A fost o întâmplare faptul că am avut ocazia să schimb câteva vorbe cu Nicolae Constantin Tănase la vizionarea filmului „Lumea e a mea”. Tind să cred că cineva s-a întors în trecut, a călcat pe o coajă de banană și a schimbat, iremediabil, cursul lucrurilor. Oricum ar fi, cert este că pentru câteva ore, Dianei 4 s-a transformat într-un local care a strâns mulți iubitori de film entuziaști, curioși și nerăbdători să fie dați pe spate. Bine, nu la propriu. Și filmul chiar a reușit asta. Am rămas impresionată atât de prestația tuturor actorilor, cât și de profesionalismul și dăruirea lor. După Q&A-ul de la final, am simțit că pot afla mai multe despre realizarea lui Nicolae Constantin Tănase și ce înseamnă munca de regizor.
Nae, așa cum îi spun prietenii, nu a stat mult pe gânduri și a răspuns la întrebările mele mai repede decât Larisa, care alerga în film precum Usain Bolt la Olimpiadă. Eu vă sfătuiesc, însă, să nu vă grăbiți. Citiți pe îndelete acest interviu:
1. Când a început pasiunea ta pentru cinematografie?
Cred că ea a existat dintotdeauna. E un lucru pe care l-am moștenit din familie, să spunem așa. Tata e regizor, mama e critic de film/jurnalist. Realistic vorbind, vârsta la care am început să-mi arăt interesul, să merg la cinemateca, să cunosc regizori și operele lor… asta s-a întâmplat cam pe la 16 ani.
2. De ce ai ales să fii regizor și nu actor?
Culmea este că atunci când eram mai mic îmi doream să devin actor. Apoi m-am distanțat de gândul ăsta și am trecut la scenaristică, din simplul motiv că e mult mai profundă și serioasă… iar treaba asta cu regia a apărut brusc și neașteptat și cred că de fapt regia m-a ales pe mine, nu invers.
3. Cât de receptivi au fost actorii cu care ai lucrat până în prezent?
Foarte. Când ești regizor (european) ai luxul să-ți alegi actorii cu care vrei să lucrezi. Și atunci îți dai seama, încă din pregătirea unui film, ce pot/cât pot/și cum sunt ca persoane. În facultate eram de părere că un actor vine cu temele făcute și că nu te cerți cu el, doar îi pui întrebări, iar el va înțelege ce vrei răspunzându-ți și lăsându-se, astfel, purtat de gând fix acolo unde ai tu nevoie de el. Și a funcționat până la BLU, care a fost primul meu scurt-metraj independent după facultate, când am lucrat cu o neprofesionistă, Mădălina Craiu. Iar atunci am învățat că lucrul intuitiv cu un non-actor este fenomenal. Felul în care cineva fără „tehnică” sau experiență poate înțelege profunzimea unui gest dacă îl explici prin comparații empatice este incredibilă.
Pentru „Lumea e a mea” tot în acest mod am lucrat cu fetele principale, dar recunosc că viața de regizor se simplifică incredibil de mult când lucrezi cu un actor care știe ce întrebări să-ți pună, care te ajută și pe tine, ca regizor, să-ți explorezi protagonistul și să descoperi lucruri noi la el.
4. Cât timp a durat castingul pentru filmul „Lumea e a mea”?
Cred că, în total, am stat trei luni căutând-o pe Larisa și prietenele ei Aurora și Olimpia. Am început cu interviuri și am cunoscut 80 de adolescente cu care am stat de vorbă cam jumătate de oră despre banalități, dar și lucruri care le sunt lor importante. Apoi, cu o selecție de aproximativ 20 de fete am făcut un weekend de workshopuri de actorie, cu trei asistenți universitari din UNATC: Ana Covalciuc, Vlad Logigan și Alexandru Pavel. În ultima zi de workshop, cea în care ne-am axat pe improvizații, știam cine va juca ce rol.
5. Ce dificultăți ați întâmpinat pe parcursul filmărilor?
Dificultăți? În afară că s-au ars niște hard-uri și am pierdut materialul filmat în două zile grele, inundațiile, biroul directoului și vestiarul, nu mare lucru. Am fost obligați să refilmăm totul în jumătate din timpul avut prima dată. Au existat și alte lucruri mărunte cum ar fi: racordul la machiaj, adică vânătaia Larisei, sau vremea și să nu uităm de traficul din Constanța.
6. Care sunt calitățile care te-au impresionat la cei cinci actori din distribuția filmului „Lumea e a mea”?
Încrâncenarea lor. Interesul. Disciplina. Înțelegerea și respectul reciproc. Solidaritatea. Energia pozitivă. Încrederea dată/primită.
7. Dacă ai mai putea schimba acum ceva la film, care ar fi acel lucru?
Hahaha, cred că aș schimba jumătate din el. Pentru că o astfel de experiență te maturizează și pentru că nu ești niciodată mulțumit cu ceea ce ai reușit să faci, ca regizor mai ales. Și cred că aș schimba mult din felul în care prezint unele secvențe, felul în care lucrez cu personajele secundare și cât de atent sunt la unele detalii. Cred că m-aș mai juca un pic și cu ritmul și cred că unele momente onirice le-aș varia.
8. Cum vezi meseria de actor în România?
Este o provocare să reziști. Nu doar în România, deşi aici cred că piața este problema. Se face prea puțin, pe mult prea puțini bani, iar concurența este acerbă cu cel puțin 150 de actori noi pe piață turnați de facultăți în fiecare an.
Dar, în general, ca actor este greu să rămâi constant. Nu ai tot timpul proiecte, iar când ai, ele te consumă și sunt foarte solicitante. Fiecare rol cere să te implici 100% și odată intrat într-un ritm, poți începe să te relaxezi, dar de cele mai multe ori, ritmul este întrerupt. Filmarea se termină, spectacolul nu se mai joacă. Și, atunci, actorul este abandonat și începe să-și caute roluri noi, castinguri, se zbate și se risipește.
Puțini rezistă și puțini reuşesc să se păstreze concentrați și constanți, cât să facă față.
9. Cu ce actor din State ți-ai dori să lucrezi?
Îmi doresc să lucrez în State. Dar acolo industria e altfel. Acolo lucrezi cu cine îți este propus de producător/casting director. Și e mai bine așa. Iar eu ca regizor vreau să-mi fac treaba, să-mi stăpânesc meșteșugul cât pot de bine. În felul ăsta, voi lucra bine cu orice actor în State.
10. De ce ar trebui ca lumea să meargă să vadă filmul „Lumea e a mea”?
Pentru că arată prin altă prismă o realitate pe care o cunoști, și pe care te-ai obișnuit să o judeci, fără să mai încerci să o vezi empatic.
Sursă foto: arhivă personală.