Un număr de 30 de profesori din localitățile Deva, Șoimuș, Petroșani, Călan și Lupeni s-au înscris la atelierul de formare în educație de mediu prin utilizarea filmului documentar ca instrument educațional din cadrul proiectului Documentare pentru schimbare, derulat de Asociațiile MaiMultVerde și Bloc Zero, cu sprijinul Active Citizens Fund.
Atelierul s-a desfășurat online, în perioada 1-3 noiembrie și a abordat atât cele mai importante problematici de mediu – poluare, schimbări climatice, sustenabilitate, circularitate, politici publice – cât și aspecte legate de educația non-formală și prin film, de utilizarea instrumentelor audiovizuale la clasă.
Trainerii din cadrul atelierului, Roxana Bucată (expert în problematici de mediu) și Anca Caramelea (expert în educație prin film) au discutat cu profesorii despre cum pot aborda cu elevii lor problemele locale de mediu semnalate de aceștia precum: poluarea aerului, colectarea selectivă deficitară, situația de pe Valea Jiului etc. Participanții au primit materiale educaționale care conțin sugestii și metode de includere a tematicilor de mediu atât la gimnaziu, cât și la liceu, atât la materiile proprii (biologie, geografie, istorie, engleză, discipline tehnice, română, discipline socio-umane etc.) cât și la dirigenție. Subiectele care au suscitat cel mai mult interes în rândul participanților au fost cele legate de economia circulară, de dezvoltare durabilă și de tranziția energetică justă.
Unitățile de învățământ partenere ale proiectului Documentare pentru schimbare sunt:
- Colegiul Național „Decebal” Deva
- Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva
- Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva
- Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva
- Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva
- Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
- Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni
- Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani
- Liceul Tehnologic „Ovid Densusianu” Călan
- Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva
- Școala Gimnazială Șoimuș
În următoare lunii, peste 240 de proiecții de filme de mediu vor fi organizate în școlile și liceele din proiect, la care vor participa mai mult de 2000 de elevi.
Documentarele care fac parte din catalogul proiectului sunt disponibile online pe platforma Kinoteca Bloc Zero (www.kinoteca.bloczero.ro), împreună cu materialele educaționale dedicate lor și pot fi accesate de către profesorii interesați gratuit, în baza unui cont de utilizator.
Cele 8 filme sunt:
- Generația Greta (r. Johan Boulanger & Simon Kessler, Franța, 2020)
- Viața secretă a grădinii (r. Samuel Guiton, Franța, 2017)
- Roșia Montană – un loc la marginea prăpastiei (r. Fabian Daub, Germania, 2012)
- Fum și gaze – mușamalizarea schimbărilor climatice (r. Johan Von Mirbach, Germania, 2017)
- Războinicii verzi: Amenințarea solului (r. Martin Boudot, Franța, 2021)
- Stăpânii apei (r. Jerome Fritel, Franța, 2019)
- Polițiștii verzi – Italia: Deșeurile toxice ale mafiei (r. Frederic Cristea, Franța, 2018)
- Mănâncă, crește, iubește (r. Þórður Jónsson & Heather Millard, Islanda, 2018)
Despre proiectul Documentare pentru schimbare
Proiectul Documentare pentru Schimbare utilizează filmul documentar ca instrument educațional, cu scopul de a încuraja adolescenții din județul Hunedoara să conștientizeze problemele de mediu din comunitatea lor și să se implice în rezolvarea lor. În cadrul proiectului cu sloganul „Nu da cu seen problemelor de mediu”, tinerii din 11 unități de învățământ din zona municipiului Deva vor aprofunda teme precum ecologia, activismul și drepturile omului și vor descoperi o abordare alternativă și inovatoare, în care proiecțiile de film devin un context în care profesorii și elevii colaborează și învață împreună.
Inițiativa asociațiilor MaiMultVerde și Bloc Zero se desfășoară în perioada iunie 2021 – mai 2022 și este sprijinită de Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.