Începând de vineri, 31 octombrie, și până duminică, 9 noiembrie, se va desfășura Festivalul Filmului Francez, ajuns la ediția aniversară cu numărul 18 și care va avea loc în 8 orașe, printre care: București, Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu, Buzău, Târgu Mureș și Constanța.
În capitală, cea de-a 18-a întâlnire a cinefililor francofoni stă sub egida „Burlescului în cinematografie”, avându-l drept invitat pe nimeni altul decât Pierre Étaix, căruia organizatorii îi vor oferi o retrospectivă, publicul având posibilitatea de a se delecta cu 8 dintre filmele acestuia printre care amintim: Pretendentul – Le soupirant (1962), YOYO (1964), Sănătatea e mai bună decât toate – Tant qu’on a la santé (1966), Marea dragoste – Le grand amour (1969), Unde curge lapte și miere – Pays de Cocagne (1969), Ruptura – Rupture (1961), La mulți ani – Heureux anniversaire (1962), În plină formă – En pleine forme (1965-1971).
De asemenea, având drept dovadă succesul de anul trecut, în cadrul festivalului va avea loc concursul pentru tineri regizori, la care publicul va decide cine este câștigătorul premiului oferit de TV5Monde pentru susținerea unei distribuției unui film francez în România.
Iar spre plăcerea deplină a împătimiților cinemaului, festivalul aduce în secțiunea PANORAMA unele dintre cele mai noi proiecții franțuzești, a celor mai emblematice personalități ale industriei cinematografice, de la actori și până la regizori. Iar de notat este faptul că multe dintre aceste proiecții vor avea premiera în România.
Așa că vino și i-ați porția de filme proaspete franțuzești direct de pe marele ecran al cinemaului Elvire Popesco și descoperă „CINEMA FĂCUT SĂ RÂD”.
Eveniment organizat de Institutul Francez.
Pentru detalii suplimentare și program :
http://issuu.com/ifbucarest/docs/fff_2014
https://www.facebook.com/events/373295892834761/
Sursă fotografie: Institutul Francez