Obișnuită să fiu privită ca o atrocitate a naturii atunci când cer un meniu vegetarian, am fost profund uimită când am fost tratată ca un om normal, în Fabrica. Și asta mă face să mă gândesc, de ce nu se întâmplă peste tot așa?

Cer doar să existe și opțiuni pentru vegetarieni în orice local, pentru că nu putem să ne târâm prietenii de fiecare data în locurile strict vegane, ca să nu rămânem nemâncați. Poate o dată o să-i convingem, din pură curiozitate. Dar, în rest, nu e deloc plăcut să fii party pooper-ul cu care nimeni nu vrea să împartă o pizza vegetariană, nici măcar câinele.

Chiar nu merităm niște rânduri în plus în meniu? Care să nu fie atrocitățile de la KFC, unde ceva vegetarian înseamnă că doar ți se scoate halca de carne din sandwich, fără să fie înlocuită cu CEVA. Noi, vegetarienii, suntem un fel de capre chelioase. Noi n-avem nevoie de proteine, în locul cărnii, ne descurcăm și cu verzituri.

empty-plate-490x327

E cel mai prost sentiment să ajungi undeva, să fii mort de foame și să nu ai ce să mănânci. Atunci te mulțumești cu un suc, o înghețată, în timp ce toți se îndoapă ca de Crăciun. Sau alegi opțiunea care o să pună chelnerii pe gânduri: să ceri două garnituri. La fel de ciudat ca și cum ai cere carne cu garnitură de carne, e să ceri garnitură cu garnitură. Cartofi cu salată. Sună îmbietor, nu-i așa? Asta pentru că NU e.

Shaorma e un chin, și nu pentru că aș fi vreo consumatoare înrăită. Doar că se întâmplă, o dată la câteva luni, să ajung și în fața unui shaormar. Și atunci începe circul. Și râsul. Și coatele între omul care ia banii și ăla care-mi pune cartofii prăjiți. Totuși, nesimțirea supremă am întâlnit-o în Vamă, unde am văzut, efectiv, cum mi se scapă intenționat bucăți de carne, la cea mai lăudată shaormerie.

E greu să exiști într-o țară în care orice părere care nu se încardrează în majoritate nu e doar marginalizată, ci complet ignorată. Mi-ar plăcea să nu mai fim invizibili.

Sursă foto: west-crete.com, thegloss.com