Iată-ne în 2019. Pentru unii asta înseamnă anul 3, pentru alții, sfârșitul liceului. În orice caz, mulți își termină un capitol important din viață și e vremea deciziilor. Dacă în articolul precedent am vorbit despre câteva dintre facultățile din sistemul românesc, acum vom diseca puțin sistemul de învățământ din Anglia, ceea ce pare tărâmul făgăduinței în ultima vreme. Un sistem spre care migrează tot mai mulți tineri români.
„Facultate în Anglia” – un răspuns pe care îl aud tot mai des când aflu din stânga și din dreapta pe unde vor să mai meargă elevii de liceu mai departe. Într-adevăr, pare opțiunea ideală atunci când ai posibilitatea. Dar apoi vine duiumul acela de întrebări: cum îi anunț pe ai mei că vreau să plec, cum o să mă descurc, îmi trebuie un job, cum voi face față relației job-facultate?
Cu ce așteptări merg studenții români în Anglia? E oare capitala ceaiului soluția pentru o viață mai bună, răspunsul tuturor întrebărilor? Ca să aflu, am apelat la câteva lămuriri de la studenți care sunt deja acolo și au acceptat să-și justifice public alegerea. Dacă și pe tine te bate gândul să urmezi acolo facultatea, masterul sau doctoratul, continuă să citești și vezi dacă sistemul e cel potrivit ție.
DISCLAIMER: NU este intenția mea să atac nici o facultate sau corp profesoral. Doar am transpus gânduri sincere din partea unor studenți din sistemul educațional românesc. Declarațiile sunt date cu subsemnat și asumate de aparținători.
Mihaela, anul II, specializarea Drama, Theatre and Performance Studies, University of Roehampton
În primul rând nu credeam că o să simt așa de mult diferența dintre culturi, însă chiar există. Noi, „latinii” suntem mult mai deschiși și ne exprimăm mult mai mult decât englezii. Ei sunt puțin mai detașați, ca să spun așa. Dar te obișnuiești și te pliezi după ei, mai mult sau mai puțin. E fain totuși că sunt persoane de peste tot și poți afla multe lucruri despre țările din care vin, felul cum gândesc, cum se comportă, etc.
Având în vedere că după facultate poți să devii și profesor de teatru, sau și la lumini, sunete etc, nu se axează atât de mult pe actorie, dar se recompensează cu alte lucruri pe care le facem, cum ar fi live art, activismul și tot așa. Asta îmi place enorm la facultatea mea.
Cred totuși că mi-ar fi plăcut sa fie o provocare mai mare din punct de vedere practic, dar știm deja cu toții că unele facultăți de aici sunt mai lejere față de sistemul din România. Partea bună e însă că mergem la multe piese de teatru pe gratis, agenții de artă, etc. Faptul că e într-o altă limbă (față de cea maternă), ridică nivelul de dificultate mai ales din punct de vedere academic. Totul e nou: lumea, modul de a trăi și a gândi.
Cu toate astea, de multe ori mă gândesc ce mult mi-ar fi plăcut să studiez și în România, cred ca aș fi învățat mult mai multe lucruri practice, dar de acum continui aici. Până la urmă e o experiență și măcar știu că am încercat, oricât de greu ar fi fost, nu numai cu facultatea, dar și cu munca. Mi-ar plăcea să mă axez doar pe studii dar nu prea am cum, deoarece costurile sunt super ridicate. Concluzia este că este greu să le faci pe ambele în același timp, dar merită investiția pe termen lung.
Adriana, anul I, Specializarea Publicitate și Relații Publice, University of West London
Sunt în anul I la University of London și, pentru mine, experiența asta a depășit cu mult așteptările. Adică știam că voi face mai multă practică decât teorie, dar încă din prima săptămână am început să lucrăm proiecte actuale, să mergem în vizită la agenții din domeniu și să avem colaborări cu ei.
Mă așteptam să fie greu, dar, într-un fel, nu este atât de greu. Doar că necesită multă implicare și studiu individual, timp petrecut la bibliotecă și compromisuri.
Legat de profesori aveam niște așteptări care mi-au fost depășite. Mă gândeam că o sa fie mai prietenoși decât în Romania, dar au o relație super apropiată cu noi. Nu au nici un complex de superioritate, lucrează în domeniu, nu ne dau de făcut lucruri care știu că nu ne vor ajuta în carieră și sunt mereu deschiși să ne ajute dacă avem vreo problemă.
Narcisa, anul II, Specializarea Criminal Psychology, Coventry University
În primul rând, cel mai fain aspect mi se pare diversitatea pe care am găsit-o aici. Chiar am avut ocazia sa întâlnesc oameni din toată lumea, din Australia până în Zimbabwe. Este foarte interesant să înveți despre diferite culturi direct de la oamenii de acolo și mi se pare super să vad cât de bine ne putem înțelege chiar dacă avem diferite religii, mentalități etc.
Îmi place faptul că în UK sunt extrem de multe departamente, deci îți poți găsi ceva ce se axează exact pe ce vrei tu. Eu sunt pe criminal psychology și consider că ceea ce fac e destul de interesant. Desigur, ca la orice profil, ai și părți care nu îți plac, gen statistică și research methods, dar sunt și părți care chiar îți plac. Până și temele sunt foarte interesante (unele). De exemplu, în primul eseu pe care l-am făcut a trebuit să prezint 2 perspective psihologice care pot explica o crimă la alegere. Tot e mult de lucru pentru că trebuie să te documentezi pe îndelete, dar pentru că sunt subiecte interesante parcă ești puțin mai motivat să le faci.
O altă chestie faină este ca facultatea îți pune la dispoziție multe facilități. Pe lângă faptul că găsești toate lucrările la bibliotecă, eu cu permisul de facultate am acces și la librăriile online de la alte facultăți de peste tot din lume, lucru care personal mi se pare folositor. Pot să merg la bibliotecă și să împrumut laptop-uri sau să fac cerere pentru cărți în cazul în care nu le au ei în bibliotecă și eu am nevoie de ele. Avem imprimante unde putem scoate la xerox fără să plătim.
Ah, și poți să comunici extrem de ușor cu profesorii și, în general, sunt acolo să îți răspundă la orice întrebare sau să te ajute cu orice ai nevoie. Îți dă un vibe super bun treaba asta. Ce mi s-a părut ciudat este programul. Nu credeam că o să ajung să mi se pară că am prea puține ore. Când plătești 9000 de lire pe an, nu îți vine să nu te duci la ore, mai ales când nu ai foarte multe. Fiind obișnuită cu programul din România cu câte 6-7 ore pe zi, mi s-a părut dubios să am gen 14-15 ore pe săptămână, dar te obișnuiești.
Ideea e că aici nu îți dau totul pe tavă ca în România, îți cer ție să citești mult și să te informezi singur despre chestii.
