Alexandru are 24 de ani și colecționează viniluri de aproximativ șase ani. „Am văzut primul disc de vinil la bunicul meu. Era un colecționar înrăit și cred că mi-a transmis și mie pasiunea lui.” Acesta l-a inițiat, pe tânărul fascinat de modul în care sunetul era redat, „cu o claritate pe care n-o pot compara cu nimic”, în lumea colecționarilor și i-a lăsat moștenire toate discurile pe care le-a adunat, de-a lungul vieții, precum și gramofonul său. „De la bunicul am primit, întotdeauna, cele mai frumoase cadouri, pentru că mi le oferea cu sufletul. Am avut noi o conexiune aparte”, spune acesta.
Istoria reproducerii sunetului
De-a lungul timpului, conservarea și reproducerea sunetului a fost o mare aspirație a omenirii. „Dorința de fonografie, mai mult sau mai puțin, umple literatura, de la Homer la Rebelais, la Porta, la Becher, la Grunderl și Nadar, la Cros și Villiers”, susține Charles Grivel, într-un studiu publicat în 1992. Totuși, acest vis nu a fost realizat decât la finalul secolului al nouăsprezecelea, în 1877, când Edison a dezvoltat fonograful, iar acest vis a putut fi realizat cu succes. Pentru prima dată, Edison a înregistrat cuvintele: „Mary had a little lamb”. Totuși, povestea a început mult mai devreme, în 1857, când Leon Scott a patentat fonautograful , un dispozitiv care înregistra undele sonore pe hârtie, ca o modalitate de a analiza vizual sunetul. Se consideră cea mai veche înregistrare a vocii umane, „Au Clair de la Lune”, o melodie înregistrată de Scott, în 1860, cântată de o femeie neidentificată. Din păcate, acesta a descoperit cum să înregistreze sunetul, dar nu cum să îl și redea, mai apoi.

Începând cu 2011, după aproape 30 de ani în care a stat în umbra tehnologiei avansate, vinilul are parte de o reîntoarcere majoră, cu o creștere medie a vânzărilor, de la an la an, de până la 40% (Jones, 2014), neincluzând piața second hand. În același an, vânzările de discuri de vinil au ajuns la 88,9 milioane de dolari, o sumă nemaivăzută în douăzeci de ani.
Conform Recording Industry Association of America, în 2020, vinilul a depășit veniturile anuale ale CD-urilor, în SUA, pentru prima dată în 34 de ani. Moda vinilurilor a continuat și în 2021. În primele șase luni ale anului, 19.2 milioane de discuri de vinil au fost vândute, lăsând în urmă, din nou, CD-urile.
Cine mai colecționează discuri de vinil în 2022?
Cu toate că cei care colecționează viniluri sunt încă portretizați a fi nostalgici de vârstă mijlocie, poate chiar mai în vârstă, neinițiați digital, care nu s-au putut desprinde de tehnologia analogică și tind să-și romantizeze trecutul (Belk, 2013), care resping formatele muzicale digitale superioare, mai avansate (Fernandez & Beverland, 2019), studiile arată că, 48% din consumatorii de vinil din zilele noastre au vârste sub 35 de ani ( Hassan, 2016).
Andrei are 22 de ani și, la fel, și-a început colecția de viniluri cu cele ale bunicilor lui. „Am început colecția prin 2014, cu cele ale bunicilor. Cred că mai toți tinerii care colecționează au început așa. Și apoi am tot cumpărat de la artiștii mei preferați, urmăream toate reducerile. Ne aflăm într-un context în care tehnologia e foarte dezvoltată și se poate găsi orice online, iar colecționarea de viniluri, poate chiar și de CD-uri e considerată o risipă de bani. De ce să plătești pentru ceva ce poți avea gratis? Eu colecționez pentru sentimentul pe care mi-l oferă. Simți că aparții altui secol când scoți discul și îl montezi pe pick-up, în comparație cu un simplu search pe Youtube sau Spotify. Și, de altfel, sunetul analog se aude mult mai bine decât cel digital, iar fișierele de tip audio se pot corupe foarte ușor.”
Pentru Alexandru, experiența de a asculta un disc de vinil e mult mai mult decât calitatea sunetului, cu toate că, „sunetul e altfel, mai cald, redat cu o claritate pe care n-o pot compara cu nimic”. Ascultarea muzicii e doar finalul unui întreg ritual, care începe cu alegerea discului potrivit și continuă cu scoaterea acestuia din raft, desfacerea albumului și montarea lui pe gramofon. „Ceea ce durează cel mai mult e alegerea vinilului pe care vreau să-l ascult. În rest, totul decurge atât de natural, încât nici nu-mi dau seama când încep să aud muzica”, mărturisește tânărul.

Pentru ultimii 20 de ani, digitalizarea muzicii a fost prezentată ca un progres tehnologic care oferă consumatorilor o calitate superioară a sunetului, o manipulare comodă, mobilitate nerestricționată și libertate de alegere. Conform unui studiu realizat de Fernandez & Beverland în 2019, consumatorii de vinil din zilele noastre consideră tehnologia analogică a vinilului superioară oricărui format de muzică digital, când vine vorba de calitatea sunetului, sentiment, fiabilitate și longevitate. Totodată, aceștia consideră fiecare format nou apărut și fiecare actualizare în digitalizarea muzicii „un alt pas către un declin serios al calității și alegerii”.
Platforme precum iTunes, Spotify, Deezer sau Amazon Music, promovate ca fiind libere, personalizate de clienți și oferind alegeri nelimitate (Fuentes et al., 2016), sunt vizualizate ca fiind din ce în ce mai restrictive, impersonale și proiectate să îndeplinească mai mult interesele companiilor, decât cele ale consumatorilor. În contrast, vinilul e văzut de acești consumatori ca oferind sentimentul de control total al utilizării și deținerii, pe care îl creditează ca fiind motivul principal pentru reanimarea și pentru creșterea popularității acestuia. Pentru a descrie experiența cu muzica digitală, furnizorii acesteia și platformele pe care sunt difuzate, în ultimii ani, sunt folosite sintagme precum „promisiuni încălcate”, „defăimare”, „fraudă”.
„Dețin foarte multe discuri de vinil, dar și CD-uri. Nu-mi place să ascult muzică pe internet, am o mare problemă cu reclamele de pe Youtube. Când le cumperi, e ca și cum muzica e a ta, îți aparține, poți să face ce vrei cu ea. Mi se pare și un hobby mai deosebit pentru un tânăr de vârsta mea”, povestește Eduard, în vârstă de 19 ani.

Este pasiunea pentru discurile de vinil costisitoare?
„Când îți propui să colecționezi viniluri și să faci o colecție mare, devine puțin ca o dependență, sau ca la o licitație: trebuie să-ți impui niște limite, altfel riști falimentul. Această limită am impus-o recent pentru că, până acum aproximativ 5 ani, vinilurile încă se găseau relativ ieftin în târgurile de mâna a doua, sau în magazinele de ‚charity’. În ultimii ani, a început această reanimare a vinilului și evident că au crescut și prețurile”, spune Alexandru
„Investești atât cât consideri că e necesar. Există prețuri pentru toate buzunarele, din câte am observat eu. Orice moft necesită o investiție”, recunoaște Andrei.
„Este o pasiune costisitoare, dar fiecare investește atât cât vrea. Dacă colecționezi doar de dragul de a le avea și nu e prea important artistul, se găsesc și foarte ieftin. Cele de la artiștii cu un anumit renume sunt mai scumpe”, mărturisește Eduard.
Cel mai valoros disc de vinil
Cel mai valoros disc de vinil vândut vreodată este albumul trupei Wu-Tang Clan, intitulat Once Upon a Time in Shaolin. Reprezintă cel de-al șaptelea album al acestora, pe care l-au înregistrat în secret, timp de șase ani. Există un singur exemplar. Acesta a fost depozitat într-un seif al hotelului Royal Mansour, din Marrakech, Maroc și scos la licitație, în 2015, de către Paddle8. A fost achiziționat de Martin Shkreli, la prețul de două milioane de dolari.
Discul a venit și cu un contract, care prevede faptul că, până în 2103, nu poate fi exploatat comercial, însă albumul poate fi lansat, gratuit.

Colecționarea de viniluri, într-o lume aproape complet digitalizată, reprezintă un hobby aparte, care îți oferă o perspectivă a ceea ce a reprezentat muzica într-un secol trecut.