De mai bine de 50 de ani, Turcia face demersuri în vederea aderării la Uniunea Europeană. În anul 1963 a început acest proces extrem de lent care nu s-a finalizat nici măcar în ziua de astăzi. Mai exact pe data de 12 septembrie se semna acordul de cooperare între Turcia şi Uniunea Europeană ( la acea vreme Comunitatea Europeană), supranumit Acordul de la Ankara. De atunci şi până la ora actuală au avut loc nenumărate dezbateri privind acest subiect. Urmărind diversele expuneri de argumente pro şi contra, mi-am dat seama că de fapt sunt trei mari factori care împiedică aderarea efectivă a Turciei la Uniunea Europeană.

Primul mare impediment are legătură cu frontierele Uniunii Europene. În jurul acestei chestiuni s-au conturat trei ipoteze: unii sunt de părere că este imposibil să ştim vreodată cu exactitate care vor fi frontierele Uniunii, alţii, din contră, spun că ar trebui să delimităm exact frontierele, că unele limite ar fi binevenite, în timp ce unii resping atât prima ipoteză cât şi pe a doua, afirmând că modul în care privim acest subiect este cu totul şi cu totul eronat.

După părerea lor, soluţia ideală nu ar fi aceea de a trasa nişte linii pe o hartă, din contră, cheia ar fi ca din ce în ce mai multe parteneriate să fie dezvoltate cu ţările vecine. Această politică a parteneriatului ar avea ca scop consolidarea relaţiilor între vecini, evitându-se astfel potenţialele conflicte. Cu alte cuvinte, în cazul în care Turcia ar intra în UE, atunci aceasta din urmă ar trebui să se implice activ în conflictele din Orientul Mijlociu. Ori cu siguranţă că multe ţări din Uniunea Europeană nu îşi doresc să se vadă forţate să între în mijlocul conflictelor din Siria, spre exemplu.

A doua mare preocupare a Uniunii Europene este legată de aspectul economic. Se ştie faptul că există un dezechilibru între regiunile Turciei. Unii sunt de părere că această problemă ar fi greu de depăşit, chiar şi în condiţiile în care Turcia deţine un nou statut de putere economică pe scena internaţională.

Nu în ultimul rând, aspectul instituţional reprezintă o mare piedică. Turcia este o ţară cu o populaţie numeroasă, iar în cazul unei adeziuni ar deveni a doua ţară ca mărime din UE. Ori asta implică schimbări majore în interiorul Parlamentului European. În urma Tratatului de la Lisabona s-a hotărât ca numărul de europarlamentari să nu depăşească 750. În această situaţie, ce ţară membră UE ar decide să renunţe la locurile din PE pentru ca Turcia să primească la rândul ei numărul de locuri aferente taliei populaţiei sale? Printre principalii opozanţi ai integrării Turciei la Uniunea Europeană se află Franţa şi Germania, în timp ce la polul opus se situează Marea Britanie.

De ce? Ei bine, răspunsul este pe cât se poate de evident. Franţa şi Germania îşi doresc să creeze un fel de spaţiu federal, pe când Marea Britanie este în favoarea lărgirii Uniunii Europene, întrucât nu îşi doreşte pierderea suveranităţii la nivel naţional.

Sper că v-am trezit interesul să va documentaţi mai mult asupra acestui subiect care încă este de actualitate şi va mai fi mult şi bine!

Sursa foto: themoneychannel.realitatea.net

Comentarii

comentarii