EURO 2016: România - Elveția, un meci cât o finală

Capul de afiș al zilei de miercuri este meciul dintre reprezentativa României și Elveția, un meci cât o finală, cel puțin pentru România.

Tricolorii au nevoie neapărat de o victorie pentru a mai spera la locul 2 în grupa A, grupă din care mai fac parte Franța și Albania.

Deși Elveția părea favorita acestui meci înainte de EURO, România a arătat că este o echipă de super clasă în meciul de deschidere cu Franța, pierdut la limită în minutul 89 după golul senzațional la vinclu al lui Dimitri Payet. Tricolorii au jucat foarte bine, au respectat planul tactic al selecționerului Anghel Iordănescu și au fost extrem de aproape de a realiza o primă surpriză la Campionatul European.

România și Elveția s-au mai întâlnit de 12 ori de-a lungul istoriei, având un palmares favorabil împotriva echipei din „Țara Cantoanelor”. Așadar, România are 5 victorii, 4 egaluri și doar 3 înfrângeri în disputele directe contra adversarilor de miercuri. Ultimul meci disputat între cele două echipe datează din urmă cu 4 ani într-un meci amical, România impunându-se atunci cu 1-0.

Cu toții ne dorim o victorie din partea tricolorilor, dar chiar și în eventualitatea unui meci egal sau a unei înfrângeri, România păstrează șanse pentru a se califica mai departe din grupe. Cele mai bune 4 echipe clasate pe locurile 3 în grupă se vor califica mai departe din grupe.

Echipa probabilă cu Elvetia:
Tătărușanu – Săpunaru, Chiricheș, Grigore, Raț – Hoban, Pintilii – Torje, Stanciu, Stancu – Keșeru

Programul meciurilor din Grupa României de la Euro:

15 iunie: România – Elveţia
15 iunie: Franţa – Albania

19 iunie: Elveţia – Franţa
19 iunie: România – Albania

S-au jucat:

Franţa – România 2-1
Albania – Elveţia 0-1

Sursă foto: gazettaworld.com

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here