joi, decembrie 5, 2024
Recrutare IQool
AcasăFun & culturăFilm și teatruDONBASS – Propunerea Ucrainei la Oscar, 2019

DONBASS – Propunerea Ucrainei la Oscar, 2019

Donbass – cel mai recent lungmetraj al regizorului Sergei Loznitsa, a intrat vineri, pe 1 februarie, în programul cinematografelor din România. În următoarele zile, pelicula premiată la Cannes în 2018 va putea fi următită pe marile ecrane din București și în sălile de cinema din Arad, Bârlad, Botoșani, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Pitești, Sfântu Gheorghe și Timișoara.

Un film tragicomic produs cu participare românească, Donbass a avut parte de o premieră cu sala arhiplină la Cinema Elvire Popesco, unde cinefilii au avut parte de o surpriză din partea organizatorilor. Deși nu a putut fi prezent la eveniment, regizorul Sergei Loznitsa a salutat publicul prin intermediul unei transmisiuni live. Acesta le-a mulțumit tuturor celor prezenți în sală pentru entuziasmul cu care au primit vestea lansării filmului în România, povestinu-le pe scurt despre subiectele care l-au inspirat.

,,Am prezentat acest film în cea mai mare parte a Europei și am descoperit că oamenii  știu foarte puține lucruri despre acest război. Chiar dacă au auzit câte ceva, nu sunt conștienți de amploarea evenimentelor din estul Ucrainei.’’, le-a spus Sergei Loznitsa cinefililor prezenți la eveniment. Regizorul a mulțumit tuturor colaboratorilor din țară, subliniind faptul că după prima sa colaborare din 2010 cu directorul de imagine Oleg Mutu, care semnează și imaginea Donbass, partea românească a echipei sale s-a dezvoltat continuu.

Șapte videoclipuri postate pe YouTube de martori ai evenimentelor din estul Ucrainei l-au inspirat pe Sergei Loznitsa în realizarea scenariului Donbass. O parte dintre cele 13 capitole din film sunt reconstituiri ale situațiilor surprinse de aceste materiale video, altele fiind povești pe care cineastul le-a cules de la locuitorii din regiune. Toate ating subiecte sensibile, urmărind efectele războiului asupra diferitelor tipologii umane și ilustrând realitățile unei națiuni dezbinate. Tema principală este propaganda, filmul reprezentând un manual de combatere a Fake News în 12 lecții.

”Pentru noi, Donbass este un prilej de reflecție. Asupra contextului geo-politic, asupra modului în care se scrie istoria, chiar realitatea zilnică, asupra responsabilității individuale de a discerne, pe cât posibil, între adevăr și fals, realitate și propagandă. Donbass tratează în ultimă instanță un fenomen universal și ne-ar placea să reprezinte un real prilej de dezbatere. Credem că rolul artei este sa pună întrebări și nu să ofere neapărat răspunsuri. Răspunsurile, ca și responsabilitatea, sunt individuale, altminteri arta tinde să devină propagandă.”, subliniază Cristian Nicolescu, co-producator al filmului.

O coproducție  Germania –Ucraina – Franța – România – Olanda, Donbass este distribuit în România de Digital Cube Production Studio.

***

Ne puteți urmări și pe Facebook: https://www.facebook.com/donbassfilmul/

Partenerii care au sprijinit producția filmului: Mitteldeutsche Medienförderung (MDM), Medienboard Berlin-Brandenburg GmbH (MBB), Beauftragter der Bundesregierung für Kultur und Medien (BKM), Deutscher Filmförderfonds (DFFF), Creative Europe MEDIA Development, Eurimages, CNC France – Cinema du Monde, Dutch Film Fund, Dutch tax rebate, Ukrainian State Film Agency, Libra Internet Bank

Partenerii care au sprijinit distribuția filmului în România: Centrul National al Cinematografiei, Ambasada Ucrainei în Romania, Institutul Francez, Studiourile Avanpost Digital Cube

Parteneri media: Radio Guerrilla, Cinemagia, Dilema Veche, AaRC.ro, Revista Historia, IQads, Smark, Zile și Nopti, Revista Psychologies

RELATED ARTICLES

Most Popular