Dansul e o artă, dansul e pentru oricine, dansul e o formă de exprimare, de comunicare și multe alte clișee. Nicio definiție drăgălașă nu o să îți spună că dansul poate fi și un mod de a te face de râs în public sau o condiție de a face parte dintr-o modă. Nu vreau să mă leg de stilurile clasice, scopul meu e să studiez puțin mișcările care sunt departe de a fi considerate artă.

Dnb, sau bâțâiala aia fără logică, de pe un picior pe altul. X-Step, m-ar corecta un adolescent rebel de la Arena Dnb. Oricum i-am spune, implică tot o îmbârligare ridicolă a picioarelor, într-un ritm alert. Păcat că nu s-au sesizat prea multe cazuri de entorse, poate am fi scăpat de obiceiul ăsta. Plus că de fiecare dată se găsește vreun maestru într-ale schimonoselii și se face un mare cerc în jurul lui, ca să poată fi admirat în toată splendoarea penibilului.

Headbanging. Destul de ipocrit din partea mea să critic tocmai mișcarea asta, după ce am stat zile întregi cu gâtul înțepenit după cine știe ce concert. Poate fi o crimă odioasă pentru zona cervicală, mai ales dacă te aventurezi în scheme complicate sau mișcări sincrone, fără să ai antrenament. Dacă ești deja un veteran într-ale headbanging-ului sau ai cel puțin un gât cât al lui Corpsegrinder, nu-ți mai rămâne decât să te asiguri că ți-ai spălat recent părul și să-ți iei o distanță rezonabilă față de cei din jurul tău. Personal, nu-mi place să fiu plesnită peste față cu plete care nu îmi aparțin.

2048

Moshing, pentru că nu am ieșit încă din sfera concertelor de rock. Oh god, de unde să încep? Nu am absolut nimic împotriva mosh pit-urilor, dar vă rog, încercați să nu mai includeți în ele și oamenii nevinovați, care încearcă să se ferească. M-am săturat de hai mai încoace, că acolo o să vină ăia să se împingă când începe melodia x. Nu, voi vă duceți mai încolo, pentru că oricum nu mai sunteți atenți la oamenii de pe scenă atunci când rupeți coaste și tricouri, așa că ar fi bine să îi lăsați pe ceilalți să se simtă bine.

Mișcările lascive din cluburi nu cred că au o denumire aparte, și oricum nu ar merita vreuna. Când se adună toată cocălărimea orașului, începe ritualul de împerechere. Ca să atragi masculul alpha trebuie să îți etalezi cât mai bine calitățile, iar în cazul de față, acestea sunt depozitele de grăsime din partea superioară și inferioară a corpului, pe care le poți zgudui după bunul plac și voilà! Ai un dans!

 OZ1wT2j

Următoarele nu au nevoie de o categorie aparte, pentru că sunt destul de simpliste și nu cred că necesită prea multe explicații. Când asculți hip hop, îți fluturi mâinile prin aer sau te ții de… șliț. Mai avem dansul de damă interesantă, cu ochii pe jumătate închiși și restul corpului balansându-se fără vreo logică anume, o țigară sau o bere în mână sau chiar ambele. Merge cam la orice fel de concert, club, în afară de manele, unde ne întoarcem la zguduiala părții dorsale.

Mai avem și dansurile celebre, de la veșnicul El Meneaito, care lipsește doar de la parastase, până la călăritul armăsarului imaginar de către coreeni descentrați. Forfecuța dubioasă pe care o respectam cu sființenie atunci când le auzeam pe fetele de la Las Ketchup, mișcările de pe YMCA sau Heeey, MACARENA!. Mă bucur nespus că trăiesc într-o țară cu o majoritate ariană, nu pentru că aș fi adepta nazismului, ci pentru că ne lipsesc dotările pentru twerking, deci șansele să-l vedem practicat în public sunt destul de mici.

Dansul nu e o artă pentru oricine, mai ales dacă nu ai habar ce faci acolo. Iar dacă e o formă de exprimare și de comunicare, iar tu te miști ca un titirez și mă lovești de zece ori pe minut, tot ce îmi comunică dansul tău e că ar trebui să te plesnesc.

sursă foto: lolbot.net, i.imgur.com, ppcdn.500px.org