Dacă trăiești în secolul XXI și ai acces la internet, e cert faptul că ai auzit sau văzut măcar odată un articol, o poză sau un eveniment care promova feminismul. Acum, e ușor să spui ce crezi că înseamnă din perspectiva ambelor sexe, dar nu e neapărat și corect. M-am gândit să fac o listă de lucruri care țin de acest „trend de ultimă oră” care circulă în ultima vreme ca să desființez miturile populare și, de obicei, greșite.
- Feminismul NU înseamnă că femeile vor să fie mai bune decât bărbații!
Sub nici o formă sau circumstanță nu se dorește așa ceva, cel puțin din partea celor cu un nivel minimum de cultură generală. Sunt, într-adevăr, femei care au impresia că dacă se declară feministe au drepturi speciale în fața colegilor de muncă sau a bărbaților în general. Totul e despre drepturi egale pentru că majoritatea industriilor oferă salarii mai mari bărbaților și au o altă conduită comportamentală în vedere când angajează personalul.
- Nu toate femeile sunt „feminazi”, ele sunt doar fake feminists.
Am văzut că acest termen e des folosit pentru a găsi o denumire acelor fete care se declară feministe și vor ca bărbații să fie torturați sau uciși. Sau că purtarea unui sutien înseamnă opresia libertății, că epilatul înseamnă acordul cu standardele frumuseții impuse de bărbați și că femeile care ALEG să se epileze cedează presiunii și nu sunt feministe.
Da, există! Însă, doar pentru că unii au ghinionul de a da de astfel de personaje nu înseamnă că toate femeile gândesc la fel. Astea nu sunt feministe. Cum nu definești calitatea unui echipe de fotbal de un meci pierdut, nu poți defini nici toate femeile drept „nebune” sau „feminazi”.
- Nu doar femeile pot fi feministe.
La fel cum nu trebuie să fii un animal ca să susții drepturile animalelor, nu trebuie să fii femeie ca să fii feminist. Toată lumea care susține egalitatea dintre sexe și ideea că femeile sunt, mai presus de purtătoare de uter, oameni, sunt feminiști. Mulți bărbați s-au declarat deja feminiști și își susțin prietenele, iubitele, femeile, soțiile etc. și nu e nimic greșit în asta.
- #metoo și #TimesUp sunt mai mult o modă recentă.
Mișcările astea două au făcut furori atât printre vedete cât și în rândul persoanelor obișnuite. În cadrul lui #metoo au ieșit foarte multe persoane în față ca să își acuze violatorul sau posibilul hărțuitor pentru tot ce-a făcut. Totul a început de la regizorul Harvey Weinstein care, pe bună dreptate, a fost acuzat de un număr enorm de actrițe și femei din spatele camerelor. Dar direcția în care a luat-o totul a ieșit de sub control.
Au apărut femei care au făcut acuzații și au cerut daune de la persoanele publice cu care au lucrat (de exemplu, James Franco sau Michael Douglas) pentru o simplă privire care nu a fost chiar la locul ei și a avut loc cu 10-20 de ani în urmă. Să clarificăm ceva pentru fetele care urmăresc aceste evenimente: trăim într-o lume în care ar trebui să avem drepturi egale.
Să lăsăm ipocrizia la o parte. Și fetele se uită după băieți și uneori fac și gesturi „indecente” sau îi fluieră. Nu poți juca pe victima și distruge o carieră sau o viață doar pentru partea materială. De fapt, poți, pentru că ți se va da dreptate ca să nu iasă și mai mult scandal, dar ce rost are să îți târăști numele prin noroi doar ca să demonstrezi ceva ce nu e întemeiat pe fapte reale?
Doar pentru că un curent e în vogă nu poți să vii și să acuzi un tip care te-a fluierat în clasa a 6-a în condițiile în care tu ești în anul al doilea de Facultate. Până la urmă există situații pe care le poți controla și situații care nu sunt sub controlul tău. Dacă te-a fluierat cineva pe stradă și tu te-ai întors e vina ta că te-ai coborât la același nivel, nu?
- Feminismul nu e o mișcare politică, ci socială.
Nu există vreun partid politic care să susțină această mișcare ce e în primul rând socială. Orice persoană care încearcă să o promoveze poate face parte dintr-un partid diferit pentru că nu are nici o legătură cu orientarea politică personală.
E ceva care încearcă să aducă femeile de toate vârstele, religiile, rasele etc, la un loc, nu să le divizeze. Singurul moment în care feminismul are vreo conotație politică e atunci când la putere ajunge o persoană misogină sau sexistă care își bate joc de drepturile femeilor în societatea generală. (pentru acest aspect avem și un model de putere mondială al cărui nume nu îl vom da)
Așadar, feminismul face parte din societate și trebuie să îl acceptăm ca atare. Este și va continua să fie promovat până în momentul în care femeile vor avea drepturi egale cu cele ale bărbaților. În lumina recentă a inegalității pot să dau exemplul celor 120 de femei de la o televiziune mondială foarte importantă care refuză să mai lucreze până când cecurile salariale vor fi egale cu cele ale colegilor bărbați.
Ce nu poate fi negat e faptul că există o ipocrizie uriașă în spatele acestei mișcări dar, dincolo de aspectele negative, e ceva care încearcă să unească societatea. Bărbații puternici din industrie (cu nume precum Kevin Spacey, James Toback, Ben Affleck, George Bush, Mark Halperin etc) care au fost acuzați sunt acum în impasuri ale carierei. Fii feminist pentru că vrei, nu pentru că e la modă.
Voi ce părere aveți despre acest subiect?
sursă (selectivă) info: mensxp.com, theodysseyonline.com
sursă foto: cafepress.com, dailymail, scoopwhoop.com, gettyimages