De ce nu mai urmaresc competitia Eurovision

    0
    588

    46144-600x215

    Eurovision a făcut parte din viața mea de adolescentă puberă ca un mare eveniment, dar acum îl percep ca pe un fel de Moș Crăciun: vine o dată pe an și după ce pleacă ești fie dezamăgit, fie bucuros. Mai mult decât atât, cu cât înaintezi în vârstă, renunți să mai crezi în el și îl tratezi într-o manieră nepăsătoare: cum a venit, așa o să și treacă.

    De câțiva ani, mai exact de când există Facebook, nici măcar nu mai sunt curioasă să văd spectacolul, pentru că îmi apare pe Newsfeed tot ce vreau și nu vreau să aflu: cine se califică, cine e favorit, cine participă de la noi, cine e urât îmbrăcat, cine a venit cu o melodie nepotrivită pentru concurs etc.

    Dar iată adevăratele motive pentru care, acum câțiva ani, în plină maturizare personală în rolul de consumator de televiziune, am decis să renunț să urmăresc acest show:

    1. Câștigătorul concursului se stabilește prin votul celorlalte țări (adică n-ai voie să te votezi singur). Cu alte cuvinte, fiecare participă cu o melodie care să placă tuturor și să fie votat, ceea ce presupune că, de multe ori, calitatea muzicii este scăzută la un numitor comun destul de mic. NB: Mult noroc dacă ești român, că nu prea te place europeanul și poate nu-ți dă votul, chiar dacă bâțâie pe scaun și bate din picior când ascultă melodia ta.
    1. Melodiile participanților parcă sunt făcute după un tipar enervant și neschimbat de ani de zile. Tiparul cunoscut și sub titulatura de „nu neapărat super-mega-extra-comercial, dar ceva să placă la toată lumea…”, care se face în trei etape: (strofa foarte liniștită + refrenul exploziv)x2 + un bridge care te ține în suspans +  refrenul exploziv de final. Desigur, există și excepții pe care le felicit și despre care nu înțeleg de ce au vrut să participe la Eurovision, ceea ce ne duce la punctul următor…
    1. Trupele/artiștii care participă rareori sunt cei mai de seamă reprezentanți ai țării lor. Pentru că participarea la Eurovision presupune înscrieri prealabile, lucru pe care mulți artiști nu îl fac pentru că nu au nevoie, Eurovision fiind undeva sub nivelul lor.
    1. La noi, selecția reprezentanților este întotdeauna însoțită de mici sau mari scandaluri, fie de copyright, de măsluire a voturilor, de faptul că învingătorul este așa sau pe dincolo. Sau cel puțin așa rețin eu din relatările internautice pe care le întâlnesc în drumul meu virtual printre veștile din lumea 2.0.
    1. Noi n-am câștigat niciodată la Eurovision. Adică pe noi nu ne iubesc ăilalți așa cum noi îi iubim pe ei. Păi pe ai mei pot să-i ascult și cu alte ocazii, așa că n-are rost să deschid televizorul doar ca să ascult melodiile eurovisionistice ale țărilor care pe noi nu ne votează, că mă apucă frustrările.

    Controversa de anul ăsta nu are rost să o comentez, pentru că am impresia că în mai puțin de 24 de ore s-a spus tot ce se putea spune despre interpreta care a câștigat (am înțeles că așa preferă Conchita să i se spună, „she”, nu „he”). Dar faptul că avem mai mult de comentat vis-a-vis de persoana care cântă, nu vis-a-vis de melodie, este un motiv în plus pentru care nu voi urmări spectacolul ăsta nici în anii următori.