Să creezi conținut înseamnă mereu altceva. E o provocare. Trebuie să fii ancorat în trenduri, dar să vezi dincolo de ele. Să fii prieten cu tehnologia și să te folosești de ce e mereu relevant. Prin cea de-a 53-a ediție PR Tea & AD Cookies, creatorii vin să își spună povestea pe 20 și 21 martie, la 55Jazz, începând cu ora 18:00.

Content Creators: The Digital Signature e o combinație interesantă și fresh care are are loc la 55Jazz, un loc plin de inspirație din Centrul Vechi. Invitații lunii martie sunt Horia Sârghi (@Zaiafet) și Tily Niculae.

Așa cum e formatul PR Tea & AD Cookies, vor avea loc 2 zile de discuții libere despre cum îți găsești amprenta digitală și jobul 10-18, care se teleportează într-o lume a online-ului.

Informațiile vin de la cei care deja au o semnătură în lumea digitalului și sunt adunate în două zile.

De la A la Z(aiafet) cu Horia Sârghi

În prima zi are loc o conferință cu Horia Sârghi. El e omul pentru care diversitatea contentului este o constantă a prezenței în online, de la topuri inedite la podcasturi și vloguri cu substanță. În plus, s-a mutat din blogosferă în vlogosferă și ne va vorbi despre cum e să-ți găsesti identitatea în online și să te adaptezi imprevizibilitățiii și popularității YouTube-ului.

Workshop cu scenariu 2.0 cu Tily Niculae

A doua zi este dedicată unui workshop cu Tily Niculae, o Digital Diva reinventată, ale cărei articole le citim pe www.tilyniculae.ro. Are multe de povestit despre cum te poți reinventa și abia așteaptă să împartă cu voi transferul pe scena online-ului, unde nu e doar cool să fii freelancer, ci și plin de provocări la care nu te gândești până nu ești în fața alegerii. Schimbare de planuri, de carieră, Tily vă poate povesti cam despre toate și în stilul caracteristic pe 21 martie! Taxa de participare la workshop este doar 10 lei.

Cum participi?

Te așteptăm la 55Jazz, pe 20 și 21 martie, începând cu ora 18:00. Pentru înscrieri, trimite-ne un mail la prtea_adcookies@primeromania.ro, în care să precizezi numele, numărul de telefon și facultatea.

Content Creators: The Digital Signature este al treilea eveniment PR Tea & AD Cookies din anul universitar 2017-2018, cu o nouă echipă și idei proaspete. Pe scurt, este de neratat!

Despre PR Tea & AD Cookies:

Ediția 53 PR Tea & AD Cookies este susținută de partenerii: 55Jazz, Asisst, Editura Vellant, Cadouri la Borcan, Maio Bakery și de partenerii media: IQads, SMARK, The Institute, IQool, PR Wave, Ctrl-D, Iubesc Studentia, Going Out, Stiri ONG, Advertising 4U.

PR Tea & AD Cookies este un proiect care face parte din PRIME România. Acesta înseamnă evenimente lunare, organizate de studenți, întotdeauna cu teme diferite, invitați diferiți și în locații diferite. Ceea ce diferențiază PR Tea & AD Cookies este atmosfera relaxată, care încurajează discuțiile libere, întotdeauna acompaniate de ideea de ceai și prăjituri.

 

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here