Totul cred că a început prin 2001-2002 când mergeam prin cartierul meu dintr-un oraş de provincie. Am auzit nişte versuri agresive dar corecte din punctul meu de vedere de la un apartament de la etajul 2 al unui bloc. Am aflat ulterior că băiatul care dădea muzica tare era chiar colegul meu de clasă, George. Apoi am început să fiu mai atent la el, la modul cum se comporta. Era băiat de nota zece, venea cu tricouri largi şi diferite scrisuri pe ele şi era excelent la matematică. A venit cu un tricou pe care era un chip. Întreb: „Cine este asta?”..el :„E Tupac, dar a  murit” . Apoi am început să caut despre el, despre rap, despre tot. Şi am dat de băieţii de la Mafia. Versurile, mesajele erau dure, dar înţelegeam faptul că aveau o doză de realitate. Îmi plăceau.

Am strâns banii primiţi de la părinţi pentru cheltuialǎ din cantonament ca să îmi cumpăr o casetă Mafia, adică un album(„Viaţa noastră”).

Am ascultat caseta la vechiuL casetofon, singur în cameră, cu volumul la minim şi cu urechile lipite de boxe. Îmi era ruşine de anumite cuvinte, faţă de părinţi. Îl opream mereu când venea cineva ȋn camerǎ.

Anii au trecut şi băieţii sunt la fel, în sensul bun. Adică scot piese de suflet, cu mesaj, Respect.

Nu am fost niciodată genul „băiatului de cartier”, genul smecheraşului, combinatorului, bazatului dar versurile lor mă făceau să mă simt aşa. Cred că este important ca o piesă să te facă te regăseşti în ea. Urăsc oamenii care cataloghează oamenii după genul muzicii pe care îl ascultă.

Recunosc că nu le cumpăr albumele şi că le downladez piesele de pe net sau le ascult pe „repeat” pe Youtube.

Despre băieţi s-au auzit multe ştiri nasoale în presă. Mi-a plăcut modul în care au reacţionat. Oamenii recunosc ceea ce sunt şi ce reprezintă.

Când am auzit că Pop Corn, revistă, au mega-poster cu B.U.G. Mafia, am mers la prima oră şi am cumpărat-o. Peste 12 ani, şi acum este pe peretele camerei mele, neatins.

bug-mafia

Niciodată nu va fi nimic mai mişto decât „Viaţa pe care o am în cartier”.

Niciodată justiţia nu se face precum zic băieţii „Româneşte”.

„Nimic mai presus” că mama noastră.

La un moment dat va trebui că „România, să sară în aer!” pentru că noi să ne trezim.

Vom fi cu toţii fraţi „Pânǎ când moartea ne va despărţi”/„Alex şi Toni”.

Aş vrea să fie toţi la fel de fericiţi cu ce au făcut „În anii ce au trecut”.

„Străzile” pe care mergem sunt amintirile noastre.

Aş vrea să mai trăiesc încă „5000 de zile”.

Când mor oamenii care nu sunt ajutaţi este „Fără cuvinte”.

„Viaţa noastră” va fi mult mai mişto dacă „Cine E Cu Noi” ne este ales/ul/a.

„Înainte să plec” pe drumul vieţii m-am descălţat şi am început să merg prin jar cu „Cu tălpile arse”.

Cartierul este o „Poveste fără sfârşit” atunci când „Anturaju’ ”  vine de „După blocuri.”

În „Hoteluri”,  „Pantelimonul Petrece”. Ştiu, „N-ai fost acolo.”

Un „Jucător adevărat” trebuie să ţină mereu „Capul sus.”

Este nevoie de „Cuvinte grele” ca să poţi să vorbeşti cu „Toţi Borfaşii”.

„N-ai fost Acolo” când „România” asculta „Muzica de noapte”.

Ne este dor mereu de mare şi abia aşteptam să mergem „Pe coastă”.

Eu îmbătrânesc, băieţii la fel. Versurile rămân. Poveştile rămân.

Respect B.U.G.Mafia!

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here