marți, aprilie 16, 2024
Recrutare IQool
AcasăLifeStyleDiscoverEU – inițiativă europeană pentru tinerii de 18 ani

DiscoverEU – inițiativă europeană pentru tinerii de 18 ani

Dacă nu ți-ai făcut planurile pentru vacanța de vară, îți venim în ajutor. Ai peste 18 ani și o dorință nebună de a călători? Perfect, pentru că te încadrezi în termeni.

Ia parte la inițiativa DiscoverEu și poți fi unul dintre cei 15 000 de tineri care în această vară au accesul la un permis de călătorie. Această inițiativă are ca scop promovarea identității culturale, a schimbului de idei și a descoperirii unor locuri pe care n-o să ai ocazia să le vezi prea devreme. Plus că vei fi înconjurat de multe persoane, ceea ce va fi mult mai interesant.

Anul 2018 este Anul European al patrimoniului cultural, asa că, în această călătorie vei avea contact cu multe evenimente în acest gen care promovează patrimoniul cultural.

Pe toată durata călătoriei, vei avea ca principal mijloc de transport, trenul. Pentru a-ți oferi acces la zone cât mai diverse, permisul de călătorie îți dă posibilitatea de a lua și alte mijloace de transport, cum ar fi autobuzul sau feribotul. În cazuri excepționale, dacă nu există niciun alt mijloc de transport disponibil, va fi permisă călătoria cu avionul. Astfel, tinerii care locuiesc pe insule sau în regiuni izolate au și ei șansa de a participa la această inițiativă.

Cine se poate înscrie la DiscoverEU?

Pentru a participa trebuie:

  • să ai 18 ani la data de 1 iulie 2018 (adică să te fi născut între 2 iulie 1999 și 1 iulie 2000, inclusiv);
  • să ai cetățenia uneia din cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene;
  • să introduci numărul cărții de identitate sau al pașaportului pe formularul on-line de înscriere;
  • să îți începi călătoria într-unul din cele 28 de state membre ale UE;
  • să călătorești în perioada 9 iulie-30 septembrie 2018;
  • să îți planifici o călătorie de cel puțin o zi și maximum 30;
  • să vizitezi între una și 4 țări străine de pe teritoriul UE;
  • să îți dorești să devii ambasador al inițiativei DiscoverEU;

Ai posibilitatea de a te înscrie singur sau poți fi alături de un grup de maximum 5 persoane. În cazul grupurilor, trebuie desemnat un lider. Acesta completează formularul de cerere și răspunde la întrebările din quiz și la întrebarea de departajare. În momentul în care trimite cererea, liderul grupului va primi un cod pe care îl va comunica celorlalți membri pentru a le permite să se înregistreze. Utilizând codul furnizat de lider, membrii grupului se vor înregistra on-line, completând datele lor personale. Toți membrii grupului trebuie să aibă vârsta de 18 ani.

mai multe detalii pe: http://europa.eu/youth/discoverEU_ro

Iustina Cârjă
Iustina Cârjă
o toamnă nesfârșită cu muzică, cărți, flori și cuvinte
RELATED ARTICLES

Most Popular