Pe 1 martie s-a dat startul celei de-a 18 ediții a Campaniei sociale „Artiștii pentru artiști”, cu sprijinul indispensabil al instituțiilor de teatru din București și din țară. Prin această
campanie umanitară organizată de UNITER în luna martie şi aprilie, se strâng fonduri
pentru artiștii de orice vârstă, din toată țara, care au probleme medicale și o sănătate
precară.
E și luna când sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului în modul cel mai firesc cu putinţă: pe
scenă, în sala de spectacol, în spatele scenei, pentru a oferi altor artişti încredere, căldură
şi şansa la o viaţă mai bună.
Sunt multe feluri de a fi activ și de a face ceva concret pentru această cauză. Și nu este
vorba doar despre solidaritatea de breaslă! Este vorba, în primul rând, despre solidaritatea
umană!
De aceea, din nou, doi mari artiști foarte sensibili și foarte implicați în viața comunității
teatrale reiau cu aceeași încredere cuvintele simbol ale campaniei sociale UNITER:
Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!
EMILIA POPESCU și MARIUS MANOLE sunt mesagerii faptelor bune pe parcusul lunii
martie. Sunt ambasadorii de anul acesta ai Campaniei „Artiştii pentru artişti” și vă invită să
luaţi parte la schimbarea de atitudine faţă de situaţia delicată, dar rezolvabilă a artiştilor
noştri aflaţi în dificultate.
Și anul acesta, câteva zeci de instituții teatrale din București și din țară au programat
spectacole pe tot parcursul lunii martie și aprilie, încasările din vânzarea de bilete urmând
a fi direcţionate către Fondul de Solidaritate Teatrală: RO40RZBR0000060007801286
deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei.
Pe site-ul www.uniter.ro regăsiţi lista completă a reprezentațiilor care se vor juca sub semnul Campaniei.
Grăbiţi-vă să vă cumpăraţi bilete la teatru! Fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverenţă pentru munca actorilor, ci şi un ajutor concret. Pentru că există artiști care depind de fondurile colectate de UNITER în cadrul Campaniei Naţionale „Artiştii pentru artişti”, unii dintre ei neavând familie sau alt sprijin. Oameni care au nevoie urgentă de sprijin financiar!