Inhibat de propriile principii și inveterat în credința că libertatea nu este un simplu drept, singular, ci însăși una dintre multiplele expresii fundamentale ale naturii umane, de ceva timp revin constant la drama artistului care, limitat de limbaj și societate, se revoltă și caută noi modalități de exprimare, independent-autohtone, descriind fără să vrea un exil al libertății.
Este și cazul lui Paul Gauguin care, dorind să-și revendice absolutul liberator primordial, caută noi modalități de exprimare, se reinventează constant, de la culoare, pensulă și până la stilou și cereneală. Mărturie stau atât tablourile sale, cât și scrierile care, deși mai puțin cunoscute, sunt la fel de viscerale, sondând natura umană în plenitudinea naturaleței sale. Filtrată prin imaginație, conștiința individuală se transpune prin senzualitate, abominabil, exotic și nu în ultimul rand egoism. Creatorul are întotdeauna dreptul de a fi egoist.
Cine este Paul Gauguin? Exponent al impresionismului, Eugène Henri Paul Gauguin pe numele sau întreg, s-a remarcat în mod special în lumea artei. Numele său este asociat cu cel al unor artiști nu mai puțin cunoscuți ca Van Gogh, Camille Pissarro (a cărui influență se observă în tablourile timpurii ale novicelui Gauguin), Paul Cézane, de care îl va lega o prietenie profundă, sau Émile Bernard cu care a și lucrat împreună, rezultând astfel mult cunoscutul autoportret intitulat „Mizerabilii″, după romanul lui Hugo.
Aventurier, dublat de un extaz dezordonat, aceste accese de un boem paroxistic au drept consecință capodoperele sale. Una dintre cele mai prolifice si complete perioade ale lui Gauguin ca artist, manifestându-se deopotrivă în literatură și în pictură, este cea în care întreprinde călătoria spre Oceania, mai exact în insulele Tahiti. În această perioadă s-a concretizat „Noa-Noa″, un impresionant edificiu al căutării și redobândirii sinelui, a ceea ce presupune întoarcerea la niște origini conservate în puritatea sentimentelor și unei rațiuni subjugate afectului și nu aspectului.
Întamplările se desfășoară într-un cadru atemporal, unde totul stă sub semnul inspirației pe care naratorul, în persoana căruia Gauguin transmută, o absoarbe cu toți porii și o preschimbă în afrodiziace emulative. Astfel, vahinele, tupapau, toate sunt reminescențe, aduceri aminte ale unei rase vechi, descoperite prin ochiul unui începător, o victimă a unei societăți educate.
În acest context individul este într-adevăr individualizat, este o parte complexă a unei entități proprii, nemaifiind o mică particulă într-o societate axată pe generalizare și colectivizare a gândiri. Fiecare persoană creează un univers unic în jurul său, această adunare (impropriu numită societate), având deosebite accente de solipsism; omul și conștiința sa într-o împreunare heterogenă, dar în deplină armonie.
El descoperă adevarata libertate, libertatea primordială din interiorul localnicilor și învață să și-o atribuie. Învață de la toți, dar mai ales de la vahine (femeile tahitiene), descoperindu-le dedesubturile, inocența și puritatea cu care răspund la întrebările vieții.
„Tehura se duce regulat la templu și practică, cu buzele și cu degetele, religia oficială. Dar cunoaște pe dinafară numele tuturor zeilor maori. (…) Cît despre rigorile moralei creștine, habar n-are de ele sau nu-i pasă și nici n-are de gând să se căiască…″
Femeile sunt libere și nu libertine, pentru că spre deosebire de damele de societate, onoarea lor nu constă în ascunderea și protejarea exhaustivă a acelei părți situate sub ombilic.
„Femeia vrea să fie liberă. E dreptul ei. În ziua în care onoarea ei nu va mai fi plasată sub ombilic, femeia va fi liberă.″
În alt sens, Noa-Noa este o veritabilă ustensilă meditativă, cu puternice implicații personale, o confesiune a unui artist conștient de valoarea sa psihologică, dar mai ales umană. După cum am menționat, Paul Gauguin creează în urma acestei experiențe unele dintre cele mai importante picturi impresioniste, adevărate obiecte de referință în impresionismul universal. Însăși tabloul inititulat „De unde venim? Cine suntem? Încotro mergem?″, considerat marca distinctă a lui Gauguin, este produsul experiențelor cumulate în Oceania, similar cu „Noa-Noa″.
Astfel prin forța imaginației și revendicare a propriei persoane, Gauguin reușește prin „Noa-Noa″ să contrazică afirmația lui Balzac, aceea că „Pictorul trebuie să mediteze cu pensula în mână″. Tripotează stări, descoperă dorințe și testează valențe umane, pe care, într-un mediu social normal –mă feresc să folosesc cuvântul contemporan – nu le-ar fi putut supune, nu s-ar fi putut supune lor. El trăiește un exil necesar pentru dobândirea libertății.
Surse fotografii: www.mediafax.ro, http://upload.wikimedia.org
