În data de 15 martie – 15 aprilie 2019 a avut loc a cincea ediție a proiectului Plantează în România, inițiat de Asociația Creștem România Împreună. La acest eveniment au participat peste 1500 de voluntari, primării, ocoale și direcții silvice din 4 județe. Acțiunile s-au concentrat în principal pe județele Brașov, Ilfov, Iași, Cluj și Prahova, unde au avut loc atât plantări în șantiere forestiere (Cheia –jud. Prahova, Brănești – jud. Ilfov), plantări urbane (Șercaia – jud. Brașov, Mogoșești – jud. Iași și Apahida – jud. Cluj).

În cadrul ediției 2018, asociația noastră a lansat o aplicație mobilă de gestiune a voluntarilor care are la bază conceptul de QR code, prin intermediul căruia orice voluntar care se înregistrează prin intermediul site-ului, primește automat un astfel de QR code. Acestuia i se scanează QR code-ul cu ajutorul unui smartphone, direct la locația pentru care a optat, în momentul scanării în baza de date intrând un număr de puncte de voluntariat. De asemenea, ulterior certificatele de voluntar se vor genera în baza analizei scanurilor voluntarilor la acțiuni. Urmând această procedură, asociația poate determina utilizatorii prezenți la mai multe acțiuni, însă cel mai important poate garanta pentru implicarea unui anumit voluntar, voluntar căruia I se emite diploma de participare.

Trebuie spus că proiectul Plantează în România este un proiect cu o puternică componentă socială, asociația noastră punând accentul pe creare de precedente de proiecte care să ne adune laolaltă, în jurul unor simboluri. Și oare ce simbol mai potrivit decât un mediu mai curat puteam găsi?! În perioada următoare, vă invităm să vă alăturați unui alt proiect în care suntem parteneri și care vizează crearea de politici alternative pentru legea aerului, proiect în care în data de sâmbătă, 13 aprilie, începând cu ora 11:00, în București, Iași, Timișoara și Brașov urmează să aibe loc simultan marșuri de conștientizare asupra aerului poluat și asupra problemelor pe care acesta le crează. Vezi mai multe detalii pe https://www.facebook.com/events/2303721883228735/

Nu în ultimul rând trebuie punctat și rezultatul implicării voluntarilor în cadrul acestei ediții. Suntem mândrii să anunțăm faptul că în această primăvară am plantat peste 40.000 de puieți, echivalent a 8 hectare. Mulțumim voluntarilor pentru implicarea de care au dat dovadă!

Cu această ocazie anunțăm și ediția de toamnă a proiectului, unde deja avem stabilite următoarele acțiuni:
Apahida – jud. Cluj, Ghimbav – jud. Brașov, Prejmer – jud. Brașov, Prisăcani – jud. Iași, vizând și alte acțiuni la nivel național. Ca de obicei, invităm toate părțile implicate de a se înregistra din timp pe site-ul nostru www.planteazainromania.ro/locatii.php.

Asociații și instituții de stat: Asociația Creștem România Împreună (organizatori), Asociația Magii Pădurilor, Green Marmot, Primăria Mogoșești – jud. Iași, Primăria Măneciu – jud. Prahova, Primăria Apahida – jud. Cluj, Primăria Șercaia – jud. Brașov, O.S. Brănești, D.S. Ilfov, O.S. Măneciu

Organizații partenere: Sergiana, Zipper Romania, Leroy Merlin, Siemens CT, BCR Asset Management, Elmas, Servier Romania, Fresenius Kabi

Vă invităm, așadar, alături de noi. Fie ca voluntari, susținători sau donatori.

Comentarii

comentarii