Eurosender, prima platformă de expediții door-to-door la nivel european, care oferă servicii integrate în 26 de țări, se lansează și în România. Fondată în mai 2014, în Slovenia, de trei antreprenori: Jan Stefe, Tim Potocnik și Ziga Janez, compania Eurosender este prima platformă de agregare a nevoilor de expediere individuale ale clienților, care poate negocia prețuri mai avantajoase cu furnizori de înaltă calitate.
Colaboratorii companiei sunt exclusiv curieri internaționali de încredere, renumiți pentru serviciile de calitate și de înaltă siguranță. Trebuie să urmezi doar câțiva pași simpli: comanda online alături de plata securizată, urmată de preluarea pachetului de la adresă (expediția poate fi urmărită prin programul de tracking online), iar pachetul este livrat la destinatar de unul dintre curierii agreați.
Dacă până aici nu v-am convins, următorul interviu cu Gabriela Buzoianu, country manager al companiei Eurosender, în care ne vorbește în mod detaliat despre modul de funcționare, costul și profesionalismul de care dau dovadă vă va convinge să încercați, măcar o dată, serviciile de curierat oferite de acesta.
1. Cine și în cât timp poate beneficia de serviciile oferite de Eurosender?
Oricine poate beneficia de serviciile oferite de Eurosender. Cei care au nevoie de servicii de curierat sunt persoanele mobile, care pleacă la studii în străinătate, care pleacă în programe de schimb cultural sau care sunt relocate temporar sau permanent datorită job-ului.
Deoarece numărul persoanelor care studiază în străinătate crește, tot mai mulți studenți au nevoie de servicii de curierat. Totodată, trimiterea pachetelor prin curier a devenit o practică tot mai răspândită pentru că mulți studenți aleg să nu își mai trimită pachetele prin tren.
Acesta este motivul pentru care oferim studenților coduri de reducere, astfel încât să își poată trimite bagajele la prețuri studențești, fără ca bugetul lor să fie afectat.
2. Prețul pentru trimiterea coletelor este unul fix sau se poate negocia?
Prețurile afișate pe site-ul nostru sunt cele finale. Monitorizăm în permanență clienții fideli și le oferim reduceri pentru următoarele comenzi plasate. De asemenea, desfășurăm diferite campanii, fie îndreptate către studenți, fie către companii prin care le oferim prețuri avantajoase.
3. De ce să alegem Eurosender și nu o altă companie de curierat?
Eurosender a venit pe piață într-un moment în care existau doar site-uri de comparație a prețurilor oferite de diferite companii de curierat. Eurosender este singura platformă prin care o persoană plasează comanda și în mod automat i se identifică cea mai bună ofertă de preț, deci curierul este ales imediat de Eurosender.
Avem o interfață ușor de utilizat, comenzile pot fi plasate în trei minute, iar noi acționăm în numele clientului în orice comunicare necesară cu compania de curierat. Prin urmare, este un proces cu mult simplificat în comparație cu plasarea comenzii direct pe site-ul companiilor de curierat, iar serviciile sunt mult mai ieftine decât cele oferite direct de companiile logistice.
4. Ce putem face dacă dorim să aflăm care e stadiul coletului noastru după momentul trimiterii?
În ziua ridicării coletului, clientul primește un număr de tracking, iar cu ajutorul instrumentelor de urmărire aceștia pot vedea în timp util locul în care se află coletul la un moment dat.
5. Există reguli atunci când acceptați o livrare? Cum ar trebui să fie coletul sau ce nu ar trebui să conțină?
Clienții trebuie să verifice aceste condiții înainte de plasarea comenzii. Regulile sunt generale, aplicate de orice companie de curierat și în unele cazuri de companiile aeriene. Există o listă cu substanțe și obiecte interzise pentru că sunt considerate a fi periculoase.
De asemenea, coletul trebuie ambalat în mod corespunzător (cutie de carton sau valiză înfășurată în plastic) ori pe un palet dacă este vorba de un pachet mai greu de 50 kg sau de dimensiuni care depășesc limitele listate pe site. Toate informațiile detaliate se regăsesc pe site-ul nostru.
6. Cum se poate face plata livrărilor?
Plata se face fie prin card bancar, cont de PayPal sau transfer bancar. Cei mai mulți clienți folosesc cardul de credit pentru că este cea mai simplă și rapidă metodă de plată.
7. Ce se întâmplă în cazul reclamațiilor?
În cazul unei reclamații, Eurosender acționează în numele clientului și încearcă obținerea despăgubirilor. Clientul nu va trebui să ia legătura direct cu compania de curierat. Eurosender este un intermediar în orice problemă care poate apărea între client și serviciul de curierat performat de compania de curierat.
8. Care sunt obiectivele Eurosender pentru anul 2016?
Ne propunem să ne lărgim rețeaua de parteneriate cu organizațiile studențești internaționale. Colaborăm cu Erasmus Student Network la nivel european, cu LSRS în România și alte organizații naționale, în diferite țări. Le oferim sprijinul nostru în organizarea evenimentelor, participăm la unele dintre aceste evenimente și ne propunem să devenim serviciul de curierat preferat de studenți.
Dorim să devenim platforma de curierat nr. 1 în Europa atât pentru clienții persoane fizice, cât și pentru companiile mici și mijlocii.
Sursa foto: arhiva Eurosender