''De ce iubim femeile''
Coperta cărţii

“De ce iubim femeile” este o carte de povestiri scrisă de Mircea Cărtărescu. Cartea are douăzeci și unu de capitole, douăzeci dintre ele cuprind povești din viața amoroasă a autorului, iar cea de-a douăzeci și una, cuprinde motivele pentru care, din perspectiva lui Cărtărescu, bărbații iubesc femeile. Romanul, “De ce iubim femeile” a fost publicat la Editura Humanitas, București, în anul 2004, având un mare succes, iar până în anul 2015 a fost reeditat de mai multe ori.

Despre autor și carte

Mircea Cărtărescu este poet, prozator, critic literar și conferențiar universitar. Acesta a debutat cu poezii la Cenaclul de Luni și în România Literară în anul 1978, la vârsta de 22 de ani. Unele dintre cele mai importante lucrări de proză ale lui Mircea Cărtărescu includ “Visul”, (Cartea Românească, București, 1989 – Premiul Academiei române pe 1989), “Nostalgia” (ediție integrală a cărții Visul, Editura Humanitas, București, 1993) și trilogia “Orbitor”.

Tema principală a cărții este iubirea, reală sau imaginară, fiecare capitol oferindu-i o altfel de perspectivă și însemnătate. Autorul ne povestește amintiri din copilărie, prima iubire, prima femeie care l-a făcut bărbat, sentimentele și stările lui de spirit vis-a-vis de experiențele avute.

Capitole și citate importante

Per total, cartea nu mi-a creat o impresie foarte bună, dar au fost unele capitole care mi-au plăcut și câteva citate care mi-au rămas în minte. De exemplu, capitolul intitulat “Cerceluși” în care vorbește despre senzația de deja-vu, pe care o am de multe ori și m-am regăsit în următorul citat:

“ atunci când trăieşti aşa ceva, nu aparenta repetare a unei scene din viaţa ta te impresionează […] ci răvăşirea pe care ţi-o produce, magia intensă pe care, fără să ştii de ce, o simţi întotdeauna într-o astfel de situaţie.”

Un alt capitol care mi-a plăcut și mi-a lăsat o stare de nostalgie este cel intitulat “Diavolul de hârtie” în care vorbește despre Victor și Ingrid, doi oameni care se cunosc decând erau mici și ajung să formeze un cuplu. La un moment dat, într-o seară, Victor începe să împăturească niște foi și după câteva plieri acesta face un mic drăcușor pe care i-l oferă fetei. De atunci, în fiecare zi Victor ii făcea câte un mic drăcușor, până în ziua în care Ingrid nu l-a mai cautat când s-a întors dintr-o tabără.“ Luă o foaie mare dintr-un bloc de desen şi scrise pe spatele ei „Te iubesc, Ingrid”. O plie şi o-mpături, tot mai mărunt şi mai complicat, până ce lucruşorul ascuţit, încă de nerecunoscut, îi umplu palmele amândouă. Suflă din răsputeri în orificiul său, până când capul drăcuşorului şi coarnele lui ascuţite, şi limba ivindu-se batjocoritoare din bot se umflară brusc, şi Victor ţinea acum în mâini cel mai mare diavol de hârtie pe care-l făcuse vreodată. […]”

Am să dau câteva exemple de citate care reflectă felul în care Cărtărescu vede femeile:

“Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minți. Pentru că-ți spun „te iubesc” exact atunci când te iubesc mai puțin, ca un fel de compensație.

Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii.

Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.”

Au existat și capitole care nu m-au interesat la fel de mult cum au făcut-o cele pe care le-am menționat. Au fost momente în care nu m-am putut concentra la capitolul respectiv pentru că nu-mi atrăgea atenția cu nimic. Înțeleg că autorul a trebuit să detalieze experiențele lui cu femeile, dar personal nu m-au interesat acele extrem de multe detalii, ci mai degrabă stările sufletești pe care le-a trăit.

Comentarii

comentarii