Sunt oameni care au luat decizia urmării unei anumite cariere încă din frageda copilărie. Sunt convinși că vor să fie medici și se pregătesc intens pentru asta din timpul școlii generale. Există tineri care-și ghidează viitorul după dorințele și așteptările părințiilor. Dacă tata este popă, fiul are o oportunitate foarte mare și o parohie nu e de “ici de colo”. Mulți cred în sfaturile prietenilorsau nu vor să se despartă după liceu de colegii cu care s-au înțeles atât de bine. Prin urmare, dacă majoritatea se duc la ASE, e clar că e ceva interesant acolo. Alții au o gândire logică, analitică ce le permite să ia o decizie conform cerințelor pieții. Studiază mult înainte ce se caută, care sunt trend-urile pentru următorii 15 ani și în acest fel iau o hotărâre.

Choosing Major Image

Dar mai există o categorie. Sunt oamenii care spun: “Dau la psihologie/limba română/filosofie/asistență socială și văd apoi”. Ai crede despre ei că sunt firi boeme și că au un curaj fără măsură tocmai datorită acestei pasiuni nebune pentru un anumit domeniu. Surprinzător, nu este chiar așa. Vor să pară diferiți de noi restul și au motto-uri foarte filosofice de genul: “Viața e scurtă, urmează-ți visele!” Însă ceea ce urmează ei nu este în niciun caz un vis ci un drum sigur către un mare eșec. De ce spun asta?

Foarte puțini sunt chiar pregătiți și au chemare către aceste domenii. Oferta locurilor de muncă decente este proporțională cu numărul de persoane cu adevărat pregătite. Ce fac restul?

Well, din studenta la limba română, ușor melancolică și cu speranțe de mare scriitoare pe viitor, ajunge o profesoară de școală generală, frustrată de viața mizerabilă pe care o are. Deși ți-a făcut capul calendar în studenție cu refuzul ei vehement de a intra în învățâmânt, dupa cinci ani, îți spune că sistemul a învins-o. Se gândește acum la o grevă a foamei pentru a răspândi mai mult vestea despre ghinionul ei.

Era frumoasă, inteligentă și mereu știa să interpreteze cam tot ce încercai să-i spui. Sigură pe ea, te privea de sus și-ți spunea cu mândrie: “O să lucrez în Poliție sau la SRI. Bineînțeles că o să prind post de psiholog la criminalistică.” 5 ani mai târziu îți povestește că s-a apucat de Contabilitate pentru că nu strică să ai două diplome. Jobul? Încă nu a găsit ceva să i se potrivească. 

I-ai spus să nu dea la Asistență Socială. I-ai repetat în multe rânduri că poate să facă asistență socială și fără studii. Ți-a tăiat-o scurt, zicându-ți că ești prea cerebral și nu vezi niciodată și partea romantică a lucrurilor. Vroia să aibă grijă de copii pe viitor, să facă studii sociologice și oarecum să schimbe lumea. Acum, din spatele unei tejghele de la un magazin, îți zice că a crezut prea mult în oameni și a greșit. Dacă se năștea în altă țară, alta era treaba.

Repet, sunt convinsă că există și oameni care să îndeplinească aceste joburi la un nivel calitativ superior și pot ajunge nume cunoscute în domenii. Însă ce ne facem cu oamenii care “dau la psihologie și văd ei apoi”? Toți dau vina pe sistem, pe România, pe noi ceilalți, dar purul adevăr este că șansa ca “Văd eu apoi” să se transforme într-un succes, tinde mereu spre 0. 

 

Redactor: Andra Ionescu / www.desprejoburi.com

Foto: career.gatech.edu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here