excursie-copiii-romaniei-i

 În primul scurtmetraj din rubrica ,,Copiii României’’ facem o excursie într-o fortăreață domestică. Întâlnim o familie în care primează o atmosferă caustică, alcătuită din doi părinți pierduți într-un amalgam de frustrări și un copil solitar, tăcut, scufundat într-un fotoliu. Urmărește știrile, un OZN a fost surprins în Vrancea, iar prezentatoarea anunță venirea extratereștrilor în România. În casa lui Simion, ierarhia este cea care pecetluiește viețile actanților. În vârful acestei ierarhii se plasează un pater familias despotic, pentru care o familie condusă de valori precum egalitatea, afecțiunea, sprijinul reprezintă o componentă extraterestră. Intermediară în distopia domestică este mama, înglodată în responsabilitățile casnice și conflictele interminabile duse cu ,,șeful de trib’’, în timp ce Eugen reprezintă ,,veriga slabă’’, copilul redus la tăcere, care privește cu neputință distrugerea graduală a familiei.

Excursie-scurtmetraj-CINEPUB

În camera lui, singurul spațiu în care își poate trăi copilăria, Eugen își pregătește discursul pe care va urma să îl țină când se va întâlni cu extratereștrii. Lumina se stinge și copilul adoarme cu scandalul părinților în surdină. ,,Tu ești de vină! Ești o proastă, proasto, proasto![…] băi handicapatule, culcă-te că vin la tine, tu ești de vină! Băi handicapatule, culcă-te că vin la tine!’’

,,Să nu mai vii bătut acasă din excursie, auzi? Dau ei dai și tu! Să nu mai vii bătut acasă că te bat eu!’’

Bătaia reprezintă pentru Simion o armă ambivalentă în educația copilului său. Pe de-o parte, în ochii tatălui, violența este singura modalitate prin care copilul său  poate ieși din cercul vicios al umilințelor pe care le îndură la școală. Pe de altă parte, tot bătaia este măsura pe care tatăl o alege în formarea lui Eugen. Această metodă abuzivă de disciplină reprezintă  pentru Simion calea prin care poate să facă din Eugen ,,un bărbat adevărat’’, pentru că băieții trebuie să fie duri, băieții nu plâng, nu trebuie să manifeste vreo urmă de vulnerabilitate, să își exteriorizeze afectele, ei trebuie să devină cavaleri medievali.

excursie-copiii-romaniei-i
Excursie-Scurtmetraj CINEPUB

Expresii neaoșe care valorifică ,,bătăița’’ (în DEX figurează acest termen, aveam nevoie de un diminutiv pentru o practică atât de simpatică)

  • ,,Bătaia este ruptă din rai’’
  • ,,Unde dă mama, crește’’ (să nu excludem nici femeile)
  • Teribilul ,,Eu te-am făcut, eu te omor’’

Refugiul lui Eugen

Copilăria lui Eugen este consumată într-un mediu ostil în care primează certurile, injuriile, violența fizică, iar singura sa alinare pare a fi sublimarea acestor hibe prin intermediul imaginației și intereselor sale. Copilul ia camera tatălui și începe să filmeze. Surprinde imagini cu sala de clasă în care predomină o  atmosferă rigidă, copiii sunt obedienți, iar în spatele catedrei se află o tentativă de profesoară pentru  care educația se rezumă la urlete.  Filmează un cățel pe care îl numește cel mai bun prieten al omului, filmează  florile, biserica, icoanele, cartierul Berceni și pleacă către pădurea din Valea Salciei.

Excursie-Scurtmetraj-CINEPUB

Simion este un reprezentant al unei tipologii populare în România, este unul dintre părinții ghidați de alaiul de convenții tradiționale nescrise și deviza ,,Bătaia este ruptă din rai’’. În ciuda modelului despotic pe care îl reprezintă, când își găsește copilul, deși și-a pierdut slujba reușește să își exprime afecțiunea, îl ia pe Eugen în brațe și începe să plângă, iar acest gest denotă înțelegerea propriilor greșeli. Simion este atât victima unei paradigme tradiționale, cât și victima unui sistem deficitar. Simion este paznic, se confruntă cu neajunsurile financiare, nu pare a fi avut acces la o educație avansată, dar își dorește o viață diferită pentru copilul său. La polul opus se plasează șeful bărbatului, un om cu un copil de seama lui Eugen.  Atât adulții cât și copiii lor se află într-o relație de antinomie. Simion este pierdut într-un lanț de probleme financiare, emoționale, nu cunoaște nevoile copilului său,  nu știe  nici cum să își manifeste afecțiunea față de familie, este omul care stă cu capul plecat în fața societății, iar acasă își răsfrânge frustrările față de persoanele cărora ar trebui să le ofere cel mai bun tratament. La polul opus, șeful său manifestă un complex de superioritate față de subalterni, iar în raport cu copilul său se străduiește să adopte statutul de părinte model, el reprezintă tipologia  părintelui care a  înțeles că formarea copilului nu include pedepse aspre, ci înțelegerea nevoilor sale, sprijinul emoțional și o comunicare eficientă. Aceste două modele antinomice reflectă o discrepanță colosală în rândul condițiilor de trai din România, laitmotivul societății în care ne învârtim.

Hibele cabinetelor de  psihologie din România și programele fantomă de educație parentală

Pentru că vrem să apărăm copiii României, dar nu suntem în stare să implementăm programe gratuite de consiliere psihologică pentru părinți și copii. Pentru părinții care nu își permit luxul de a lăsa sume exorbitante în cabinetele de psihologie, în condițiile în care au venituri minimale, terapia psihologică ar trebui să fie gratuită. Terapia psihologică în România reprezintă un lux, este o marcă a ,,burgheziei”, deși tulburările nu țin cont de statutul social al indivizilor și nu ocolesc oamenii săraci. În mentalul colectiv depresia pălește preponderent intelectualii, artiștii care se confruntă cu o criză existențială, nu oamenii simpli care duc grija zilei de mâine, ei nu sunt interesanți, să se descurce, depresia trebuie să fie o marcă a oamenilor cu o inteligență peste medie, care nu își mai găsesc locșorul în lumea asta hâdă.

Singurii psihologi de care beneficiază toți copiii sunt cei din instituțiile școlare, însă într-o instituție de acest tip, există de regulă un singur psiholog. Un singur om trebuie să se ocupe de sute de elevi care trec pragul unei școli, să le identifice problemele, să le ofere susținerea necesară, o misiune imposibilă. Copiii chemați în cabinetul psihologului sunt fie cei ale căror situații delicate sunt cunoscute fie cei care  au comis ,,nelegiuiri’’, și-au mușcat/altoit colegii sau au perturbat orele. Cei cuminți, precum Eugen, nu sunt chemați, sunt reduși la tăcere, politicoși, ei nu păgubesc pe nimeni. Așadar, nu trebuie să fie luați în vizor.

 Umilința urmărește copiii României și în instituțiile care le garantează sprijinul

Eugen nu duce un trai dificil doar acasă, la școală este victima colegilor săi. Încă din primii ani de viață, în instituțiile care ar trebui să le garanteze egalitatea copiilor, ,,verigile slabe’’ stârnesc umorul ,,verigilor puternice’’. Copiii sunt înjosiți pentru că tocesc, sunt urâți, grași, săraci îmbrăcați în haine ieftine. Cumva copiii-șefi-de-moșie învață de la o vârstă fragedă cum să stabilească verigile slabe în funcție de temperament sau etichete. Sunt interesați de hainele tale, de mașina pe care o conduc părinții tăi, de profesiile lor, astfel, suntem învățați de mici să fim proprietăți. Să fim proprietățile părinților, să fim văzuți prin spectrul facilităților materiale care ne sunt sau nu oferite.

În condițiile în care instituțiile nu sunt în stare să suplimenteze numărul psihologilor școlari, poate această sarcină ar trebui să fie împărțită și cadrelor didactice. Dacă tratăm această problemă pornind de la cazul lui Eugen observăm că un profesor poate fi dictatorul suprem, cel care ar trebui să elimine bullying-ul poate fi chiar instigatorul. În scurtmetrajul prezentat, profesoara lui Eugen este un ghem de frustrări, urlă pentru a impune respectul și vrea să le reamintească copiilor că ea se află la catedră pentru a-i educa (da, transmite această idee zbierând isteric). Profesorii care se încadrează în această tipologie fac de râs soliștii tuturor formațiilor de death metal. Așadar, să nu dispere dacă își vor pierde locul de muncă, alternative se găsesc. Profesorii-abuz-de-decibeli vin cu cea mai mare scârbă la școală, nu numai că nu par a fi prea preocupați de educația elevilor, dar cei din urmă par a compune imaginea vrăjmașului pentru profesorii-abuz-de-decibeli. Ei sunt profesorii deranjați dacă deschizi o sticlă de apă în timpul orei, dacă ți-ai uitat scutecul și vrei să mergi la baie, dacă respiri prea des. Profesorii-abuz-de-decibeli impun respectul prin simpla lor prezență și nici plecăciunile sau trei ture de clasă în genunchi nu ar fi suficiente pentru a le valida valoarea.

În cea de-a doua jumătate a anului 2018, unii români îndrugau un slogan, un pericol devastator pândea copiii României și ei erau apărătorii. Spre deosebire de apărătorii patriei, eu mi-am propus să vorbesc despre probleme imaginare pornind de la o serie de scurtmetraje care captează grandoarea copilăriei de care unii norocoși au parte.

Mai multe detalii despre scurtmetraj: https://cinepub.ro/movie/excursie-de-adrian-sitaru/

sursa imagini-https://www.youtube.com/watch?v=EqJYR7x0iPk

 

Comentarii

comentarii