Episodify este aplicația pe care orice pasionat de seriale ar trebui să o folosească. Definitoriu pentru această aplicație este contorizarea fiecărui episod văzut și clasificarea acestora pe sezoane. Pentru că febra serialelor se răspândește rapid, mai ales printre studenți, Episodify ne vine în ajutor și ne simplifică viața.

sursa foto: bethellutheran.net
sursa foto: bethellutheran.net

Cu ajutorul acestei aplicații putem urmări toate serialele și emisiunile fără să mai fie nevoie să ne amintim dacă ultimul episod pe care l-am vizionat a fost 14 sau poate 18. Tot ce trebuie să facem este să bifăm episodul pe care tocmai l-am văzut și de aici se ocupă aplicația. Episoadele sunt clasificate în funcție de sezoane, ceea ce înseamnă că putem urmări serialul fără să ne inducă în eroare noile episoade apărute.

sursa foto: play.google.com
sursa foto: play.google.com

De asemenea, aplicația pentru Android pune la dispoziție o listă completă a emisiunilor TV de la care putem selecta un singur episod și o listă de sugestii cu seriale sau emisiuni asemănătoare celor pe care le vizionăm deja. Pe lângă acestea, Episodify triază serialele TV, la alegere, fie în funcție de numărul de episoade văzute, fie în ordinea alfabetică. O altă minune pe care o aduce este că putem folosi aplicația și offline, atâta timp cât serialul respectiv se află primul în topul favoritelor noastre.

sursa foto: appia.com
sursa foto: appia.com

Aplicația este disponibilă doar pentru posesorii de Android și poate fi descărcată din Play Store. Cu nota 4,1, aplicația a fost descărcată de 10.000 de utilizatori. Cei mai mulți dintre ei se declară mulțumiți de aplicație, nu doar pentru că îi ajută să își trieze serialele preferate, ci și pentru că îi ține la curent cu tot ce este nou în materie de emisiuni și show-uri TV. De asemenea, cei care folosesc acest serviciu îl descriu ca fiind simplu, dar foarte folositor, mai ales pentru cei care urmăresc mai multe seriale.

Sursă imagine: plus.google.com

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here