Este regionalizarea României un proiect abandonat ?
Mulți dintre noi se întreabă dacă regionalizarea României este un proiect abandonat. Acesta a fost adus în discuție pentru prima dată în 2002. În 2012 a fost inclus în Programul de Guvernare pentru 2013-2016. Totuși, s-a ajuns ca, în 2013, să fie dat brusc uitării după o serie de negocieri locale, organizate la Iași, Craiova și Timișoara.
Regionalizarea ar trebui să răspundă unor obiective precise, dintre care două sunt vitale: pe de o parte, să ajute la reducerea decalajului de dezvoltare dintre sat și oraș, iar, pe de altă parte, să contribuie la diminuarea diferențelor dintre regiunile dezvoltate și cele mai puțin puternice din punct de vedere economic.
Conform datelor publicate de Eurostat, PIB-ul Bucureștiului este apropiat de cel al Berlinului. În schimb, Moldova este cotată ca fiind una dintre zonele cele mai sărace ale Uniunii Europene. O discrepanță greu de acceptat.
Regiunile administrative ar urma să fie create prin fuziunea a două-trei județe pe criterii economice, conexiuni de transport, populație și suprafață.
Bineînțeles, regionalizarea este un proces complex, ce se desfășoară în multiple etape. O analiză necesară organizării și funcționării regiunilor este imperativă, însă nu suficientă.
Celelalte etape au în vedere analiza proiectelor de modificare a actelor normative care vizează transferul de competențe către administrația publică de la nivel local, județean și regional. Apoi urmează organizarea de întâlniri-dezbateri libere, în fiecare regiune, cu participarea mediului academic și a societății civile.
După consultări, procesul continuă prin adoptarea de către Parlament a legii pentru revizuirea Constituției. Urmează desfășurarea unui referendum și validarea rezultatului acestuia de către Curtea Constituțională a României. O dată ce Constituția revizuită intră in vigoare, vor fi organizate alegeri pentru autoritățile publice regionale.
Ce ar urma după regionalizarea propriu-zisă?
Regionalizarea presupune noi poli de putere decizională, noi raporturi între instituții și, nu în ultimul rând, noi strategii financiare. Cu alte cuvinte, regionalizarea ridică numeroase întrebări care, cel puțin în prezent, nu se bucură de vreun răspuns concret.
Autofinanțarea reprezintă o dilemă importantă pentru multe dintre primării. Actualmente, multe dintre județe nu se pot autosusține fără finanțarea venită de la București. În aceste condiții, întrebarea « Cum vor supraviețui financiar noile regiuni înființate? » este cât se poate de legitimă.
Poate/Va fi proiectul organizat eficient?
O altă problemă ridicată de regionalizare este aceea legată de numărul regiunilor. Județele sunt într-o competiție pentru titulatura de capitală a regiunii.
Unii analiști avansează ideea că România nu poate continua să meargă cu același tip de organizare, însă regionalizarea fără o coordonare eficientă riscă să se transforme în cel mai mare eșec al României de după 1989.
De asemenea, mai există convingerea cum că regionalizarea nu reprezintă o soluție viabilă pentru Moldova, datorită problemelor complexe prin care trece această regiune. Exodul forței de muncă în alte regiuni/străinătate și creșterea lentă a nivelului salariilor comparativ cu Vestul României nu vor putea fi rezolvate peste noapte.
Regionalizarea României este și va fi, încă mult timp, un subiect controversat, care ridică numeroase semne de întrebare privind eficiența acestei reforme administrative. Rămâne de văzut dacă noul an ne va aduce unele lămuriri cu privire la acest subiect arzător.
sursa foto: images.com, zf.ro, metropotam.ro, capital.ro
