S-a dat startul programului „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite 2017-2018”. Ministerul Tineretului şi Sportului a dat startul programului „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite 2017-2018”. Acest program presupune participarea la sesiunea din septembrie sau octombrie 2017 a Adunarii Generale A Organizaţiei Naţiunilor Unite şi la sesiunea din februarie 2018 a Comisiei Pentru Dezvoltare Socială. În articolul de mai jos veţi putea afla toate detaliile necesare înscrierii în cazul în care vă doriţi să aveţi parte de o experienţă de neuitat.
Care este scopul programului?
Organizatorii programului „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite 2017-2018” spun că urmăresc ca prin intermediul acestuia să atingă patru scopuri principale:
- implicarea directă a tinerilor în dezvoltarea politicilor internaţionale pentru tineret;
- promovarea în rândul tinerilor a politicilor de tineret, a mecanismelor de coordonare a acestora şi a importanţei programelor de tineret ca parte integrantă a dezvoltării socio-economice;
- familiarizarea tinerilor din România cu tematica dezvoltării globale şi facilitarea contribuţiei lor la procesul de rezolvare a problemelor aferente acestui domeniu;
- susţinerea activităţilor şi iniţiativelor tinerilor din România.
Cine poate candida pentru program?
Pentru a te putea înscrie la programul „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite 2017-2018” trebuie să respecţi câteva reguli stricte:
- trebuie să fi cetăţean român şi la data înscrierii să ai vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani;
- nu poţi lipsi din ţară pe perioade lungi (burse de studiu, stagii, angajări profesionale)în timpul mandatului;
- trebuie să-ţi fi desfăşurat activitatea în România în ultimele 6 luni (cel putin) înainte de depunerea candidaturii pentru Programul 2017-2018;
- şi nu în ultimul rând trebuie să ţi minte că mandatul „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite” reprezintă intervalul din momentul desemnării candidaţilor ca Delegaţi până la desemnarea următoarei serii de Delegaţi.
Profilul candidatului ideal
Dacă doreşti să faci parte din această delegaţie ţine minte cum arată profilul candidatului ideal. Mai jos găseşti o listă cu trăsăturile celui căutat
- tânăr cu experienţă relevantă în domeniul activităţilor de tineret, de preferat minimum 3 ani;
- să fi participat la proiecte naţionale şi internaţionale în domeniul tineretului (conferinţe, forumuri, seminarii, activităţi de voluntariat, etc);
- interes în a dezvolta cunoştinţe legate de relaţii internaţionale şi mecanismele Organizaţiei Naţiunilor Unite;
- abilităţi dovedite de relaţionare, negociere, lucru în echipă, precum şi capacitatea de a îndeplini la timp sarcinile stabilite;
- abilităţi avansate în limba engleză (scris, citit, exprimare); cunoaşterea altor limbi străine oficiale ale ONU constituie un avantaj.
Care vor fi responsabilităţile tale în programul „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite 2017-2018” cazul în care vei fi ales?
- Asigură reprezentarea intereselor tinerilor români la cele două sesiuni: Adunarea Generală ONU şi Comisia pentru Dezvoltare Socială. După caz, cei doi delegaţi de tineret pot participa şi la alte acţiuni organizate de ONU pe durata mandatului.
- Organizează şi participă la proiecte în conformitate cu priorităţile naţionale şi internaţionale de tineret şi cu priorităţile mandatului lor.
- Menţin permanent contactul cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi realizează rapoarte trimestriale privind activitatea lor în cadrul Programului şi le prezintă Ministerului Tineretului şi Sportului. Aceste rapoarte trebuie să ilustreze acţiunile de informare, promovare şi de implementare a Programului Delegat de Tineret la Naţiunile Unite,
- Susţin discursuri în cadrul celor două sesiuni, iar pregătirea discursurilor şi a poziţiilor oficiale este responsabilitatea Delegaţilor de Tineret; varianta finală va fi avizată de Ministerul Tineretului şi Sportului şi va putea fi modificată ulterior avizării, numai cu acordul MTS.
Procedura de selecţie
Dacă te-ai hotărât să aplici la programului „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite 2017-2018” vei trece prin 3 etape de selecţie:
- Depunerea candidaturilor: aplicanţii vor depune dosarul de candidatură în perioada 30 mai – 30 iunie 2017;
- Interviul: în urma evaluării aplicaţiilor sunt selectaţi 10 candidaţi, 5 de sex feminin şi 5 de sex masculine, ce vor susţine un interviu faţă în faţă cu membrii comisiei de selecţie;
- Dezbaterea finală: în urma interviurilor, sunt selectaţi 4 candidaţi (2 de sex feminin şi 2 de sex masculin). Aceştia participă la dezbaterea finală în urma căreia sunt selectaţi o fată şi un băiat care obţin statutul de Delegaţi de Tineret la Naţiunile Unite pentru sesiunea 2017 – 2018.
Dacă ţi-am stârnit interesul şi crezi că poţi fi unul dintre cei selectaţi găseşti aici mai multe amănunte. Îţi doresc mult succes!
Sursa foto şi info: www.mts.ro