onlylove

 

Deși sunt considerate două sentimente total opuse, dragostea și ura nu sunt foarte diferite din punctul de vedere al proceselor cerebrale. Asta susțin oamenii de știință de la Colegiul Universitar din Londra, care dezvăluie că există o bază biologică pentru cele mai puternice emoţii, iar acestea sunt corelate. Cercetătorii britanici au găsit dovezi medicale care confirmă că dragostea şi ura activează mecanisme similare în creierul uman.

Studiind natura fizică a urii, oamenii de știință au observat că unele circuite nervoase responsabile pentru aceasta sunt solicitate şi în cazul iubirii. În timpul unui experiment, voluntarilor le-au fost prezentate fotografii cu oamenii pe care aceștia îi urau. S-a descoperit că activitatea cerebrală a fost intensă în zonele creierului denumite „putamen” şi „insula”, două zone care de obicei corespund şi reacţiilor afectuoase.

„Asta dovedeşte legătura strânsă care există între dragoste şi ură în viaţa reală„, au spus cercetătorii.

Există totuşi şi câteva diferenţe între dragoste și ură. Cea mai importantă o constituie faptul că o mare parte din cortexul cerebral – o zonă legată de judecată şi raţionament – se dezactivează în cazurile legate de dragoste, comparativ cu cele legate de ură. Altfel spus, ura menţine o asemănare cu procesele responsabile de raţiune. Potrivit cercetătorilor, acesta ar putea fi motivul pentru care persoanele îndrăgostite sunt mai puţin critice cu partenerul lor de cuplu, dar se concentrează foarte bine atunci când se confruntă cu un rival.

Sursă foto: wallpaperswide.com