,,Narcotice în cultura română” este o carte scrisă de Andrei Oișteanu, publicată întâia oară în 2010, ca mai apoi, prin vara lui 2014, să le introducă cititorilor o nouă ediţie, revăzută, mult adăugită şi ilustrată. Opera sa este, de fapt, un studiu amplu despre drogurile ce creau dependență în rândul  marilor scriitori din literatura română. Antropolog și istoric al religiilor, Oișteanu a cercetat fenomenul drogurilor din România, de la practicile magice până la tot felul de narcotice, viciile ascunse ale oamenilor de cultură și artiștilor români, de-a lungul timpului.

Curioasă și intrigată de ideea că scriitori celebri sau poeți romantici și-au administrat narcotice pentru hrănirea imaginației și forțarea creativității și că poate toate acele interpretări și comentarii ale criticilor literari sunt departe de ceea ce a vrut autorul să transmită, am căutat răspunsuri în cartea lui Oișteanu.

Ce droguri iau scriitorii?

Andrei Oișteanu vorbește despre dependența poetului Ion Barbu de cocaină, și eter, lucru demonstrat din  corespondența sa cu Tudor Vianu: ,,Eterul meu cotidian și cocaina mea săptămânală.” este expresia folosită de Ion Barbu pentru a descrie obiceiurile sale. Mai mult, poetul intra în sevraj atunci când scria, Oișteanu afirmând că acesta a compus ,,Riga Crypto și Lapona Enigel” sub influența eterului, un cunoscut narcotic halucinogen.

Oișteanu ne mai spune că Mihai Eminescu a fost tratat cu morfină. Opium şi opiaceele erau folosite în spitalele de alienare mintală.  Antropologul a declarat, în rândurile scrise, că lucrările lui George Călinescu vorbesc despre această dependență de morfină a lui Eminescu, lucru ce nu pare prea departe de adevăr, dacă stăm să ne gândim că poetul a fost internat într-un sanatoriu, către sfârșitul vieții sale.

narcotice-in-cultura-romana-istorie-religie-si-literatura-editia-a-iii-a_1_fullsize[1]

În cartea sa, Oișteanu abordează din punct de vedere istoric, fenomenul drogurilor și ne vorbește despe utilizarea lor încă de pe vremea dacilor, în practicile magice și tradiționale. Spre exemplu, geto-dacii aveau un ritual post-funerar, imediat după îngropare,  în care inhalau fumul obținut din semințele de canabis pentru a ușura drumul sufletului după moarte.

Tot de canabis, este legat și numele lui Mircea Eliade, care îl consuma simultan cu opium pentru trăirea în profunzime a meditației yoghine. De asemenea, el mai lua și ,,pelvitin, acel tip de cocaină pe care-l primeau soldaţii germani pe front“, afirmă Oișteanu.

Analizând operele lui Macedonscki, antropologul a menționat că personajele din nuvelele în care alter-ego-ul este el, erau dependente de hașiș, iar această suspiciune i-a fost ulterior confirmată lui Oișteanu și de poveștile cunoscuților scriitorului, care povesteau despre pipa de hașiș pe care acesta o deținea.

Dacă vă găsiți timpul necesar, vă recomand această carte, ce s-ar putea să vă dărâme tablourile pe care le aveați în minte despre scriitorii preferați și operele lor strălucite. Un lucru e cert: toți acești oameni foloseau droguri pentru a-și elibera mintea și a-și deschide sufletele în fața noastră, cei care și astăzi ne bucurăm de talentul lor.

Sursa foto: elefant.ro, barfadeiasi.ro

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here