„Acasă” – filmul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc a câștigat Marele Premiu din cadrul festivalului internațional DOK.fest Munchen.
După patru ani de documentare și interacțiune cu protagoniștii, Radu Ciorniciuc (regizor și codirector de imagine), Lina Vdovîi (scenarist) și Mircea Topoleanu (codirector de imagine) reușesc să nuanțeze într-un film documentar tema pricipală a proiectului „Acasă” .
Documentarul are la bază modul în care familia Enache este nevoită să se adapteze stilului de viață urban după ce și-a trăit mare parte din viață în Parcul Natural Văcăreşti, în comuniune cu natura și departe de standardele unei metropole.
După ce spațiul care le-a fost cămin vreme de peste 20 de ani a devenit arie naturală protejată, aceștia au fost alungați de autorități, ajungând astfel într-un cadru ostil și claustrofob – în jungla urbană.
„Acasă” conturează tranziția de la stilul conservator și simplist pe care îl ducea familia în deltă, la adaptarea în spațiul citadin.
Evoluția în societate a unei familii, șansele lor de a se integra în societate după ce și-au trăit viața într-un spațiu idilic lipsit de orice contact cu evoluția specifică secolului XXI.
Bucurându-se de ajutorul unor voluntari implicați şi al unor organizații umanitare, echipa filmului a desfășurat un proiect social menit să le ofere membrilor familiei acces la educație și sănătate.
Dincolo de dăruirea profesională, întreaga echipă a ajuns să empatizeze și să fie marcată de viața subiecților pe care i-au monitorizat vreme de patru ani.
,,După ce am făcut cunoștință cu membrii familiei Enache, acum patru ani, am decis că acest proiect, care începuse sub forma unui reportaj, trebuie să fie un documentar, pentru a le spune povestea. Acum, filmul circulă în festivaluri, dar marea mulţumire e că, datorită proiectului social demarat în paralel, membrii familiei Enache sunt împreună, au de ceva vreme o casă a lor, toți sunt sănătoși, au sprijin la școala online din partea voluntarilor. E minunat să vezi cum au crescut copiii, cât de deschişi, curioși şi inteligenți sunt, după toate schimbările și problemele prin care au trecut”, a mărturisit regizorul Radu Ciorniciuc în cadrul unui interviu.
Pe lângă măiestria cu care a fost realizată pelicula, documentarul se bucură de succes datorită temei generale care aduce în discuție problema familiilor defavorizate și modificările ce au loc atât la nivel familial cât și individual/lăuntric, din timpul tranziției spre o viață mai bună.
Traseul festivalier al filmului „Acasă”
Documentarul a avut premiera în cadrul celei de-a de-a 42-a ediții a Sundance Film Festival (în perioada 23 ianuarie – 2 februarie 2020), unde a câștigat Premiul Special al Juriului pentru Imagine în secțiunea World Cinema Documentary
Ulterior filmul s-a bucurat de selecții şi invitații în peste 20 de festivaluri internaţionale, amintim: CPH.Dox (18-29 martie), Vilnius IFF (19 martie – 2 aprilie), DocAviv Israel, ZagrebDox, Hong Kong IFF (amânate)
„Acasă” va fi prezentat online publicului larg, atât din România, cât și internațional în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cracovia/ Krakow Film Festival (competiţie online între 31 mai – 7 iunie) și în competiţia internaţională Thessaloniki Documentary Festival (online în perioada 19 -28 mai)
Filmul documentar „Acasă”, cunoscut internațional sub denumirea My Home a fost regizat de Radu Ciorniciuc, produs de Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producție Manifest Film, în coproducţie cu HBO Europe, Corso Film (Germania), Kino Company (Finlanda).
Partenerul principal al filmului este UiPath Foundation. Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Televiziunii Române, Creative Europe, Cinelabs (Romania), Beep Studio (Cehia) şi este reprezentat internaţional de distribuitorul Autlook Filmsales.
Sursă foto: https://www.facebook.com/acasathefilm/