„E obligatoriu să avem un titlu” @ Salonul de proiecte, MNAC Anexa

0
498

Artişti: Mihuţ Boşcu Kafchin, Andreea Ciobică, Andrei Dinu, Mixer, Daniela Pălimariu, Flaviu Rogojan

Perioada: 21 februarie – 7 aprilie 2013

Program de vizitare: miercuri – duminică 10.00 – 18.00

Salonul de proiecte continuă seria expoziţiilor generate de open-call-ul destinat tinerilor artiști, având ca scop principal sprijinirea producţiei de artă contemporană. Selecţia lucrărilor prezentate în acest episod a fost realizată de artistul Ciprian Mureşan care îşi argumentează astfel poziţia: „Am acceptat – poate mai mult din masochism decât din satisfacţia preluării poziţiei celui care ar decide ceva – invitaţia Salonului de proiecte de a selecta câteva propuneri adunate în urma unui open call. Învârtindu-mă pe loc eu însumi într-o mlaştină de nesiguranţă şi căutări, situaţia poate părea comică: cum să aleg eu 6 proiecte din aproximativ 70? Aceste nesiguranţe nu trebuie privite ca o scuză pentru eventuala receptare proastă a expoziţiei, pentru ca starea de îndoială permanentă îmi convine personal de minune şi îmi hrăneşte „practica artistică”. Ca atare, ar fi nedrept şi inutil să caut, să inventez o linie sau ceva coerent în alegerile făcute. E important de menţionat că nu am ales lucrări definite, ci propuneri de proiecte care urmau să fie realizate, în a căror producţie nu a trebuit şi nici nu am intenţionat să intervin, dar pe care, poate din deformaţie profesională, mi le-am închipuit aşa cum le-aş fi realizat eu.”

Andreea Ciobică se autoflagelează prin desen, lucru care nu poate decât să  impresioneze. Grupul Mixer porneşte de la un fenomen răspândit printre gospodinele din România, acela de a împărtăşi şi copia reţete culinare.

Andrei Dinu nu a mai expus ca artist decât în cerc restrans. În ambele cazuri  atras absurdul şi ironia: Dumnezeu reprezentat ca glob de discotecă cu barba de Moș Crăciun sau icoana în care pustnicii se uită tâmp la nişte sandvisuri.

Flaviu Rogojan nu e convins dacă e artist sau curator (poate nu e niciuna nici alta), dar am interpretat aceasta ambivalenţă ca pe o reacţie la valul de pictori care împânzesc străzile Clujului şi Fabrica de Pensule. El transformă un spaţiu dedicat expoziţiei, adica „sfinţit”, într-unul obişnuit, fără vreo funcţie specifică. Altfel spus, el merge exact împotriva tendinţei (de lăudat) de a crea cat mai multe spaţii de artă şi nu văd de ce nu ar avea acest drept. Iar pe cei care nu au chef să vadă expoziţia îi invitam să folosească lucrarea Danielei Pălimariu, lucrare care s-a vrut a fi funcţională, şi sper ca ea sa aibă rolul unui spaţiu de relaxare şi odihnă (în unele birouri corporatiste dar şi în spaţiul expoziţiei).

 

Foto:Cristiana Salahoru

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.