Denisa Radu: Profa de la care înveți mai mult decât o lecție

0
316

Îmi amintesc cum, în școala generală și liceu, era cool să ai profesorii prieteni pe Facebook. Se forma o altfel de relație, mai ales când prindeai curajul să postezi ceva care se desprindea din normalitate și ataca anumite norme. Era și mai cool în momentul în care primeai un like din partea profesorilor sau un comentariu la o poză reușită.

Atunci, nu erau mulți profesorii care doreau să își facă simțită prezența prin rețelele sociale. Sau, în cazul în care erau prezenți, dețineau o simplă pagină de Facebook, doar să le confirme identitatea digitală.

Au trecut cinci ani de când am terminat liceul, dar simt că s-au schimbat multe la nivel educațional, dar și în mediile digitale. Inclusiv relația pe care o formează un elev / student cu profesorul prin social media. Mai mult, profesorii simt nevoia să se afirme prin rețelele sociale, să ia pulsul evenimentelor, să fie la curent cu ideile generațiilor pe care le formează.

Denisa Radu predă cursuri de scriere creativă și PR în cadrul Facultății de Comunciare și Relații Publice (SNSPA, București) și este și un om de comunicare cu numeroase proiecte pe care le face cunoscute prin social media. Este profa cool de la care înveți mai mult decât ce îți predă, dacă o urmărești pe Facebook și Instagram. Găsești mereu o vorbă bună scrisă printr-o postare care subliniază emoțiile prea intense din preajma examenelor sau, de multe ori, chiar întâmplările de la curs. Vine în ajutorul studenților și când se încheie cursul, prin ghiduri de învățat în sesiune, job-uri pe care le caută înainte de a prezenta un curs (cine știe cum se ivește o oportunitate pentru cineva aflat în căutări). Un profesor complex, dar care învață alături de studenți că nu trebuie să se oprească niciodată din a învăța.

Cadru didactic, om de comunicare și inițiatorul unor proiecte sociale. Prin prisma cărei profesii descrieți omul Denisa Radu?

Cred că omul Denisa este puțin din fiecare și mult mai mult decât ceea ce face. M-am identificat ani la rând cu ceea ce fac (asta mai ales în primii ani de când am început să profesez), încât identitatea mea era definită prea mult de ceea ce fac. 

Asta e o capcană pe care o văd și la studenții mei. Vrem atât de mult să facem ceva important pentru că suntem convinși că acel lucru măreț se va transfera spre cine suntem. Așa că, acum, omul Denisa Radu este dincolo de orice funcție sau profesie, un om care se comportă așa cum ar vrea să se comporte persoana din fața ei. Dacă vrem ca România să fie un loc mai bun (din orice puncte de vedere, educație, implicare socială, îndeplinirea atribuțiilor profesionale etc.), atunci fiecare putem începe prin a fi noi un exemplu. De aceea motto-ul meu este “Cresc prin puterea exemplului” și-l exprim prin hashtag-ul #CRESCprinPutereaExemplului care însoțește toate postările mele de pe contul de instagram denisaradu.ro.

Cum a fost primul curs pe care l-ați predat? A fost realitatea asemenea așteptărilor pe care vi le-ați creat înainte de a intra în sala de curs?

N-am să uit niciodată prima mea zi la catedră. De altfel, doar ce am recitit din jurnal ce-am scris atunci ca să răspund cât mai în detaliu cum a fost pentru mine. Era într-unul dintre amfiteatrele unde cu un semestru în urmă fusesem studentă, în bancă. Am avut așa de multe emoții încât n-am putut să mănânc nimic toată ziua. Cursul a început undeva la ora 18:00 și a durat 2 ore jumătate. Primul meu curs susținut a abordat tema branding personal și, parte din prezentare, era prezentarea studiului de caz din lucrarea mea de disertație.

Mi-amintesc că lucram într-o agenție de publicitate full-service atunci și mi-am luat liber de la birou în ziua aia că nu-mi stătea mintea la nimic altceva decât la cursul pe care urma să-l predau. Și toată ziua am repetat prezentarea în oglindă, am scos și am adăugat de zeci de ori conținut. Uneori mi se părea prea mult, alteori prea puțin conținut. Parcă voiam să ating echilibrul perfect dintre digerabil și consistent. După zeci de repetări, am decis să merg spre facultate cu o oră înainte să repet și în amfiteatru ca să mă obișnuiesc cu clasa și cu mine la catedră. Zis și făcut. Când au venit studenții în clasă, eu deja repetasem cursul de 2 ori, pe repede înainte și credeam că mă simt confortabil în postura de profesor. Însă, pe măsură ce amfiteatrul se umplea, inima mea bătea de zici că voia s-o ia la fugă din acel amfiteatru și să se ascundă într-un loc neexpus. La 18:00 fix, am înghițit emoțiile cât de mult am putut și am deschis cursul cu vocea tremurândă. Pe măsură ce-i vedeam pe studenți că mă urmăresc cu atenție și ridică mână să mă întrebe lucruri foarte specifice legate de subiect, m-am mai relaxat, iar inima mea a revenit la bătăi mai normale. La un moment dat, spre finalul cursului, o studentă a ridicat mâna și m-a întrebat scurt: “De cât timp predați?”. Eu m-am panicat toată, mintea mea deja se gândea că am făcut o treabă slabă și studenții “m-au citit” că eram în prima mea experiență la catedră. Am înghițit din nou cât am putut din emoții și i-am răspuns: “Noi ne vedem doar azi, iar acesta este primul meu curs predat și sunt în fața voastră pentru că am realizat studiul din cadrul disertației pe subiectul branding personal.”

Parcă simțeam nevoia să mă justific de ce sunt la catedră și, mai mult decât atât să-i asigur pe studenți că, dacă nu le-a plăcut oricum nu ne mai revedem. Studenta respectivă mi-a răspuns: “Păcat că nu ne mai vedem, a fost primul curs la care abia am așteptat să treacă pauza să continuăm discuția.” Și apoi alți studenți au aprobat-o în cor. Nu-mi venea să cred. Eram uimită, nu mi-am găsit cuvintele să zic ceva mai complex decât. “Wow. Vă mulțumesc.” Apoi aceeași studentă a venit la mine la catedră și mi-a spus că a fost cel mai antrenant curs la care a participat până atunci și m-a întrebat cum mă cheamă și dacă-i permit să facă o postare pe Facebook în care să mă menționeze.

Era prima mea “înfățișare la catedră” și deja primeam feedback pozitiv.

Eu avusesem atât de multe emoții încât nu știam dacă a fost sau n-a fost bine, dacă am fost suficient de clară, dacă am avut o prezentare suficient de consistentă. Cred că frica asta de a nu avea un conținut adecvat a fost frica mea cea mai mare în primii ani de predare. Apoi, după primii doi ani m-am redresat și toată atenția mea s-a concentrat spre a găsi metode cât mai potrivite pentru a susține cursuri interactive și mereu mi-am propus să fiu atentă la raportul dintre conținutul teoretic și cel practic, dar și la actualitatea studiilor de caz prezentate în cadrul fiecărei întâlniri cu studenții mei.

Fiecare elev / student are ca model un profesor care îi marchează parcursul profesional, indiferent care ar fi. Urmând cariera didactică, vă mai amintiți de profesorii care v-au învățat mai mult decât o lecție? Încercați să vă aduceți anumite tactici de predare și în stilul dumneavoastră?

Recent, am postat pe Instagram despre poveștile cu o serie de profesori care au fost adevărați mentori pentru ceea ce sunt azi. Cred că fiecare am întâlnit profesori care ne-au învățat mai mult decât o simplă lecție din programa de curs. Sunt mulți profesori care au avut un impact asupra mea. De la învățătoarea care m-a ajutat să creez un caiet special, ca o carte cu poeziile și ilustrațiile mele, pentru că a văzut în mine înclinația spre scriere creativă încă din clasa a III-a și până la profesorul de limba română din liceu care, la finalul primului curs din clasa a IX-a, mi-a spus că eu voi fi olimpică națională la limba română. Și așa a și fost. Și lista continuă cu profesorii de la facultate și master care m-au îndrumat și m-au făcut să-mi dau seama că vreau să fiu și eu profesoară. Asta e puterea adevăratului mentor. Vede în tine un potențial pe care tu poate nu-l poți sesiza de unul singur. Nu pot spune că am încercat sau încerc să aduc anumite tactici de predare pe care le-am văzut în profesorii mei în stilul meu de predare. Scopul meu principal este să fiu acel profesor care ajunge la sufletul studenților lui. În acești 8 ani de când predau, am învățat despre empatie, feedback constructiv, învățare și tehnici de predare testând la clasă. Cu fiecare nouă generație pe care o întâlnesc, îmi propun să fiu acel profesor care e aproape de ei, dar care îi învăță nu doar PR sau scriere creativă, ci și abilități care să le folosească în viața de adult. Acele “soft skills” pe care le putem șlefui pe tot parcursul vieții și care se pot construi încă de pe băncile școlii.

PR, Social Media și scriere creativă – sunt temele pe care le predați la cursuri. Atunci când începeți să predați cursul, care este primul și ultimul gând pe care îl aveți?

Primul meu gând este mereu la abilitățile pe care îmi propun să le formez sau să le consolidez în acel curs. De fiecare dată le spun studenților la începutul cursului pe ce abilități vom lucra în ziua respectivă. Cred că tehnicile de predare concentrate în jurul abilităților sunt cele care rămân și după ce s-a încheiat interacțiunea cu studenții.

Scopul meu principal în predare este să plec de la cadre teoretice pentru a construi exerciții practice prin care studenții deprind abilități de scriere creativă sau de a „șlefui” felul în care oferă feedback constructiv sau lucrăm la gândirea strategică și dezvoltarea de obiective clare.

Ultimul meu gând tot în direcția achizițiilor pe care mi le-am propus pentru studenți se îndreaptă și mereu dedic timp pentru recapitularea principalelor aspecte învățate în fiecare curs.

Pentru că predați cursuri care dictează profesii noi și dinamice, automat trebuie să fiți la curent cu tot ce se întâmplă, în special în social media. Cum vă mențineți în temă cu noile trenduri și cum arată programa pe care o predați, într-un domeniu cu multe noutăți?

Marele meu avantaj este că și predau și profesez în același timp și sunt și foarte pasionată de tot ce înseamnă noile media. Nu pot spune că fac ceva activ special, citesc noutățile despre social media și marketing online zi de zi, fără să văd asta ca un efort. Mai mult, folosesc chiar rețelele sociale pentru a fi mereu la curent, urmărind publicații în domeniu și fiind mereu atentă la ceea ce se întâmplă la noi în industrie: ce campanii desfășoară brandurile și ce mesaje ajung virale.

Programa cursurilor pe care le predau este foarte dinamică și de multe ori adaug exemple sau studii de caz chiar și cu 15 minute înainte să înceapă cursul. Păstrez cadrul teoretic de la an la an, dar atenția mea este îndreptată spre a include în fiecare curs tendințele și trendurile actuale pe acel subiect. De exemplu, stilurile de comunicare au fost teoretizate ani la rând și există o încadrare pe care o prezint în cadrul cursurilor, dar mereu contextualizez pe ceea ce se întâmplă acum pe rețelele sociale, uitându-mă la relevanța cadrului teoretic în discuție. În aceeași măsură, studenții mei participă, an de an, în construirea programei cursului (mai ales în cel de scriere creativă) pentru că le solicit feedback și mă interesează să integrez ceea ce au nevoie în cursurile predate.

Sunteți un om destul de activ în social media, atât prin alte proiecte pe care le aveți, dar și prin ajutoare pe care le oferiți studenților. Cum vă ajută vocea din social media în actul predării? Îi simțiți pe studenți mai apropiați de dumneavoastră, odată ce au ocazia să vorbească cu profa și pe Instagram sau Facebook?

Cred că social media mă ajută în actul predăriii. Prin felul în care comunic, mesajele pe care le scriu, proiectele pe care le inițiez sau le susțin studenții mei ajung să mă cunoască și ca om, dincolo de orele pe care le petrecem împreună în timpul cursurilor. 

De asemenea, studenții mei sunt și ambasadorii mei când lansez instrumente de învățare cum au fost cele 2 ediții de planificare a timpului de învățare în sesiune pe care le-am lansat anul acesta, pe Instagram. Datorită lor primesc mesaje private în care studenți din diferite orașe din România îmi scriu că și-ar fi dorit să fiu și profesoara lor. Și asta mă bucură foarte tare. Apropo de faptul dacă îi simt pe studenți mai apropiați pentru că ținem legătura și pe Instagram sau Facebook, cred că marele beneficiu e că rămânem în legătură după ce se încheie cursul făcut împreună. De altfel, una dintre prietenele mele bune de azi mi-a fost studentă în 2014-2015, i-am coordonat și lucrarea de disertație și, treptat, am tot menținut legătura și ne-am dat seama cât de multe avem în comun și azi pot spune că mi-e o prietenă tare dragă.

Cum s-a simțit ultima perioadă pentru dumneavoastră, cu predarea în mediul online? A fost greu să formați chimia profesor-student în fața unui ecran care prezenta identitatea elevilor, cât și a dumneavoastră?

În martie 2020 când toate cursurile s-au mutat online, recunosc că am fost speriată că nu voi putea sau nu voi ști cum să construiesc această chimie. Primele cursuri online m-am simțit stângace și preocupată de adaptarea conținutului pentru a fi livrat în cadru online. Pe parcurs, mi-am dat seama că și pentru studenții mei era la fel de diferită experiența online și am apelat la super-puterea mea, empatia. Mi-am dat seama că era nevoie să fiu acolo, pentru ei. Acum activez empatia oricând sunt la catedră, fie ea și o catedră virtuală, cum s-a întâmplat în ultimul an și jumătate, când toate cursurile au fost online. Din feedback-ul pe care l-am primit de la studenții mei din acest an și jumătate de predare online, ei mă văd empatică, foarte implicată, mereu gata să le transmit o energie bună. Din câte am observat an de an, studenții mă plac tocmai pentru că înțeleg de la primul curs cu ce vor rămâne la finalul acestui curs și de ce abordăm temele propuse și cum se transferă acele teme în abilități interpersonale dobândite. În plus, mă plac pentru că mereu aduc în fața lor exemple actuale, dacă am cursul marți seara, marți dimineața eu cercetez ce a apărut nou în social media și ce pot integra în cursul din ziua respectivă.

Pe lângă asta, am observat că majoritatea apreciază și faptul că, pe parcursul cursului, lucrăm și pe exerciții care sunt menite să-i ajute să se autodescopere și să-și dea seama ce domeniu al comunicării li se potrivește cel mai bine și de ce. Cred că toate lucrurile astea construiesc acea chimie profesor-student, indiferent dacă vorbim despre predare la clasă sau în mediul online.

Ați remarcat diferențe între studenții din anii de licență, față de cei de la master? Adaptați un stil de predare diferit, în funcție de generații?

Sunt anumite diferențe care mă fac să adaptez tipurile de exerciții și studii de caz pe care le discutăm în timpul cursurilor. Dacă în cazul studenților din anii de licență îmi concentrez mai mult atenția spre a le prezenta studenților opțiunile de domenii în comunicare unde pot să activeze și dedic timp spre proiectarea de instrumente de autocunoaștere care să-i ajute să-ți dea seama care dintre domenii li se potrivesc mai bine, în cazul studenților de la master, atenția mea este mai mult concentrată spre a le preda diferite tehnici de scriere creativă, gândire strategică și cum pot folosi aceste instrumente într-o viitoare profesie în social media și marketing online. 

De când predați, ați avut momente epuizante și care v-au făcut să vă întrebați dacă faceți ceea ce trebuie?

Perioada în care am simțit cel mai mult epuizarea a fost în ultimul an de doctorat, când predam, lucram într-o companie în marketing, program normal 9-18:00 și, în paralel făceam eforturi să finalizez lucrarea de doctorat. Asta era în anul 2016. Însă, cu toate că eram epuizată și mi-aduc aminte că nu aveam deloc weekend, nu m-am gândit niciodată să renunța la predare.

Când predau și sunt în fața studenților, oricând de obosită aș fi, interacțiunea cu ei mă energizează. Mi-a zis la un moment dat o prietenă: “Deni, tu chiar ți-ai găsit menirea.” și probabil avea dreptate. Îmi vine natural să predau și nu mă văd renunțând la cursuri.

Care a fost cea mai frumoasă amintire care v-a marcat cariera didactică? Sau cele mai frumoase, probabil, sunt mai multe în toți acești ani.

Am atât de multe amintiri din toți acești 8 ani de predare încât am o cutie imensă în care țin toate aceste amintiri: de la biletele cu feedback, la materiale didactice din timpul cursurilor. 

Însă, acum că m-ai pus să scormonesc în cutia cu amintirile de profesor, menționez 3 amintiri tare dragi mie care m-au făcut, efectiv, să fiu copleșită de emoții în fața studenților. Prima este din decembrie 2017, când la ultimul seminar din acel an am primit de la studenți o cană (din care și azi îmi beau cafeaua) care avea pe ea o ilustrație cu un arici. Eu folosesc un arici mic, de pluș, la clasă, pe post de microfon pe care-l plimbăm din clasă și ei s-au gândit să-mi ia o cană care să-mi amintească mereu de ei și de Hedgy al meu:

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1564011910301964&amp%3Bset=a.294962080540293

A doua amintire este din mai 2018. La primul curs după nunta noastră, când am intrat în sala de curs mă aștepta pe catedra un ghiveci cu o Azalee minunată și felicitări cu urări pentru nuntă pe care fiecare student scrisese câteva rânduri pentru mine. Și, pentru că tot m-ai întrebat despre beneficiul de a fi conectată cu studenții pe rețelele sociale, ei descoperiseră că-mi plac Azaleele dintr-o postare pe care o pusesem eu pe Instagram:

Și cea de-a treia amintire este tot din 2018, de data aceasta de la finalul lui iunie, când studenții mi-au făcut cadou la festivitatea lor de absolvire un tricou pe care s-au semnat. M-am simțit ca un antrenor de minți creative care primește semnăturile elevilor lui:

Dacă ar fi un singur gând pe care ați dori să-l preia un student după ce termină cursurile cu dumneavoastră, care ar fi acela?

Să se concentreze mereu pe ceea ce este în control lui și poate schimba. De prea multe ori ne consumăm energia pe aspecte din viață pe care nu le putem controla și nu le putem schimba și nu mai avem energie să facem schimbări acolo unde am putea acționa și controla. Las mai jos mesajul video pe care l-am adresat studenților care au încheiat vara aceasta facultatea și care răspunde cel mai bine acestei întrebări:

Tocmai a început un nou an universitar. Vă simțiți pregătită într-un val de incertitudini pe care se sprijină, momentan, învățământul?

Pentru mine desfășurarea cursurilor online a devenit noua realitate pe care am îmbrățișat-o și nu mă gândesc prea des la incertitudinile cauzate de pandemie, pentru că nu pot controla eu ceea ce se întâmplă cu pandemia. Mă concentrez pe cum să fac cât de bine pot ca activitatea mea cu studenții, desfășurată online, să le aducă valoare și să reușesc să trec de acel monitor prin care ne vedem și auzim. Eu mereu îmi direcționez atenția spre ce pot controla și ce pot schimba și asta m-a ajutat foarte mult de-a lungul vieții pentru că simt că-mi folosesc energia cu rost.