Câștigătorii „Protecția biodiversității forestiere”
Câştigătorii concursului de proiecte „Protecția biodiversității forestiere” sunt „Asociaţia Administraţiilor Ariilor Naturale Protejate” cu un proiect despre restabilirea echilibrului ecologic în habitatul forestier din Parcul Național Piatra Craiului şi „Societatea Ornitologică Română” care se va ocupa de protecția biodiversității ornitologice din pădurea Parcului Natural Comana. Institutul francez şi Ambasada Franţei vor sprijini fiecare dintre cele două organizaţii nonguvernamentale cu sume de până la 5000 de euro!
În ce constau cele două proiecte?
Primul proiect selectat, „Restabilirea echilibrului ecologic în habitatul forestier din zona Grind”, constă în împădurirea progresivă a parcelelor forestiere din Parcul Național Piatra Craiului (județele Argeș și Brașov). Acest proiect este destinat să restabilească echilibrul ecologic al unei păduri alcătuite inițial din fagi și conifere. Aceasta a fost afectată de defrişări înainte de cel de-al doilea război mondial pentru zootehnie și agricultură. Prin campania de reîmpădurire de după război s-au reintrodus coniferele, preferate pentru creșterea lor rapidă. Ele nu sunt însă adaptate la acest mediu, deoarece sunt vulnerabile la condițiile climatice (în special vântul) și la atacurile speciilor invazive. Copacii infectați au fost tăiați, crescând vulnerabilitatea zonei. Inițiativa de astăzi ar permite restabilirea unei păduri mixte naturale. Acesta ar fi adaptată condițiilor locale și favorabilă dezvoltării progresive a faunei și a florei forestiere.
Cel de-al doilea proiect, „Protecția biodiversității Parcului Natural Comana”, presupune studierea diversității speciilor de păsări din mediul forestier de la Comana. De asemenea, desfășurarea unor acțiuni de protecție a acestora. Instalarea de cuiburi artificiale și stabilirea unui perimetru de conservare sunt două dintre acestea.
Institutul Francez nu își oprește activitatea
România se află în prezent într-o fază foarte dinamică în ceea ce privește societatea civilă. Mobilizările cetățenești observate în ultimii ani în România au constituit începutul unei transformări a domeniului public. În acesta, societatea civilă are un rol însemnat ca actor al schimbării.
Politica de cooperare internațională a Franței acordă o atenție deosebită organizațiilor societății civile. Desigur, acestea trebuie să fie considerate actori esențiali în elaborarea politicilor publice coordonate, inclusive și durabile. Astfel, Ambasada Franței în România oferă de câțiva ani sprijin tehnic și financiar pentru implementarea proiectelor inovatoare ale ONG-urilor românești, precum și pentru acțiuni de structurare a societății civile.
În contextul crizei actuale, cauzată de pandemia Covid19, Institutul Francez încearcă să nu oprească programele sale. Aceștia vor să continue să sprijine dezvoltarea societății civile din România în momentele când este cea mai mare nevoie.
Institutul Francez din România și Ambasada Franței țin să le mulțumească tuturor asociațiilor care au depus proiecte în cadrul acestui concurs. De asemenea, le felicită pentru calitatea acestora și pentru implicare.