Totul începe cu un vis. Visăm să vedem cu propriii ochi ceea ce apare în filme, visăm să vedem lumea, visăm să trăim visul american. Cu un strop de curaj, visul poate deveni realitate. Iar cea mai bună ocazie de a trăi o vară în stil american o reprezintă programele Work and Travel. Pe lângă faptul că vezi lumea, intri în contact cu o altă cultură, te distrezi și de ce nu, poți să câștigi și un ban. Mai mult decât o călătorie, mai mult decât o aventură, experiența în State are un impact asupra fiecăruia și este o plecare esențială spre maturizare. Fiecare se întoarce de acolo cu o poveste.

Cătălin Preda este unul dintre studenții care au trăit experiența americană și a cărui poveste o aflăm aici.

catalin4

Ce te-a determinat să aplici pentru un program Work and Travel?

Când am aplicat să plec, părea cea mai bună variantă pentru mine. Aveam nevoie și de bani, dar aveam și un portofoliu de călătorii destul de slab. Nu am mai mers cu nimeni, am vrut să fiu eu singur, să mă maturizez, să îmi ies din zona de confort pentru patru luni de zile. De program am aflat de…peste tot. Am avut o verișoară care a plecat pe vremea când eram eu în liceu, dar de când m-am dus la facultate, toată lumea vorbea despre asta.

Care sunt condițiile de înscriere în program?

În principiu, ca să te înscrii în program ai nevoie de cei 2000 de dolari (preț cam umflat, după părerea mea, dar asta e o altă discuție). În program se poate înscrie orice student, practic, dar pentru ca domnii de la Ambasadă să îți dea viza, ar trebui să dovedești că nu ai motive să rămâi acolo. E indicat să ai note bune, pentru ca să vadă că vrei să termini facultatea.

Cum a fost la primul interviu?

Interviul pentru angajare a fost OK. Sunt mai multe feluri, mie mi s-a oferit un job în funcție de calitățile și de aptitudinile mele. În principiu, trebuie să vadă de ce ești în stare, în funcție de cât de bine știi engleza.

Ce așteptări aveai la plecare?

Să cunosc oameni din cât mai multe culturi, să văd cât mai multe locuri, să fac cât mai mulți bani. Ordinea e aleatorie.

catalin

Ți-ai îndeplinit scopurile în final? S-a ridicat experiența americană așteptărilor tale?

Nu pot să răspund aici cu da sau nu. Aș zice că m-a ajutat experiența. Cred că la vârsta asta trebuie să experimentezi cât mai mult. Regret că nu am văzut Niagara, dar am timp.

catalin5

Cum decurge o zi obișnuită acolo?

Pentru mine erau necesare două joburi, așa că pe lângă cele două zile libere când stăteam la piscină sau mă plimbam prin magazine, eram toată ziua la muncă. Era OK, pentru că toți angajații erau studenți, iar mediul de lucru era foarte fain. Asta e și ideea, de altfel. Seara stăteam la bere cu ai mei colegi de casă, iar lucratul 10-12 ore pe zi nu părea deloc greu. Dar nu asta e singura variantă, nu vreau să îi sperii pe ceilalți, puteți să vă faceți programul cum vreți, puteți să munciți doar 30 de ore pe săptămână, depinde de câți bani vreți.

Ce te-a surprins la America?

Foarte mult, oamenii. Sunt foarte, foarte diverși. De la cei mai drăguți oameni, la unii care mai au puțin și te scuipă. Din câte am observat eu, lucrul acesta e determinat de zona unde stau. Newyorkezii nu sunt prea plăcuți, spre exemplu. Orașul, în schimb, e fabulos. Nu pot să îl descriu mai mult decât prin cuvântul fabulos.

catalin2

Ce înseamnă experiența Work & Travel? Te-ai mai întoarce în State?

Înseamnă ce vrei tu să însemne, după părerea mea. Ca și orice alt lucru în viață, îți faci experiența Work and Travel cât de plăcută vrei. Momentan sunt în dubii dacă să mă întorc sau nu, vara asta, dar nu pentru că nu mi-ar fi plăcut.

 Ce recomanzi unui student care vrea să plece cu acest program?

Să nu își facă planuri prea mari de pe aeroport. Să fie deschis/ă provocărilor. Să cunoască foarte mulți oameni, să pună cât mai multe întrebări, să aibă grijă ce mănâncă și să meargă la New York.

 

Mai multe impresii despre experiența americană se găsesc pe blogul lui Cătălin.

sursa foto: arhiva personală