Asociația Culturală Romano-Japoneză Kizuna a adus cultura japoneză mai aproape de timișoreni prin organizarea festivalului Tanabata Matsuri, care înseamnă „după-masa zilei de 7”.
„Festivalul Tanabata Matsuri celebrează întâlnirea zeităților Orihime și Hikoboshi (reprezentate de stelele Vega și Altair). Legenda spune că cei doi iubiți sunt despărțiți de Calea Lactee, având voie să se întâlnească o dată pe an în ziua a șaptea din luna a șaptea.”
Încă de când am pășit în cadrul evenimentului, atmosfera ne-a dus cu gândul la Japonia, o cultură aparte și specială.
În călătoria noastră la festival am descoperit ateliere specifice culturii nipone, iar primul și cel specific festivalului Tanabata Matsuri a fost cel de tanzaku, atelierul unde puteai să îți scrii dorințele pe o bucată colorată de hârtie, care urma să fie legată într-un bambus.

Atelierul yukata, probarea de kimonouri de vară, a încântat participanții cu stilul plin de culoare și tradițional japonez.

Origami, arta de a împăturirii hârtia, i-a bucurat atât pe cei mici, cât și pe cei mari. Concentrare, îndemânare, dar și un strop de răbdare pentru a crea ceva frumos, doar dintr-o bucată de hârtie colorată.
Ikebana este atelierul de aranjamente florale în stil japonez. Aici am aflat regula principală pentru a aranja florile.
La început trebuia să alegem trei flori principale, iar fiecare floare aleasă avea o anumită semnificație, floarea care vine pusă cel mai sus este cea a cerului, floarea poziționată mai jos, decât floarea cerului, este cea a omului, iar floarea așezată cel mai jos este cea a pământului.

Asobi, atelierul de jocuri tradiționale japoneze, a adus zâmbete pe fețele participanților.
Participarea la evenimente de acest fel, mai ales când sunt organizate în România, ne aduce tot mai aproape de frumusețea și culoarea diferitelor culturi.