Existență de rebel și imagine de bancher
Legat de misterioasa existență de rebel și imagine de bancher, spusese un corporatist că așa ar trebui să se simtă jobul ideal.

Am vrut și vreau jobul ideal. Știi, pe vremuri nu se obișnuia. Munca e muncă, mai ai și pretenții. Am vrut și vreau să nu îndur. Și dacă-am vrut și vreau, ce? Caut slujbă bine plătită. De câte ori pe zi? Câteodată, poate niciodată. Pierdut slujbă bine plătită. Era rece, umedă și mușca. Hai că l-am găsit.

Într-o dimineață. Șapte treizeci și doi. Când lumea e jumătate tânără, jumătate bătrână. Când cineva care vorbea mult despre idei, fotografii și dor de țări străine mi-a spus că lucrează la o revistă plictisitoare de oameni mari. Și m-a întrebat de ce tac. I-am spus să continue: ,,Aș vrea să știu tot. / Ei hai, spune, de unde să încep?”

Cu finalul mi-ar plăcea să înceapă toate poveștile de oameni mari, obișnuiți și mici. Ar trebui să mai bem niște răbdare. Niște curaj. Visurile să ni le bem. Poate așa am ajunge să ne bifăm rezoluțiile scrise din suflet, să ne procurăm jobul ala, cum era?  Existență de rebel și imagine de bancher. Nu știu ce job e ăsta, nu știu cui ar trebui să-i facem parada CV-ului ca să-l obținem. Bine ar fi ca pe oricare l-am alege, să ne dea șansa să ne simțim ca un rebel, în haine de bancher.

Și invers aș vrea să fie la fel de posibil.

Să ne bucurăm de imaginea de fier a unui bancher în hainele unui rebel. Paranteză fără paranteze: de mult nu mai sunt blugii rupți un semn de sărăcie.

Legat de misterioasa existență de rebel și imagine de bancher, spusese un corporatist că așa ar trebui să se simtă jobul ideal. Jocul lui de cuvinte m-a făcut să mă întreb dacă la o existență de rebel visăm cu toții în afara programului, dincolo de sarcini, uniforme și muncă. Muncitoriți? Muncitorim. Și ce vă doriți? O clipă să ne simțim pe noi.

Am înțeles cum funcționează, cum se leagă și ce contează. Cum te simți la job. Subliniez, la job, pentru că la job merg cei cărora le place ce fac, la muncă merg cei cărora nu le place, iar la serviciu cei care chiar muncesc. Unii oameni le fac pe toate, alții speră că într-o zi vor avea parte de echilibru, plus senzația aia tare pe care ți-o dau toate activitățile care îți fac plăcere. Dar mai așteaptă, sau ca să îi citez: ,,Termin treaba asta și după o să mă ocup și de mine, de ce vreau eu”. Ca și cum ar păstra o înghețată pentru mai târziu. Ca și cum în toate momentele din viață contează ce îți place, cum, în ce fel, unde, oriunde, numai aici nu. Și nu e vina jobului. Unele rimează cu omul, altele îl duc de nas și îl păcălesc să rămână cu ele.

Atenție, un job, două viziuni:

Redactor: ,, Lucrez la o revistă plictisitoare de oameni mari”

vs.

 ,,Mi-ar plăcea să scriu pentru un ziar. M-aș simți bine în pielea mea”.

Nu sunt semne de întrebare personale, sunt generale. ,,Existență de rebel și imagine de bancher”, acesta a fost numai un joc de cuvinte. Naiv. Spiritual. Imaginativ. O viziune a cuiva asupra jobului ideal. Nu e a tuturor, e a șiretului corporatist.

Cine știe cum ar fi dacă am sta jos cu toții, bine, sau și pe o bancă, și ne-am gândi la propriul mod de a vedea lucrurile legate de job. Fiecare, după caz, s-ar indispune, binedispune, ori ar da-o în glumă, inclusiv eu.

Comentarii

comentarii