UNATC „I.L. Caragiale” București, alături de Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senat și American Council for International Education din România (Programul Professional Fellows) vă invită marți, 8 martie, ora 11:00, la dezbaterea online „Despre Loverboy, în vreme de război!”
Inițiativa îi aparține doamnei conf.univ.dr. Aurora Martin, profesoară la Institutul Pontifical Oriental din Vatican, autoarea proiectului Muzeul Mobil al Sclaviei Moderne și bursieră a Departamentului de Stat al SUA și doamnei Senator Anca Dragu, Președinta Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senat, care invită senatori, deputați, societate civilă și artiști la un dialog, coordonat de jurnalista Andreea Orosz (RFI), focusat pe următoarele aspecte:
1.Cum prevenim traficarea persoanelor refugiate pe piața sclaviei moderne?
2.Contextul social, instituțional, legislativ care favorizează fenomenul Loverboy. 3.Intervenția, la nivelul educației și comunității, pentru prevenirea și combaterea fenomenului.
4.Artă/divertisment, social media, mass-media – instrumente la îndemâna traficanților sau arii de intervenție pentru diminuarea fenomenului? Invitați speciali: Ada Condeescu, actrița principală din „Loverboy” și, cu o mărturie artistică, actrița Marina Fluerașu.
Link meeting: https://zoom.us/j/93231405860
UNATC pledează pentru și sprijină activ asemenea inițiative. Misiunea și viziunea UNATC vor adăuga întotdeauna educației artistice și academice implicarea în viața comunității și responsabilizarea socială. Credem că este de datoria noastră să contribuim la procesul de conștientizare a unei teme care ne privește, la nivel profund, pe noi toți. Invităm factorii instituționali, dar și organizațiile independente să ni se alăture în acest demers.
Vă recomand și: Posibilă coliziune între o rachetă și Lună