scroll
sursă: pinterest.com

Trăim zile care n-au fost niciodată imaginate, nici măcar atunci când credeam că suntem lipsiți de încredere, diagnosticându-ne ca fiind „ultimii oameni”. Iar în momente ca cele prezente, ajungem să fim puși față în față cu dependențe pe care nu credeam că le avem. Continua noastră luptă de a ne simți în siguranță s-a metamorfozat într-o dependență nebună de a dat scroll peste tot: Facebook, articole de știri, Instagram, site-uri bune, unele fantomă, iar presiunea click-ului stă fix în puterea nostră de decizie.

Ne jucăm puțin și cu încrederea în a lua totul ca pe o posibilă evadare din neștiut, însă, fără să vrem, ne lăsăm ghidați de fapte neverosimile care amplifică tot mai mult frica pe care încercăm să o stăpânim.

Desigur, ne păcălim cu toată grila de filme și documentare pentru a ne lăsa distrași, însă, „demonul” e acolo pe noptieră, strigând după noi să mai dăm un scroll pe ceva, că doar se scriu multe în perioada asta.

 

O idee despre cum am putea să ne antrenăm mintea, ar fi să ne informăm cu siguranța datelor. Aruncă o privire înțeleaptă aici, nu te îndeamnă la scroll, ci la captarea atenției preț de câteva minute.

Porția de informație pe care trebuie s-o avem în fiecare zi pentru a ne da seama de realitatea situației, s-ar putea transforma ușor într-o felie care îți ajunge direct la minte. Ca atunci când ești dependent de dulciuri, dar nu te poți stăpâni. Felia aia de tort extra bună, mâncată cumpătat, poate face mai mult decât un tort întreg. Și ne dăm seamă că definiția de a te abține de la ceva, se aplică peste tot. Cu cât mai puțin, cu atât mai bine.

Să nu ieșim din perioada incertitudinii, unde ieri e mai abrupt decât mâine, iar azi n-are niciun soi de certitudine, mai depresivi, cu kilograme extra sau, cu mintea împărțită în mai multe camere decât are un penthouse.

Calmul e cel care ne poate face să privim cu încredere și realitate la avalanșa care stă doar la un click distanță de noi. De aceea, trebuie să contribuim puțin la hrănirea lui.

După ce delimităm biroul de muncă de ceea ce se numește „acasă după muncă”, dacă suntem iubitori de artă, ne putem hrăni sufletul cu documentare, cum sunt acestea.

Ca să nu vorbim numai despre situații actuale, e bine să mai trăim și din amintiri, mai ales când trebuie să citim câte ceva bun. Exemple sunt la tot pasul, dar noi îți recomandăm, în special, să arunci un ochi peste Premiile Superscrieri 2020. Sunt adunate reportaje, articole de opinie, investigație care te vor duce într-o realitate firească prin natura de a citi și altceva, orice față de ce ne hrănește media de astăzi.

În rest, ne putem stabiliza emoțiile prin cărți bune, ceai și credința că da, vom trece și peste vremurile pentru care nimeni nu are vreun deznodământ. Clișeele „după furtună întotdeauna vine soarele”, chiar prind credibilitate acum.

În rest, să ne menținem pe cât posibil deconectați din a da click și scroll peste tot.

 

Comentarii

comentarii