Femeile reduse la tăcere pe pânza aspră a istoriei

0
202

Arta rămâne un segment ce captează tenebrele realităților apuse, poveștile femeilor exploatate, stigmatizate pe fondul moravurilor sau pe baza unei tulburări ,,feminine”. Despre femeile reduse la tăcere pe pânza aspră a istoriei, o incursiune în lucrările semnate de Degas, Dali și Picasso.

I. Balerinele lui Degas

Edgar Degas trasează în tușe fine, într-un joc de lumini și umbre, realitatea sumbră din spatele baletului francez al secolului XIX: Palais Garnier, opera din acea perioadă, era un loc în care balerinele erau pionii jocurilor de putere. În foyer de la danse balerinele se pregăteau pentru spectacole, însă încăperea din spatele scenei ascunde și o realitate mai sumbră, era un club destinat  bărbaților din înalta clasă a societății abonnés. Acești bărbați intrau în contact cu balerinele, le sortau, își alegeau preferatele, iar foyer de la danse devenea o  scenă secundară, cea a jocurilor de putere.

Multe balerine petits rats proveneau din clasa muncitoare, din medii defavorizate și se angajau în această industrie pentru a-și ajuta familiile, muncind șase zile pe săptămână. Câștigurile și carierele acestor femei se aflau sub monopolul abonaților, erau obligate să accepte doleanțele bărbaților și de cele mai multe ori balerinele erau încurajate chiar de mame să le îndeplinească dorințele abonaților.

Femeile reduse la tăcere pe pânza aspră a istoriei
L’Etoile,, Edgar Degas

În L’Etoile, Degas surprinde silueta unui bărbat în costum negru, fața îi este ascunsă. O siluetă masculină, enigmatică precum cea din L’Etoile, apare și în Dancers, Pink and Green.

Aristocrații și finanțatorii balerinelor aveau o autoritate absolută în cadrul operei, ei puteau trasa regulile jocului, alegeau rolurile balerinelor sau le excludeau din joc după bunul plac. Cultura bordelului din Palais Garnier era atât de prolifică, încât și balerinele care au dobândit succesul prin muncă și au refuzat să fie escorte au fost suspectate și stigmatizate.

Degas s-a autoproclamat realist, în ciuda influențelor impresioniste proeminente. În lucrările sale, Degas demască realitatea sordidă a baletului francez și drama balerinelor exploatate, reduse la tăcere și stigmatizate.

II. Femeile isterice ale suprarealismului

Isteria a fost scoasă în 1980 din manualul tulburărilor. dar are un istoric complex, iar ițele isteriei se încâlcesc într-un joc al vulnerabilității femeilor. Isteria, tulburarea ce trasa o barieră solidă între cele două sexe, a captat interesul lui Freud, fiind  fundația primelor lucrări dar a reprezentat și o potentă sursă de inspirație pentru exponenții suprarealismului.

The Phenomenon of Ecstasy, Salvador Dali

Din nuvela lui Breton, Nadja: ”Beauty will be convulsive or it will not be”– Viziunea lui Breton  ia forma unui principiu de temelie pentru arta suprarealistă. Pentru Dali, nebunia și paranoia devin elemente constitutive ale isteriei și surse prolifice de inspirație pentru lucrări precum The Phenomenon of Ecstasy, Invisible Lion, Horse, Sleeping Woman, Poems Secrets Nude with Snails. La deschiderea evenimentului Exposition Internationale du Surréalisme vizitatorilor li s-a promis o noapte de isterie.  Hélène Vanel, pregătită de Salvador Dali și Wolfgang Paalen, a fost protagonista unui performance ce recrea o criză de isterie ”she jumped from a pile of pillows naked and chained, before splashing in a puddle and recreating a hysterical attack on a bed linking the notion of the submissive female body with mental instability and dependency’‘. Vulnerabilitatea devine elementul ce monopolizează ochii privitorului îndreptați către femeile din lucrările lui Dali cu trupuri mutilate, zone intime hiperbolizate și ochii închiși. Isteria suprarealistă, spune Anna Souter,  a fost valorificată cu prețul exploatării femeilor ,,isterice”, obiectivizate, reduse la tăcere.

Hélène Vanel,  Exposition Internationale du Surréalisme

 

III. Alo, alo, sunt eu, Picasso! Ți-am dat beep și sunt voinic iar femeile sunt ,,MACHINES FOR SUFFERING”. Tot Picasso mai spunea ”For me there are only two kinds of women, goddesses and doormats”

Jacqueline Roque Picasso, muza lucrării Nude Woman with Necklace

Nude Woman with Necklace – Louisa Buck, critic de artă, spune că tabloul a fost realizat într-o singură zi, iar muza a fost chiar soția pictorului, Jacqueline Roque Picasso ”whom he both worshipped and resented for her youth and beauty”. Louisa Buck recunoaște că expresia facială a muzei este criptică: fie muza acestei lucrări este sfidătoare fie este extrem de vulnerabilă.  Marina Picasso, nepoata pictorului detalia dinamica relațiilor pe care acesta le avea cu cele mai importante femei din viața sa, cele ce deveneau muzele sale: ”He submitted them to his animal sexuality, tamed them, bewitched them, ingested them and crushed them onto his canvas. After he had spent many nights extracting their essence, once they were bled dry, he would dispose of them”. Astfel, Picasso, în pofida lucrărilor de o valoare incontestabilă ce i-au acordat titulatura de geniu, prin relațiile efervescente, ostile cu muzele, numele său a ajuns să vină în discursul public la pachet cu celebra întrebare ,,separăm arta de artist?”.

Surse:

https://www.artsy.net/article/artsy-editorial-sordid-truth-degass-ballet-dancers

https://www.artsy.net/article/artsy-editorial-dark-side-surrealism-exploited-womens-hysteria