Societatea Culturală Aromână din Bucureşti, în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României, organizează în perioada 15 februarie – 22 martie 2013 în spaţiul expoziţional Palimpsest – Mezanin, o expoziţie de carte şi artă aromână.
Este prima expoziţie de carte aromână din lume, indiferent dacă ne referim la România sau la cele cinci ţări balcanice în care trăiesc aromânii. Cărţile expuse (aproximativ 600 de titluri) aparţin Societăţii Culturale Aromâne şi unor bibliofili aromâni, la care se adaugă volume din colecţia Matildei Caragiu Marioţeanu.
Alături de carte, vor fi expuse lucrări artă – grafică, pictură şi sculptură – semnate de binecunoscuţii artişti Ary Murnu şi Ion Lucian Murnu. În fiecare zi de vineri din această perioadă, începând cu ora 17.00, precum şi miercuri, 06 martie 2013, de la aceeaşi oră, în spaţiul central al bibliotecii Atrium, la Parter vor fi organizate lansări de carte.
Mai multe detalii despre programul evenimentului găsiti aici.
Cristiana Salahoru