Patru luni departe de casă nu sunt atât de rele cum pot părea. Mai mult decât un mix cultural, o altfel de școală și un stil de viață, Erasmus înseamnă o experiență inițiatică. Pe perioada mobilității Erasmus, nu numai că dai o nouă dimensiune vieții de student, ci și călătorești. Mult. Ajungi să prinzi drag de oameni și devii unul de ai lor. Ce-ți trebuie pentru Erasmus? Curaj și un dram de nebunie! Ioana-Roxana Istrate, masterand la SNSPA și-a urmărit visul și a plecat cu o bursă Erasmus pe meleaguri orientale, în țara unde se îmbină mai multe lumi. Roxana e nerăbdătoare pentru noul semestru la Çanakkale Onsekiz Mart Üniversitesi din Turcia și pentru experiențele inedite care vin la pachet cu Erasmus.
1. Ce te-a motivat să aplici pentru o bursă în străinătate? De ce Turcia?
Îmi doresc de câţiva ani să studiez în străinătate, însă de fiecare dată găseam scuze. Îmi era greu să mă desprind cumva de „cuib”. Dar mi-am luat inima în dinţi şi am decis să profit de această oportunitate. A trebuit să aştept mai bine de un an pentru a aplica şi între timp m-am interesat despre ţările disponibile, iar prima variantă nu a fost Turcia. Coordonatorii Erasmus mă sfătuiseră să aplic pentru Tallinn, Estonia, dar ulterior Turcia m-a ales pe mine. În Estonia nu se mai putea pleca din lipsa unui acord între universităţi, aşa că atenţia mea s-a mutat către Çanakkale. Suna interesant, părea exotic, deja mă vedea pe plajă sub un palmier. Dar a fost mai mult de atât. A fost o provocare: am fost prima generaţie care a plecat în această locaţie, iar mie mi-a plăcut întotdeauna să fiu temerară.
2. Cum se solicită o bursă Erasmus? Care e durata stagiului și în ce constă bursa?
Pentru a putea beneficia de o bursă Erasmus trebuie curaj şi un pic de nebunie. Glumesc! De fapt, trebuie să ai note destul de bune şi în niciun caz vreo restanţă. Eu am aplicat în aprilie 2014 pentru a putea pleca în septembrie, astfel că a trebui să mă asigur că îmi iau toate examenele şi că am rezultate bune. Procesul este puţin anevoios pentru că e nevoie de multe documente, adeverinţe şi tot felul de formulare. Însă ca potenţial student Erasmus este foarte important să ţii legătura cu Biroul Erasmus din propria facultate. De obicei acolo lucrează persoane tinere care au fost la rândul lor Erasmuşi, deci se poate colabora foarte bine cu ei. Durata stagiului este stabilită de facultatea la care vei merge, în general fiind de 4-5 luni. Pe toată această perioadă studentul primeşte bursă de studii integrală sau parţială. De aceea uneori este nevoie şi de fonduri proprii.
3. Ce înseamnă Erasmus din punct de vedere financiar? E suficientă bursa pentru a-ți acoperi toate cheltuielile?
Cred că aceasta este întrebarea care m-a măcinat şi pe mine înainte să aplic şi înainte de a vedea pe pielea mea cum se trăieşte în altă ţara. Aspectul financiar depinde în mare măsură de ţara în care pleci. Eu am fost norocoasă deoarece în Turcia preţurile sunt la fel ca în Romania. Cu bursa primită am putut să îmi plătesc cheltuielile de cazare şi transport, am putut să călătoresc şi să mă şi distrez. Dar trebuie să existe şi niste resurse proprii, deoarece bursa poate fi virată după o lună sau chiar două, iar cheltuielile premergătoare plecării nu sunt deloc de neglijat. Eu am decis să mă angajez înainte de a pleca din ţară pentru a putea pune deoparte niște bani, dar în final tot la suportul părinţilor am apelat. Iar ei mi l-au oferit necondiţionat ca de fiecare dată.
4. Cât de greu e să fii plecat de acasă atât de mult timp? Cât de repede te-ai acomodat cu stilul de viață?
Înainte să plec de acasă mi-am spus că această decizie este fie cea mai bună din viaţa mea, fie cea mai rea. Nu ştiam cum voi reacţiona şi nu puteam să anticipez în niciun fel cum mă voi simţi pentru că nu fusesem plecată din ţară mai mult de o săptămână-două. Dar şi de această dată am fost plăcut suprinsă. M-am acomodat foarte repede cu noul stil de viaţă, am avut ajutor şi din partea gazdei din Turcia, mi-am făcut prieteni repede, iar după doar o săptămână mă simţeam ca acasă. Cu părinţii vorbeam aproape în fiecare zi la telefon sau pe Facebook, iar prietenii mă ţineau la curent cu tot ce se întamplă în ţară şi în viaţa lor pentru a nu mă simţi exclusă. Însă, după aproximativ două luni, a început să se facă simţită o uşoară melancolie. Îmi era dor de răsfăţul din sânul familiei, îmi era dor de ieşirile cu prietenii, îmi era dor să vorbesc limba română, îmi era dor de melodiile noastre şi de un concert live sau pur şi simplu de o plimbare prin locurile deja ştiute. Cu toate acestea, am încercat să fructific fiecare experienţă petrecută acolo şi m-am bucurat de fiecare moment.
5. Cum ți-ai imaginat că va fi viața acolo? Ți-au fost îndeplinite așteptările?
În Turcia am plecat cu un bagaj de speranțe, dar fără nicio prejudecată. Îmi doream să fiu surprinsă, ceea ce s-a și întâmplat. Am fost uimită de ospitalitatea oamenilor și fascinată de obiceiuri, m-am ciocnit de mentalități total diferite sau m-am regăsit în ideile unor oameni cu care aparent nu aș fi putut avea nimic în comun. O bună parte din timp am simţit ca trăiesc un vis deoarece tot ceea ce făceam mi se părea nou şi incitant. Am avut parte şi de multe experienţe unice, am făcut paragliding și am mers cu motorul pentru prima oară, am descoperit bucătăria tradiţională şi am învăţat o nouă limbă. Faptul că studiez în engleză nu a fost ceva nou, pentru că şi în țară făceam cursurile în aceeași limbă. Un lucru amuzant a fost să descopăr accentul diverselor naţionalităţi şi faptul că uneori trebuia să apelez la o engleză rudimentară pentru a putea discuta cu unele persoane.
Au existat şi momente dificile, însă ţin să menţionez un singur episod din această perioadă, în speranţa că se poate schimba ceva. În momentul în care am încercat să ne obţinem permisul de rezidenţă în Turcia, ne-am lovit de problema asigurării de sănătate, care nu era recunoscută acolo. Pentru a nu plăti din nou o sumă considerabilă de bani, autorităţile turceşti au fost de acord ca, în schimbul unui formular de la Casa de Asigurări de Sănătate, care atestă că suntem asiguraţi în România, să ne ofere rezidenţa. Colegii din alte ţări au rezolvat în câteva zile, dar noi nu am reuşit să colaborăm cu responsabilii din ţară. Am apelat şi la Ambasada României, dar răspunsul a fost unul sec şi plictisit: „Nu avem ce să vă facem. Descurcaţi-vă, plătiţi din nou.” În final aceasta a fost singura soluţie. Acela a fost momentul în care am realizat că între români nu există susţinere, că nimănui nu îi pasă de tine şi că trebuie să te descurci prin forţe proprii. Avem atâţia oameni frumoşi, cu potenţial, care poate că au decis să părăsească România pentru că au fost dezamăgiţi la un moment dat.
6. Care au fost cele mai mari temeri și primele gânduri după ce ai fost acceptată în program?
Nu am avut absolut nicio temere înainte de a pleca, poate doar întrebări sau curiozităţi legate de oraş, de locuinţă şi alte lucruri pământeşti. În general sunt pragmatică şi realistă. Ştiam că orice ar fi mă voi descurca, mă voi adapta, iar aceasta va fi o experienţă memorabilă. Bucuria că am fost acceptată a fost imensă şi entuziasmul meu creştea pe măsură ce se apropia data plecării. Mi-am păstrat optimisul chiar şi atunci când am întâmpinat dificultăţi.
7. Cum privești acum experiența?
Pentru a descrie experiența nu îmi sunt de ajuns câteva rânduri. O experienţă Erasmus te schimbă complet. Evident, dacă eşti deschis către acest lucru. O astfel de experiență îți deschide ochii și te face să realizezi că atunci când ești alături de oameni din toate colțurile Europei, când împărtășești aceeași experiență, de fapt creezi niște legături ce nu pot fi nici rupte, nici șterse din cauza diferențelor culturale, de naționalitate sau de limbă. În patru luni am creat propria familie. Ne obișnuisem cu stilul efervescent al italienilor sau cu competivitatea nemțoaicelor. După o astfel de etapă în viața oricui se prodece un declic. Realizezi că ești valoros, realizezi că poți face o diferență și că orice acțiune are consecințele ei. Eu sunt mult mai relaxată, nu mă mai împiedic de opiniile altora și îmi urmăresc propriile vise. Am mai multă încredere în mine și știu că atâta vreme cât voi munci și voi arăta respect celor din jur, voi fi apreciată.
8. Din perspectiva domeniului tău de studii, cum compari mediul universitar străin cu cel din țară?
În România am urmat cursurile masterului de Comunicare şi Publicitate, în limba engleză, din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative – Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice. În Turcia studiez turismul în cadrul Çanakkale Onsekiz Mart Üniversitesi. La prima vedere, cele două domenii nu par a avea prea multe în comun, dar temelia este constituită din aceleaşi cărămizi: marketing, branding, communication sau event management. La noi în ţară pot spune că se face într-adevăr carte, astfel că în momentul în care eram rugaţi să redactăm un eseu de 15 pagini ni se părea o joacă, iar faptul că respectam cerinţele, realizam o cercetare riguroasă şi aplicam toate regulile academice, i-a făcut pe profesorii turci să ne aprecieze. De exemplu, în sesiune, în România, noi „mâncăm cursuri pe pâine” şi suntem „obligaţi” să ne punem mintea la contribuţie. Din păcate nu există condiţii decente de studiu şi uneori îngheţam la cursuri. Turcia poate nu dispune de atâta implicare din partea studenţilor, dar are resurse multiple, de la săli dotate cu ultimele aparaturi, până la campusul imens şi clădiri moderne. Învăţată cu greul, m-am adaptat, m-am implicat în orice dezbatere şi am încercat să demonstrez străinilor că românii sunt oameni isteţi, iar cei care aveau prejudecăţi în ceea ce ne priveşte, au trebuit să renunţe la ele.
9. Cum te-a influențat experiența, atât din punct de vedere personal, cât și profesional?
Cred că experiența este atât de specială, tocmai pentru că te transformă la interior, iar acest lucru se transpune şi la exterior. Faptul că studiezi în altă ţară şi că intri în contact cu atâtea naţionalităţi te face să îţi pui întrebări, te face să priveşti lumea şi din alte perspective, dar şi să realizezi mai bine ce îţi doreşti de la viaţă. Eu am devenit mai încrezătoare în forţele proprii, mai motivată în a-mi atinge ţelurile, dar şi mai puţin stresată cu privire la opinia celor din jurul meu. Acum mă atrage un job într-un mediu internaţional şi aş fi dispusă chiar să lucrez în altă ţară. Însă visul meu rămâne acela ca la un moment dat în parcursul profesional să devin o sursă de inspiraţie pentru alte persoane, fie ca trainer, fie ca antreprenor.
10. De ce ai sfătui pe cineva să plece cu o bursă Erasmus?
Aş îndrăzni să compar experienţa Erasmus cu un basm, acela al lui Harap-Alb. Din momentul în care te decizi să pleci cu Erasmus şi până în momentul revenirii în ţară totul este o adevărată aventură. La început se poate să fii puţin speriat sau reticent cu privire la schimbarea care va avea loc în viaţa ta, dar ulterior realizezi că poţi înfrunta orice pericol. În incursiunea către evoluţia pe plan personal, dar şi profesional, creezi relaţii, îţi aduni o listă de contacte la care ulterior poţi apela cu încredere. Erasmusul este asemenea unui drum iniţiatic pentru că în funcţie de cum percepi evenimentele ce au loc în viaţa ta, te poţi lansa către o carieră de succes sau poţi descoperi în propria persoană resurse şi abilităţi, de care nu ştiai că eşti capabil. În plus, totul este foarte condensat şi timpul parcă trece altfel. Înveţi, descoperi, călătoreşti, râzi, te îndrăgosteşti, plângi, discuţi, dezbaţi, te distrezi. Trăieşti în patru luni cât alţii într-un an. Recomand oricărui student să profite de o astfel de oportunitate, pentru că îl va ajuta să crească, să se dezvolte şi să îşi deschidă orizonturile. În plus, experienţa Erasmus poate fi înţeleasă doar de un alt Erasmus.
sursa foto: arhiva personală
