Familia „The Big Bang Theory” a pierdut un membru important

0
632

Cu toate că mulţi nu i-au văzut chipul, era un pion extrem de important în distribuţia binecunoscutului serial „The Big Bang Theory”. Este vorba despre actriţa Carol Ann Susi, cunoscută în întreaga lume drept „vocea” mamei lui Howard Wolowitz, care a murit săptămâna aceasta după ce a pierdut lupta cu cancerul. Actriţa a murit la vârsta de 62 de ani şi, de-a lungul carierei sale, a putut fi urmărită în mai multe producţii, printre care şi în „Seinfeld”, „Grey’s Anatomy”, „Six Feet Under” sau „Ugly Betty”. De asemenea, Carol Ann Susi şi-a mai „împrumutat” vocea şi pentru jocul video CSI: NY.

„Nevăzută de telespectatori, personajul doamnei Wolowitz a devenit puţin misterios pe parcursul celor opt sezoane. Ceea ce nu a reprezentat un mister însă a fost uriaşul talent, dar şi umorul care au putut fi remarcate la fiecare apariţie de neuitat. Pe lângă talentul său, Carol Ann a fost o sursă constantă de veselie şi bunătate pentru noi toţi”, spun reprezentanţii Warner Bros. pentru nbcnews.com.

carol-ann-susi-290142l

Sursa foto: www.tumblr.com, www.cinemagia.ro