luni, octombrie 18, 2021
Recrutare IQool
AcasăEducație & carierăJob și internshipDespre cum să-ți colorezi viața sau sa spui „Stop” - interviu cu...

Despre cum să-ți colorezi viața sau sa spui „Stop” – interviu cu Alexandra Dragomir

Zambete, culoare, optimism. Ah, și zambete. Sunt lucrurile care inevitabil îți vin în minte atunci când ajungi să o cunoști pe Alexandra Dragomir. Nici nu mai contează daca personal sau virtual, pentru că prezența ei e pregnantă atât pe pagina ei de facebook, dar si pe blogul sau canalul ei de youtube.

Noi am vrut să vorbim mai mult cu ea, să aflăm ce nu se vede după click-uri sau în fotografii postate.

Ai terminat Academia de Studii Economice, iar pe diploma ta scrie, într-o formă sau alta: specialist în cifre. Cu toate acestea, când și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru culori?

Adevărat. Am terminat ASE-ul și m-am încăpățânat să fac și un master în Audit. Prin anul doi mi-am dat seama că ASE-ul nu era o opțiune pe termen lung pentru mine, doar că la vremea aia nu îmi plăcea să spun STOP în mijlocul drumului.  Oricum, perioada studenției a fost o perioadă făină. Din primul an de facultate m-am înscris într-o organizație studențească.  M-a atras ASCIG-ul. La vremea respectivă era o organizație mică, iar eu simțeam că aici pot să aduc o contribuție majoră. Au fost cinci ani de voluntariat fantastici. În ASCIG am descoperit că nu îmi plac cifrele ci ador să lucrez cu oamenii și cu potențialul lor. Așa  am ajuns să coordonez departamentul de HR și să descopăr din ce în ce mai multe lucruri despre mine.

Vreau ca viață mea să fie despre JOACĂ.

Pasiunea pentru culori a venit în momentul în care am început să-mi pun întrebări despre ce vreau să fie cu adevărat viață mea. Răspunsul a venit. Vreau ca viață mea să fie despre JOACĂ.  La vremea la care a apărut pasiunea pentru culori și atelierul de creație, făceam coaching, dar simțeam că vocația mea are nevoie de mici schimbări.

În afară de picturăƒ, ce faci cu bucurie?

Sunt un om normal. Sunt și un om norocos. Mi-am descoperit pasiunea (coaching-ul) și mi-am dat voie să nu mă opresc aici. Simt că viața mea este despre JOACĂ și că din această perspectivă pot să-mi construiesc o viață în care fac multe lucruri cu bucurie.

10590686_807513075947668_4394460678472401094_n

În perioada această foarte multă energie merge către coaching, atelier de creație și poveste prin fotografie. În plus, merg pe longboard și descopăr de fiecare dată parcă un alt București. Dansez salsa. Citesc povești ( m-am cam săturat de cărțile de specialitate)- îți recomand Cartea fără sfârșit-Michael Ende. #ObservPentruCaMerit– adică pur și simplu observ ceea ce se întâmplă în jurul meu și fac tot felul de analogii- cumva îmi ajut neuronii să supraviețuiască. Realizez tot felul de videoclipuri pe youtube în cadrul cărora îmi ies din zonă de confort, mă joc și transmit și câte un mesaj fain. Fac multe lucruri cu bucurie și simt că fiecare dintre noi merită să facă lucrurile cu bucurie.

Cum ți-a venit ideea atelierului de creație de care te ocupi? Cum a A început povestea?

Sunt invitată la o seară cu fețele. O prietenă dragă ne invită la ea acasă și în loc să ne dea de mâncare și eventual și un vin roșu ne cumpără culori și tot felul de materiale creative. Oameni faini, culori, muzică bună și un timp fain petrecut împreună. Am pictat. Parcă uitasem cât de fain este să pictezi. Un sentiment genial. Mă simțeam liniștită, relaxată și fericită. Eram în perioada în care căutam răspunsuri. Știam că lipsește ceva din vocația mea de coach și uite că așa a apărut atelierul de creație.

Am învățat că uneori este nevoie să începi un proiect înainte să te crezi 100 % pregătit.

Imediat după seara respectivă mi-am dat seamă că vreau să dăruiesc acel sentiment fain și oamenilor din jurul meu. Tot ce știam era că voi lansa un atelier care va îmbina coaching-ul, joaca și pictură. Zis și făcut. Am scris un text și am făcut un event pe facebook. Aveam sentimentul acela de împlinire și cumva eram sigură că acesta este un proiect potrivit sufletului meu.

Și uite așa, în februarie 2015 am făcut un an de atelier de creație, un an de întâlniri săptămânale în care pur și simplu oamenii au găsit răspunsuri potrivite la provocările din viață lor sau pur și simplu s-au relaxat. Atelierul are acum o comunitate de mai bine de 100 de oamenii.
Am învățat că uneori este nevoie să începi un proiect înainte să te crezi 100 % pregătit, că este important să-ți pese de participanți și să le oferi ceea ce ai vrea tu să primești de la un proiect.

Cum au primit oamenii această idee a ta? Ce reacții au avut inițial?

Oamenii au fost încântați. Țin minte că după primul atelier am luat decizia ca atelierul să fie săptămânal. Pur și simplu așa am simțit potrivit. Nu mă bazam pe nimic concret, doar pe intuiția mea care îmi spunea de fiecare data că sunt pe drumul potrivit. Oamenii se simțeau genial. Reveneau cu bucurie și vedeam cum pur și simplu se transformă.

Eram ghidată de niște principii foarte importante: să le ofer oamenilor ceea ce vreau eu să primesc, să fiu autentică și pur și simplu să observ ce se petrece cu atelierul și pas cu pas să modific lucrurile dacă este nevoie.

10246632_738338136198496_6104374845061238175_n

Poți să ne spui povestea cuiva care a reușit săƒ-și schimbe povestea cu ajutorul atelierului tăƒu?

Sunt multe povești foarte faine. Respect poveștile oamenilor așa că nu am să povestesc una aici. Cert este că oamenii prin pictură și prin joacă încep să privească lumea dintr-o perspectivă diferită. Arta oferă răspunsuri pe care în mod normal nu le primești în alt context.

Am văƒzut că una dintre temele pe care le-ai exploatat în atelierul tău este relația oamenilor cu imperfecțiunile. Cum te înțelegi tu cu imprefectiunile?

Este ca și o relație cu soacra. Îți dai seamă că nu ai cum să scapi de ea, așa că începi să îi găsești punctele pozitive. Pur și simplu realizezi că alături de soacră o să cam trăiești toată viață așa că îți propui să vezi în ea tot ce este mai frumos. Pas cu pas începi să o privești dintr-o altă perspectivă. În fine, nu am încă o soacra, dar nu mi-a venit în minte o altă analogie.

10509533_785795238119452_3051723003781896113_n

Cert este că după ce până pe la 21 de ani mi-am dorit să fiu perfectă, acum mă bucur de imperfecțiunea mea. La început pare provocator. Mama îți tot spune „Mamă, să iei 10 la examen ca să am ce să povestesc în sat.” Și multe alte voci din societate care îți tot spun povestea lui „€œtrebuie să fim perfecti”. Pas cu pas începi să-ți scoți acele voci din minte și începi să-ți construiești vocea personală. Nu-i ușor, dar ceea ce știu din propria experiență este că imperfecțiunea are multe daruri de oferit.

Care a fost cea mai faină boacana a copilariei tale?

Uite o întrebare care îmi place cu adevărat. Am avut norocul să mă nasc la țara. Copilăria mea a fost plină de boacăne. Copilăria la țara simt că mi-a oferit o gândire liberă. Simțeam că a mea creativitate nu are granițe. Stai puțin, este adevărat că de fiecare data îmi asumăm că am să primesc și câte o pedeapsă de la mama, dar oricum nu conta atât de mult.

10154375_829914717040837_5268934995164565143_n

Îmi amintesc că aveam o perioadă în care ne imaginam că suntem nomazi, că mergem cu al nostru cort din loc în loc și trăim pentru câteva zile acolo. Furam mâncare de acasă și plecam câte o zi întreagă. O zi aveam cort la Cătălina în curte( cea mai bună prietenă a copilăriei mele), o zi pe câmp, o zi pe deal și tot așa. Într-o zi am amenajat lângă cort și o scenă. Ne-am gândit că avem nevoie de fani așa că am mai chemat niște prieteni.

Totul era planificat, excepție făcând a mea căzătură. Am fost trasă de picior de un fan și am căzut cu nasul în pământ. Două zile am umblat cu nasul umflat și unde mai pui că era să primesc și o bătaie cruntă de la mamă. M-a salvat bunica.

Când și la ce ai început tu să spui „STOP”?

Am spus STOP de foarte multe ori. Au fost însă câteva stop-uri foarte importante. Iată-le:

1. STOP la a crede că dacă fac o facultate sunt obligată să profesez în acel domeniu; avem libertate totală să ne alegem vocația care se potrivește. Și vocația nu pică din cer. Ai nevoie să experimentezi, să explorezi mai multe domenii, să-ți pui întrebări și să cauți răspunsuri.

10635925_803040583061584_4315789671490229477_n

2. STOP la a mai cere validări exterioare mie; Am început să mă valorizez, și pur și simplu lucrurile din exteriorul meu au început să se schimbe. Nu am de ce să mă chinui să le demonstrez oamenilor cine sunt eu. Am încredere că cei care au nevoie de ceea ce ofer eu cu bucurie mă găsesc de fiecare dată.

3. STOP în a controla chiar tot ce se întâmplă în jurul meu- În ultimul an mi-am dat seamă că de fiecare dată când încercam să controlez lucrurile o dădeam cel mai rău în bară. Astfel, am înlocuit controlul cu sentimentul că se întâmplă de fiecare data ceea ce este potrivit pentru mine și pentru cei din jurul meu.

Îmi poți da exemple de oameni care te inspiră pe tine?

După o perioadă în care mă inspirau numele mari mi-am dat seamă că pot să întâlnesc oameni faini la orice pas. Dacă ai să citești #ObservPentruCaMerit ai să găsești acolo multe exemple de oameni faini care mă inspiră. Concret, mă inspiră oamenii care privesc viața dintr-o perspective diferită față de mase.

Mă inspiră oamenii care creează. Mă inspiră oamenii care aleg să facă ceva cu viața lor și nu îl iau în brațe pe „Vai ce nasol este că m-am născut în Romania”. Mă inspiră oamenii care își oferă libertatea să experiementeze cât mai mult în această viață. Mă inspiră oamenii care fac lucrurile cu plăcere și nu pentru că sunt obligați de părinți sau de șefi. Mă inspiră oamenii care sunt autentici.

Invită-ne la atelierele tale. De ce ar trebui să mergem?

10488311_10202367064963717_6738315866224892819_n

Eu vă invit cu mare drag la atelierul de creație și nu am să va dau aici 10 motive pentru care să participate la atelier. Tot ce pot să spun este asta: dă un search pe google, caută atelierul de creație, citește două rânduri de pe blog și pur și simplu ia tu decizia dacă vrei sau nu să participi la acest atelier. Eu știu sigur că ador să fiu prezentă la atelierul de creație și că este un proiect pe care îl construiesc cu tot dragul.

Și așa, ca de final de interviu, simt să îți transmit un gând: Ieși din turmă și ai curaj să faci ceva cu viața ta. Cred că suntem oameni faini, doar că de multe ori stăm în cochilia noastră pentru că ne este frică de ce se va întâmplă. Când ai timp, mai pune o întrebare vieții tale și pas cu pas caută și răspunsuri.

Alina Păduraru
Conștientă de forța din spatele cuvintelor. În căutarea echilibrului și a poveștilor din spatele oamenilor. Bucurie sau cărți bune, filme cu substrat, muzee și parfum de iasomie. Restul e teatru.
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular