#dogpoopgirl – o satiră socială despre epoca internetului, în cinematografe din 2020

0
252
#dogpoopgirl-afis

#dogpoopgirl este o satiră socială cu elemente tragice despre epoca internetului. Inspirat din fapte reale, scenariul ne propune o localizare în spațiul Românesc a primului caz de online shaming din istoria internetului.

 

În 2005, câinele unei femei defechează pe podeaua unui  vagon de metrou din Seoul, Coreea de Sud. Din motive necunoscute femeia refuză să strângă mizeria, este fotografiată iar incidentul este viralizat prin intermediul unui blog de opinie.

“Am scris scenariul din mijlocul unei iremediabile frici legate de puterea internetului. Mă paralizează forța distructivă a mulțimilor. Spațiul on-line este noua piață publică în care oamenii se împart mai întâi în buni și răi după care se anihilează reciproc. Viața capătă pe zi ce trece dinamica unui joc pe calculator.

Ne alegem partea și apoi începem să ne distrugem inamicii alături de niște camarazi
ideologici cu care altfel avem doar legături formale, protocolare. Am vrut să spun o poveste în cheie comică despre aceste lucruri tocmai ca să-mi exorcizez această frică, așa cum îi desenezi unui copil monstrul de sub pat îmbrăcat în rochiță ca să îl liniștești înainte de somn. Profit de ocazie ca să-mi reamintesc, atât mie cât și tuturor celor care trăiesc aceste vremuri absurde, că simpla prezență a rochiței nu face monstrul mai puțin periculos.”

spune Andrei Huțuleac, regizorul filmului.

Filmul este programat să apară în toamna lui 2020 în cinematografele din țară și are o distribuție de peste 80 de actori dintre care , în rolurile principale, îi vom regăsi pe Andreea Grămoșteanu, Coca Bloos, Paul Chiribuță, Tudor Istodor, Cezar Antal, Valler Dellakezza, Angel Popescu și Ioana Barbu.

”Am râs în momentul în care am citit scenariul. Îmi aduceam aminte de câte ori nu am auzit în întâlniri termenul de viral și cu ce ardoare se vorbea despre el. Și, de ce să nu recunosc, uneori chiar eu eram persoana care pronunța acest cuvânt. Așadar, cu un imbold din partea tuturor motivelor pentru care cred în viitorul de regizor al lui Andrei Huțuleac, am decis să ne aventurăm în producția acestui lungmetraj care sună a challenge online, dar care este, de fapt, un tutorial de what NOT to do when a viral goes bad. Ne-a fost util și nouă, trebuie să recunosc.”

spune Dan Chișu, unul dintre producătorii filmului.

Despre DaKINO Productions
Compania de producție DAKINO PRODUCTION a fost înființată de Chișu Dănuț-Florin și Chișu Lucian la data de 17 iulie 2008. Aceasta se ocupă de o gamă variată de servicii legate strict de domeniul producției cinematografice și de televiziune: activități de producție cinematografică, video, activități de post-producție cinematografică și video, multiplicare de filme pe orice tip de suport, activități de distribuție a filmelor cinematografice și video, proiecții cu public a filmelor cinematografice și video.

Din portofoliul companiei, reamintim următoarele filme: Aniversarea (2017), Offstage (2017), București NonStop (2015), YouTube Bazaar (2015), Déjà Vu (2013), Și caii sunt verzi pe pereți (2012), Websitestory (2010).

Despre DIUD
DIUD este un studio de producție cinematografică și creație publicitară video, care se axează încă de la începuturi pe creativitate și conținut original. Datorită multitudinii de spot-uri TV și campanii online, am reușit să adunăm unii dintre cei mai buni creativi din industrie pentru a livra constant ceea ce ne dorim: conținut premium.

De la primul brainstorming și până la ultima secundă de post-producție, suntem alături de clienții noștri pentru a le înțelege nevoile și a le produce conținutul pe care și-l doresc. Iar resursele noastre nu se epuizează niciodată.
Ca drept dovadă, în timpul nostru liber continuăm să facem ceea ce ne place. Astfel, pe canalele noastre de social media am produs, până în acest moment, un serial (CASTiNG), dar și mai multe emisiuni online (Paralel, À la diud, Diud, where’s my tune?).