

Nominalizat la Premiile Oscar, filmul este dedicat celor mici, însă poate fi urmărit și în familie. Apărut în 2019, filmul prezintă povestea unui poștaș egoist și a unui fabricant ursuz de jucării care devin amici și, împreună, aduc bucuria localnicilor de care au atâta nevoie într-un oraș rece și întunecat.

9. Dorința de Crăciun a Angelei

Fiind continuarea primului film apărut în 2018, ,,Dorința de Crăciun a Angelei” ilustrează planul pe care micuța Angela îl are după ce tatăl său a plecat la muncă în Australia։ vrea cu orice preț să-și reunească la timp familia, de Crăciun.

10. Jingle Jangle։ O aventură de Crăciun

După ce a fost trădat de ucenicul său cu zeci de ani în urmă, un fabricant de jucării, cândva fericit, își regăsește speranța atunci când nepoata sa curioasă apare în viața lui.

Pe lângă aceste recomandări, vă propunem o altă listă de recomandări pentru a viziona filme în această perioadă, în cazul în care pe cele prezentate mai sus au fost urmărite deja sau magia sărbătorilor de iarnă v-a cuprins atât de mult, încât nu puteți rata nicio producție de Crăciun։

  • ,,Un cavaler de Crăciun” (2019)
  • ,,Moș Crăciun în misiune” (2017)
  • ,,Operațiunea Crăciun fericit” (2020)
  • ,,Cum a furat Grinch Crăciunul” (2000)
  • ,,O nuntă de Crăciun” (2017)
  • ,,12 Cadouri de Crăciun” (2015)
  • ,,Un Crăciun de comandă” (2018)
  • ,,O surpriză de Crăciun” (2014)
  • ,,I’ll be home for Christmas” (2016)
  • ,,Miezul nopții la Magnolia” (2020)

Surse:

www.sfatulparintilor.ro

www.netflix.com

În cazul în care nu te-am convins, poți să vezi ce recomandări mai avem apăsând aici.