Tânăr și neliniștit, Dragoș Asaftei, fotograf de profesie, este un bun exemplu pentru tinerii din ziua de azi care au uitat cum să descopere singuri lucrurile. Ideea e să nu aștepți ca cineva să muncească pentru ceea ce iubești tu să faci, ci să te ridici, să spui ce vrei și să lupți pentru asta.

Perseverent, ambițios, cu simț al umorului, Dragoș și-a descoperit pasiunea pentru fotografie după multe alte încercări, care au avut și ele rostul lor. Chiar ele l-au ghidat către fotografie. De aici tragem concluzia că nu trebuie să ne fie frică să experimentăm, să greșim, pentru că avem dreptul ăsta și, în final, vom ajunge să facem ceea ce ne dorim. Și nu oricum. Doar dacă ești sincer cu tine însuți, sârguincios și cu o atitudine pozitivă vei reuși asta. Ce-ar fi să învățăm câteva lucruri de la el din interviul de mai jos?

1. A fost fotografia prima ta opțiune?

Nu. Cred că fotografia a fost a zece-a opțiune. Am început așa: am făcut o zi de pian și apoi m-am lăsat. M-am dus încă o dată la aceeași profesoară și am făcut o săptămână, apoi m-am lăsat. După săptămâna aia, vreo lună, două nu am mai fost deloc la pian, după m-am gândit să merg din nou. Am fost la profesoara aia și mi-a spus Ai venit de două ori, nu te mai primesc și a trei-a oară că te lași iar. M-a pus să îi promit, să vin cu mama, să spună ea că nu o să mă las, și bineînțeles că m-am lăsat și a trei-a oară, dar după un an. Apoi am făcut trei luni de chitară, o zi de vioară, o zi de desen, o lună de pictură, apoi o lună de pictură pe lemn, șase ani de înot, de la șase ani până la 12 ani și… cam atât. După aia la 14 ani m-am apucat de fotografie. Deci nu a fost prima opțiune. Și probabil că răspunsul la de ce nu a fost prima opțiune este pentru că au fost multe alte înainte care m-au făcut să-mi dau seama ce-mi place și ce nu îmi place.

2. Când crezi că un fotograf se poate considera profesionist?

Ca în orice pasiune sau orice meserie ești profesionist atunci când, luând definiția cuvântului, câștigi bani din ceea ce faci. Dacă mergem mai departe și ne gândim la mai mult decât sensul de bază, cred că ești profesionist în primul rând atunci când îi respecți pe cei cu care lucrezi, prin munca pe care o faci și cât timp ei sunt bucuroși de ce le oferi tu. Dacă reușești să împarți aceste două lucruri: să împaci pasiunea ta și să oferi ce vor alții, dar în așa fel încât să-ți pui amprenta personală, cred să reușești să fii un fotograf profesionist.

3. Care sunt persoanele care te-au susținut de-a lungul timpului în cariera ta de fotograf?

Aici ca în reclama aia cu… „Mulțumesc părinților, familiei”. Primii care m-au susținut au fost părinții, bineînțeles, pentru că ei mi-au cumpărat primul aparat foto. Apoi m-au susținut toți cei care m-au apreciat pe rețelele sociale, care m-au încurajat, care mi-au trimis mesaje, toți cei cu care am lucrat. Până la urmă toate astea puse cap la cap dau un mare avantaj, avantajul de a fi susținut în permanență, pentru că fiecare reacție o pui acolo, la pasiunea pe care o ai tu pentru ce faci.

Marin Preda 12S

4. Care este cea mai mare povară a unui fotograf?

La asta nu m-am gândit până acum. Întrebarea asta nu mi-a mai fost pusă niciodată. Cred că o povară, bine, în sensul practic, cel mai practic, este rucsacul ăla greu de 15, 20 de kg pe care îl cari întotdeauna cu tine. Dar trecând la celălalt sens pe care probabil că îl țintești, cred că o povară este să stea cineva pe cap și să îți spună mereu Eu cred că e mai bine așa. E mai bine să folosești alt aparat și alte lucruri de genul. Sfaturile sunt întotdeauna utile, dar în momentul în care ești pornit, ai o viziune a ta și vrei să faci un anumit lucru, probabil că te deranjează mult părerile altora care pur și simplu vor să contribuie, însă nu în sensul constructiv.

prima-ninsoare-foto-de-noapte-4

prima-ninsoare-foto-de-noapte-9

prima-ninsoare-foto-de-noapte-22

Ploaie, lapoviță, ninsoare și viscol în București. Întregul fotoreportaj aici!

5. Ce tip de aparat folosești și de ce l-ai recomanda?

Folosesc un aparat foto full frame, e un Nikon D700, care nu se mai fabrică. A fost lansat undeva prin 2008 și scos din fabricație prin 2011. Este un aparat oarecum din generația veche, are șase ani de când a fost fabricat. E depășit deja de multe alte aparate din punct de vedere tehnic, dar încă mai păstrează ceva din farmecul fotografiilor pe care le puteai face în perioada aia, pe când aparatele nu erau chiar atât de performante și nu duceau totul într-o zonă în care deja cumva orice lucru este posibil și nu mai e nicio limitare din punct de vedere tehnic. Ei, aparatele astea te limitează într-un oarecare fel, adică bineîțeles nu sunt actuale, însă au un feeling aparte fotografiile pe care le faci. În acești ani a progresat foarte mult treaba asta cu fotografia și cu aparatele foto.

Marin Preda 12S

6. Care este cea mai mare realizare a ta a fotograf?

Treaba asta cu cea mai mare realizare, poate să depindă de modul cum fiecare își percepe el ținta ca să spun așa. Poate să însemne proiectul pentru care ai luat cei mai mulți bani sau poate să însemne proiectul care ți-a adus cea mai mare vizibilitate, cele mai multe aprecieri sau care a contat cel mai mult pentru tine. Cred că o realizare mare a mea, care m-a ajutat foarte mult, m-a împins din spate, m-a încurajat și încă îmi aduce avantaje este faptul că în 2009, un an după ce m-am apucat de fotografie, am început să scriu pe blog.

Începusem să scriu tocmai din dorința de a mă provoca pe mine pentru că, fiind din Odorheiu Secuiesc, un oraș mic pe care îl străbați cam în jumătate de oră și pe jos și cu mașina, poți fotografia într-o după-amiză cam tot ce e de fotografiat. Nu aveam subiecte atât de multe încât în fiecare zi să fotografiez un loc diferit sau o persoană diferită sau orice diferit. Și atunci provocarea mea era în felul următor: să ies în fiecare zi în parcul din oraș, care e probabil jumătate din centrul vechi al Bucureștiului și să caut un subiect de fotografiat, însă să obțin un cadru pe care nu îl mai obținusem până atunci.

Scopul meu era ca fotografia aia să o pun pe blog. Și într-un final, scopul nu era fotografia, ci articolul de pe blog. Și așa am început să scriu pe blog. Apoi mă mai întrebau prietenii, dar și oamenii care mă urmăreau pe rețelele sociale, cum făceam anumite fotografii. Am început să explic asta în articole. Scriam ghiduri de la un începător, așa cum eram în perioada aia doar pentru cei ca mine, într-un limbaj foarte accesibil, un limbaj al unui copil de 16 ani și toate articolele astea au prins destul de bine.

La un moment dat le-am făcut într-un Ebook, avusesem vreo 10 000 de descărcări în primă fază, după aia am mai făcut un al doilea Ebook cu 25 de ghiduri, ăla ajunsese la peste 20 000 de descărcări și apoi cineva mi-a propus să scot o carte. Din primul Ebook cu 10 ghiduri, am făcut cartea Primii 10 pași în fotografia digitală pe care o lansasem înainte să împlinesc 17 ani și care se găsea în vreo trei, patru librării din țară. Cred că lucrul ăsta m-a ajutat foarte mult, de exemplu, cartea acum este gratuită pe internet, poate fi descărcată de oricine și în continuare văd un interes destul de mare pentru ea.

garda-de-noapte-pe-ambulanta-17

garda-de-noapte-pe-ambulanta-24

Din fotoreportajul: 12 ore pe ambulanță: O noapte din viața celor care ne salvează viața. Îl găsiți aici.

7. Este fotografia apreciată în România? 

În afară de pozele cu pisici? Eu cred că da, însă nu suficient. Pentru că, din ce am observat, mulți oameni aleg să privească fotografiile ca pe o creație foarte simplă, pe care o faci într-o secundă: iei aparatul în mână, apeși pe un buton și, gata, asta e fotografia, fără să înțeleagă mai departe sensul ei.

Spre exemplu: în poza asta e un om care aleargă pe stradă. Oare care e treaba cu el? Sau pur și simplu e o declanșare așa fără să meargă mai departe de fotografia în sine? Fie se rezumă la văzutul fotografiei, îi dau like sau nu pe facebook, pentru că asta e cea mai mare expoziție de la noi din țară și… cam atât. Mulți oameni nu încearcă să meargă mai departe cu pasiunea asta, nu se interesează, nu citesc în direcția asta, nu experimentează, nu fotografiază până își dau ei seama care e treaba.

Preferă doar să își ia un aparat foto, se apucă de fotografie, pentru că este cool să te apuci de fotografie și e cool să ai o pagină de facebook cu photography la sfârșit și se rezumă la asta. Apoi încep să întrebe: Păi, cum fac poza aia? De ce obiectiv am nevoie? Ce obiectiv ai folosit tu? Lucruri de genul ăsta. La un moment dat discuția se rezumă la tehnică și pleacă total de la fotografie. Așa sunt oamenii care sunt pasionați de fotografie. De partea cealaltă sunt cei care se uită la fotografii. Bineînțeles, și fotografii și ceilalți oameni, care o mare parte din ei, așa cum spuneam la început, cred că se uită la fotografie, o apreciază sau nu și merg mai departe.

Nu cred că la noi se consideră fotografia o artă, deși mulți spun că este una din cele șapte arte, la noi și probabil că în multe alte locuri nu e considerată încă așa. Este privită ca o pasiune și probabil la un moment dat cineva o să îți spună: Hai muncește și tu, nu face poze toată ziua. Poate în timp lucrurile se vor schimba.

8. Ce fotografi te-au impresionat atât din România cât și din străinătate?

Din străinătate m-a impresionat Ansel Adams, care e unul dintre cei mai celebri fotografi, și pentru mine a fost primul nume al unui fotograf pe care l-am auzit când m-am apucat eu de fotografie și primul pe care am început să îl urmăresc. Mă uitam la toate fotografiile și interviurile lui, mi-a rămas el în cap datorită peisajelor pe care le fotografia, și încercam să reproduc și eu oarecum.

Din România îmi place foarte mult ce face Alex Gâlmeanu. Îl apreciez foarte mult și m-am bucurat că la începutul anului acesta am reușit să fac un interviu cu el și să aflu mai multe despre povestea din spatele unui proiect pe care îl făcuse el în perioada respectivă. Îmi place că e foarte la curent cu tot ce se întămplă în fotografie, deși are o experiență de foarte mulți ani și probabil că în toți anii ăștia ar fi avut timp să înrădăcinească anumite idei și să rămână fixat pe anumite lucruri. De fiecare dată e foarte actual cu tot ce se petrece. Se adaptează trenduri-lor, inovează mult, vine cu tot felul de proiecte pe care nu prea le vezi la noi în țară.

9. Ce impact a avut proiectul cu votul în rândul oamenilor pe are i-ai fotografiat și care au fost reacțiile cele mai neașteptate?

Am să încep cu ultima parte. Cea mai neașteptată reacție a fost când mă urcasem într-un tramvai să plec de la o secție de votare la alta și aveam una dintre hârtiile cu „Și eu am votat cu România” în mână. Și erau două doamne în vârstă, una dintre ele se uita cu interes la hârtia mea și părea atrasă, deschisă în privința subiectului ăsta și am văzut că îmi zâmbea. M-am dus la ea și am întrebat-o dacă a votat și, dacă da, să îi fac o fotografie cu foaia respectivă ca să o pun pe internet cu gândul de a-i motiva pe cei de vârsta mea să voteze și ei la rândul lor. Doamna mi-a răspuns afirmativ la început, era super încântată și la un moment dat, din spatele ei se aude o doamnă care i-a spus: Să nu faci cumva așa ceva. Cum să te pozeze băiatul ăla? Nu vezi că face propagandă? Eu chem poliția. Doamna era foarte supărată din cauza asta, ea credea că îi fac reclamă unuia dintre candidați. Asta a fost o excepție, dar nu în totalitate. Eu îmi propusesem de dimineață să fotografiez 100 de oameni cu ștampilele de pe buletin în mână.

Ca să fotografiez 100 de oameni, am întrebat 500. Rata de răspuns a fost destul de mică. Într-un fel înțeleg, pentru că toți oamenii când mă vedeau îmi spuneau că ei nu zic cu cine au votat. Se așteptau să fiu unul dintre cei care fac sondajele de opinie.

ei-au-votat-33

ei-au-votat-88

ei-au-votat-35

O parte din cauza asta mă evitau, ceilalți spuneau că fac propagandă unuia dintre candidați, unii spuneau că sunt prea mic ca să votez sau ca să am treabă cu politica. O parte pur și simplu refuzau. Cred că cel mai tare mă deranja nu motivul pentru care refuzau, poate că și eu aș fi refuzat, dar m-a deranjat faptul că mulți dintre cei care au refuzat, au făcut-o într-un mod mai puțin politicos. Dar a fost o experiență frumoasă. Nu știu ce impact a avut, sper să fi avut un impact bun, însă reacțiile pe rețelele, pe blog și peste tot au fost toate pozitive, încurajatoare și multe, foarte multe.

Eu am fost tare mulțumit de reportajul pe care l-am făcut, fericit și totodată foarte obosit. Plecasem de la șapte dimineața de acasă, am fotografiat până la nouă seara la secțiile de vot și după eram cu ochii pe facebook să văd dacă se strâng oameni la Universitate sau nu. Și când am văzut primul mesaj că oamenii se strâng să meargă la universitate să protesteze, am plecat spre centrul Bucureștiului. Aflasem că ajunseseră la Victoriei și am plecat spre Piața Victoriei. Și acolo am fotografiat iar până la 1:30 noaptea, am ajuns acasă, m-a apucat de scris, la șase dimineața am terminat articolul, am dormit o oră apoi m-am trezit și am plecat mai departe unde aveam de pozat a doua zi. A fost un maraton. Am fost tare mulțumit de cum a ieșit tot.

proteste-alegeri-2014-10

proteste-alegeri-2014-21

Fotoreportaj de alegeri: După mai bine de 15 ore de stat în stradă. Mai multe poze aici

10. Ce sfaturi îi dai unui viitor fotograf?

Să muncească! Să muncească! Să muncească! Să încerce să descopere totul singur, pentru că dacă pierzi tu timpul și pierzi și altora timpul cu întrebări de genul: de ce așa? Sau pur și simplu cerând opiniile altora, nu faci decât să te forțezi pe tine să nu mai gândești atât de mult. Să zici: Ah, lasă că știe să îmi răspundă X sau că am să văd eu altă fotografie făcută în același loc și am să mă iau după aia. Cred că cel mai important este să muncești, indiferent că faci 100 de fotografii proaste într-o zi și nu ai nici una bună, sau că faci 1000. Nu are nicio importanță. Fiecare fotografie adunată acolo te ajută cu ceva. Toată treaba asta o descoperi muncind.

Cred că e tare important să muncești mult, o dată ca să te dezvolți pe tine și o dată ca să îți atingi toate scopurile pe care le ai. Să devii tu mai bun, să progresezi.

Sursă foto: arhivă personală și blog

Comentarii

comentarii