Impactul atracţiei exercitate de client asupra comportamentului vânzătorilor

 

Nu v-aţi întrebat niciodată : ,,Cum să mă îmbrac ca să mă duc la cumpărături?”. O cercetare dezvăluie că o astfel de întrebare nu este chiar atât de frivolă precum s-ar putea crede…
Regan şi Llamas (2002) au arătat că felul în care ne îmbrăcăm poate influenţa atitudinea vânzătorilor faţă de noi.
Aceşti cercetători au elaborat un experiment care a fost efectuat în numeroase magazine de îmbrăcăminte pentru femei din Los Angeles. Ei au observat cum se comportau vânzătorii faţă de o clientă îmbrăcată diferit. Uneori, experimentatoarea era îmbrăcată ca şi când s-ar fi dus la o sală de gimnastică, adică încălţată cu adidaşi şi purtând nişte pantaloni de jogging şi un tricou supradimensionat… Nu era machiată, iar părul îi era strâns într-o coadă de cal. În alte condiţii, era îmbrăcată mai tradiţional, ca pentru serviciu (fustă, bluză, colanţi, pantofi clasici). De asemenea, era machiată şi cu părul lăsat liber.
Atunci când intra în magazin, ea activa imediat un cronometru pe care îl ţinea discret în mână şi se apropia de primul raion, privind cinci secunde fiecare afişaj, fără să atingă nici un articol, până când un angajat se apropia. Experimentatoarea oprea cronometrul în momentul în care acesta i se adresa. Ea răspundea simplu: ,,Mă uit doar”, apoi ieşea din magazin.
Rezultatele au indicat că vânzătorii se apropiau mult mai rapid şi erau mai grăbiţi să se adreseze clientei atunci când aceasta era îmbrăcată tradiţional sau mai elegant, decât atunci când purta o ţinută sport. 

Atracţia fizică, fie că este legată de frumuseţe sau de stilul îmbrăcămintei, conferă ,,credit social” persoanelor. Astfel, vânzătorii trag cu siguranţă concluzia că un client foarte degajat este un cumpărător mai puţin credibil decât ceilalţi. Felul în care suntem îmbrăcaţi exercită o puternică influenţă asupra modului în care suntem trataţi de ceilalţi. Rezultatele cercetării lui Regan şi Llamas sugerează că, dacă vreţi să sporiţi atenţia vânzătorului, trebuie să evitaţi ţinutele prea dezinvolte.Aşadar, dacă intraţi într-un magazin de haine şi vă miraţi că nu găsiţi niciun vânzător, întrebaţi-vă mai întâi dacă nu e din cauza felului în care sunteţi îmbrăcaţi. Comerciantul poate că v-a remarcat deja, ascuns în spatele unei stive de lenjerie, dar este posibil ca îmbrăcămintea voastră să nu-l incite să vină să vă sfătuiască…decât cu încetinitorul.

 

Adelina Onea

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here