1381436_932699626746301_6103170173259725153_n

Titlul acestei cărți fie îi va speria pe romantici, fie îi va face curioși pe cei care sunt mai puțin sensibili în fața iubirii. Mie mi-a atras atenția în ambele moduri. Să auzi că dragostea durează fix trei ani nu e un lucru tocmai plăcut pentru unii dintre noi. Aceste patru cuvinte care alcătuiesc titlul cărții au provocat înăuntrul meu câteva sentimente pe care nu le-am putut ignora. Bineînțeles, am luat cartea de pe raft imediat ce am văzut-o, am răsfoit-o pentru ca în final să o cumpăr. Am simțit că îmi place încă dinainte să încep să o citesc. Ei bine, după câteva pagini și ulterior după câteva capitole, acest lucru nu s-a schimbat, din contră, s-a accentuat.

„Dragostea durează trei ani” este o carte scrisă într-o maniera ușoară, simplă, plăcută, care te relaxează numai prin stilul de scriere al lui Beigbeder. Modul în care acesta redă autenticitatea evenimentelor este uluitoare, iar confesiunile sale pline de umor sunt un deliciu.

Romanul debutează cu divorțul lui Marc, mai exact cu personajul nostru principal aflat în mijlocul unei petreceri unde își celebrează divorțul. Marc este un tânăr monden, puțin nesigur cu privire la ideile sale despre viață. Femeile ocupă un loc important în viața lui, atât de important încât își înșală nevasta cu o o altă femeie, și ea căsătorită.

Autorul ne prezintă cu umor și cinism trecerea prin cei trei ani de relație care în opinia lui nu fac decât să conducă la un inevitabil și tragic sfârșit. „În primul an, cumperi mobila. În al doilea an, muți mobila. În al treilea an, imparți mobila.”

Beigbeder își disecă mariajul ratat cum știe el mai bine și ne demonstrează prin cele mai credibile întâmplări pe care le-a trăit că dragostea durează nici mai mult nici mai puțin de trei ani. După ce s-a căsătorit din dragoste cu soția pe care urmează sa o părăsească, femeia care l-a pus cu botul pe labe și care l-a provocat aproape indirect la o relație extraconjugală îi va da teorema peste cap. Beigbeder ne poartă prin cluburi și localuri de noapte deocheate, apartamente care ascund petreceri pentru adulți și ne povestește cum este sa fii bolnav de tristețe și de dragoste în același timp. Umorul negru iese la suprafață cu fiecare pagină pe care o citești. Marc Marronier se autopersiflează constant și acest lucru pare că nu îi displace prea tare. Este un personaj pe care îți face plăcere să îl citești, atât la propriu cât și la figurat, pentru că te binedispune fie că vrei, fie că nu vrei. Povestea sa tragicomică te îndeamnă să reflectezi asupra unei probleme existențiale: dragostea.

Dacă Marc și-a schimbat părerea cu privire la gândul care îi bântuia viața și dacă dragostea durează într-adevăr trei ani, vă las pe voi să descoperiți.

Cartea m-a relaxat și m-a amuzat într-atât de mult încât cu siguranță aș putea să o citesc din nou. Voi mai cumpăra cărți scrise de Beigbeder, însă până atunci „Dragostea durează trei ani” are din partea mea toată aprecierea.