Fă-ți cadou o experiență, vino la un spectacol de teatru!

0
61

„Februarie se vede rotund ca o luna plina. 22 de evenimente în 28 de zile. Cea mai scurtă lună a anului are concerte noi și chiar un spectacol în premieră. V-am promis un an bogat și încercăm să ne ținem de cuvânt. Avem și de dragoste câte ceva. Cam tot ce se face în luna Făurar.” Andreea si Andrei Grosu, regizori si fondatori UNTEATRU

Dintre spectacolele și concertele UNTEATRU din această lună plină de emoții, recomandăm:

„Lumea dinăuntru” de John Elsom – premieră – cu Valentina Zaharia, regia Catinca Drăgănescu.

„Citind povestirile lui John Elsom, m-a cuprins o stare de neliniște și disconfort interior. A fost ca un duș rece care m-a trezit la realitate pentru că am descoperit în textele lui întrebări incomode de care și eu la rândul meu fug.” Catinca Drăgănescu

„Molly Sweeney” de Brian Friel – Premiera – un spectacol de Sanziana Stoican, care vorbeste despre frumusetea imperfectiunii, despre cum obsesia pentru mai bine poate distruge si care pune realitatea inconjuratoare sub semnul intrebarii. Mihaela Trofimov intr-un rol exceptional alaturi de maestrul Constantin Cojocaru si Liviu Pintileasa.

Concert Ad Hoc – trupă românească cu un sound inedit și atitudine! Pe 4 februarie în spațiul barului UNTEATRU.

Irina Sârbu band – concert de Dragobete pentru inimi înflăcărate și pline, concert de dor și bucurie.

Cele mai apreciate spectacole UNTEATRU revin pentru a scoate iubitorii de teatru din casă, căci ne pasă: „La tiganci”, „The Sunset Limited”, „Vandalul”, „Frumoasa calatorie a ursilor panda povestita de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt” de Matei Visniec

La începutul lunii, Ada Milea, Dorina Chiriac, Alex Bogdan și Radu Bânzaru ne aduc Apolodor după Gellu Naum, de-a casei deja – Lucia, revine în concert pe 11 februarie, iar pe 18 februarie, Ada Milea îl are alături pe Bobo Burlăcianu pentru Concert’n București. Încheiem luna cu Alex Stefanescu în „Ziua Necunoștinței” o călătorie muzicală pe străzile sufletului uman-urban, în ritmuri de pop, rock, reggae, hip hop și multe altele, în încercarea de a găsi răspunsuri la întrebări profunde precum: “Voi reuși să-mi împlinesc visurile?”, “Ce este dragostea și de ce am nevoie de ea?”, “Oare de ce își pozează oamenii mâncarea?”.

Detalii despre toate spectacolele, concertele si bilete online aici: http://unteatru.ro/bilete/