Muzeul Național al Țăranului Român, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii
Române, organizează la Muzeul Național al Țăranului Român, în sala Irina Nicolau, în
perioada 2 – 19 februarie 2023, expoziția Cărămida e făcută din case, a artistului
Dacian Andoni. Expoziția reunește lucrări de pictură de mari dimensiuni, și de desen,
realizate recent, având ca temă cărămizile-pământ, embleme ale constructivității, pe care
artistul le transformă în adevărate monumente, cu referire la teoria platoniciană a unității în
multiplicitate.
Dacian Andoni s-a născut la 30 decembrie 1962, la Arad. Este absolvent al Academiei
de Arte Vizuale „George Enescu“, Iași (clasa prof. Adrian Podoleanu, 1993), secția pictură și,
în prezent, doctor în arte vizuale și profesor universitar în cadrul Universității de Vest
Timișoara, Facultatea de Arte și Design. De-a lungul carierei sale, a organizat numeroase
expoziții personale și a participat la expoziții de grup, atât în țară, cât și în străinătate, la
Szeged, Budapesta, Paris, Buxieres-les-Mines, Quincy, Viena, Ankara, Yzeure, Gyula,
Veneția.
Expoziția va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până la 19 februarie 2023, de
marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Luni este închis.
Prețul biletului de intrare: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi și studenți,
posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap
mediu sau ușor – 3 lei.
Vernisajul va avea loc în ziua de 2 februarie, începând cu orele 18.00, la sala Irina
Nicolau.
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România
Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul
Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro,
www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro,
www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro,
www.Financiarul.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro