Cu aproape o sută de ani înainte de Daenerys Targaryen, de Tyrion Lannister, Jon Snow sau Arya Stark, au fost Dunk și Egg.
Adunate într-un singur volum intitulat Cavalerul celor șapte regate, trei nuvele ale lui George R.R. Martin deschid porțile lumii unui „Cântec de gheață și foc”. Pornind de la moartea unui cavaler rătăcitor, prima dintre cele trei nuvele se ocupă de prezentarea protagoniștilor: Dunk și Egg. Ser Duncan cel Înalt preia mantia mentorului său, Ser Arlan Pennytree, în vreme ce Egg se dovedește a fi odrasla prințului Maekar. Respectivele povești se îmbină cu realitatea istorică suficient pentru a lăsa impresia unei lumi autentice, care ar fi putut exista.
Dunk și Egg – Eroi de poveste
Personajele sunt construite în conformitate cu lumea în care trăiesc, iar aventurile lor aduc culoare și profunzime relației lor. Tânărul prinț Aegon, asemenea lui Dunk, cavalerul în slujba căruia el se află, își începe călătoria care-i va defini viitorul. Cei doi străbat împreună ținuturile pentru a putea întinde o mână celor neajutorați. Încetul cu încetul, fiecare dintre ei ajunge să înțeleagă natura celuilalt, completându-se reciproc. Legătura dintre Dunk și Egg devine strânsă, un lucru necesar care îi va salva în brutalitatea lumii lor.
Amândoi învață rând pe rând lecții dure, ajungând să cunoască loialitatea, îngâmfarea, prostia, trădarea. Dunk, a cărui simplitate și, uneori, naivitate îl conduc spre decizii și situații nefaste, găsește scăpare în lecțiile primite de la bătrânul cavaler sub a cărui ocrotire călătorise ca paj. În schimb, tânărul prinț, care preferă viața nomadă a cavalerilor rătăcitori se dovedește adesea a fi un ajutor de nădejde. Mintea ageră a acestuia îl ghidează uneori pe Ser Duncan spre soluții nebănuite.
Firul narativ și claritatea cu care personajele întâlnite de-a lungul celor trei nuvele sunt conturare aduc un plus în ceea ce privește sentimentul de autenticitate a scrierii. Talentul narativ al lui George Martin vrăjește pe nesimțite orice cititor și îl aduce alături de eroii poveștilor. Ca introducere a unei lumi în care dragonii și oamenii conviețuiesc, Cavalerul celor șapte regate face o prezentare amplă și detaliată. Portretizează perfect imaginile închipuite de cunoscutul autor de scrieri fantastice și oferă o lectură incitantă care va stârni imaginația oricui.